Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘24 de ore’ Category

24 de ore

”Ziua în care am murit, și m-am născut din nou.”

 

Se retrase slăbită pe una dintre aleile pe care rătăcise în ultimele ore. Își simțea picioarele ca de plumb, și stomacul chircit de durere. Ocoli un tomberon, și urcă cu greutate scara de incendiu. Ajunsă pe acoperiș se lăsă la pământ, târându-se până la marginea acestuia. Ridicând capul, doar cât să privească în jur, scurtă parcul după individul ce o urmărise atâta timp. Îl văzu strecurându-se prin mulțime, trăgându-și gluca peste cap , și înaintând încă o căuta.

Se lăsă să cadă pe , pietrișul de sub ea, și scânci de durere, când pietrele îi împunseră coastele. Tremura din toate încheieturile, iar privirea îi era din ce în ce mai încețoșată. Se frecă la ochi, dar renunță imediat. Capul îi zvâcnea și sentimentul  de greață persista. Țiuitul din urechi, îi agita gândurile, care zburau în toate direcțiile, fără vreo șansă de a le prinde.

Ce naiba se întâmplase, cu o zi în urmă? Răspunsul îi făcu trupul să se cutremure spasmodic.

” Numele meu e Agnes.”  , îngână dezorientată. Și atât. Era ca și cum numele ei implica atât de multe, și totuși nimic. Un gol imens se așternea înaintea ei. Era ca o pană de curent, ce-i furase toate amintirile.

Cu șase ore în urmă.

–          Ai 24 de ore la dispoziție să mi-o aduci. E ultima ta șansă ! răspunse cu calm vocea de la capătul telefonului, apoi apelul luă sfârșit.

Înclină capul în semn de răspuns ca și cum interlocutorul său ar fi fost de față, apoi își îngropă telefonul în jachetă.  Ridică privirea , la timp, să-și vadă ținta traversând parcul.

Pentru Agnes Fosille ziua asta nici că putea fi mai proastă. Își trecu degetele prin buclele castanii, și își agăță șuvițele codașe după ureche. Pașii o purtau fantomatic prin parc. Peste tot în jurul ei, frunzele preluaseră nuanța timpului , acum eliberându-se de viață, pe acordurile line ale vântului de toamnă.

La orizont pe cerul pictat în nuanțe sângerii, unde luna și soarele dădeau lupta finală, se formaseră nori roșii care pluteau leneși înspre ea. Oftă, și se opri să admire peisajul ce se așternea cuminte în fața ei. O adiere galeșă, îi mângâie ceafa, dându-i fiori pe șina spinării. Privi în jur , simțindu-se urmărită.

”Probabil chiar încep să delirez.” , mormăi sarcastică. Întreruptă din reverie, decise să-și continue drumul. Dar senzația persista, era ca și cum cineva ar fi privit-o insistent, ca și cum umbrele ar fi urmărit-o de dincolo de moarte.

Grăbi pasul, privind direct înainte. ”Orice ar fi în spatele tău, nu-ți poate face nimic.”

Dar … oare nu știa că se înșela ?

Anunțuri

Read Full Post »

« Newer Posts