Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Alter Ego.’ Category

All of a sudden her palms were sweaty and she couldn’t find her words, the images in her head becoming a blur. And this was not a really good time for her to get nervous. The whole audience was starring at her with their almost bored gazes and anxious for the ceremony to come to an end. She had to deliver a speech. But where the fuck were her word? She swiped her palms across the dress and took a deep breath. It seemed like ages till she could open her mouth again.

  • Dear ladies and gentlemen I proudly present you the graduates of 2015’s class.

In all the cheering and whistling, she turned to the stage’s exit. And when she thought things couldn’t get worse, her heel got stuck in a crack and before she could realize, she lost balance. The words flew out of her mouth like birds escaping their cage “Fuck this ! “. Almost made a fool outta herself, almost cringe at the picture of her kissing the floor or better, trolling over the stairs and ending in a pile of black, gold and green mess.

Steady hands made her regain balance, and made sure she won’t lose it again. There was amusement and concerned both mixed in the gaze that met hers, which made her stupid stupid heart skip a beat.

  • You look like you needed a hand … or two, he whispered oh so charmingly.
  • Yeah, I guess so ; she replied regaining her breath and some of her dignity.
  • Care to join me on a walk ? and before she could answer he took her hand and made their way out of there.
  • But ! Their all in there … she glanced back at her colleagues , while her words got lost in the cheering of the crowd.
  • They won’t even notice you’re missing !
  • No, I suppose not.

Out on the walk side, he let her hand go, and opened the car’s door.

  • How about we play a trust game here? he faced her smiling sheepishly.
  • That’s a lot to ask, considering I barely know you.
  • We’ve been in the same class for 3 years now. I think is safe to say you know me enough to consider this.

She took a moment to think, while her gaze measured him from top to bottom. The idea of evading graduation ceremony was completely scandalous, and she had to admit a bit tempting. But who’s gonna tell her friends why and where she disappeared without a word, and who’s gonna deliver the end speech… and there was so many things to do after the ceremony…

  • You’re thinking to much and to loud. You’re 2 hours away from graduating and after this nobody’ll give a fuck. C’mon Jones, let’s do something excited.
  • Screw you, she said without remorse, getting her proper self back.
  • That sounds promising …

She couldn’t help smile , seeing the sparkles in his eyes. She could catch fire from those. He’ll burn her.

  • Fine ! Cuz making deals with the devil is such a lovely way to start your life as an adult. Fine, she repeated stubbornly. Let’s go !

The heels kicked the pavement , just to makes sure her mind was in the right place and she wasn’t still on that damn stage daydreaming instead of facing the crowd. She landed on the passenger seat and gazed excited at the sky.

  • So where do you wanna go ? he said half laughing, looking at her like she was the most exotic thing in the world, which was not by the way.
  • Just drive, she smiled back liking her lips in anticipation. We’ll know when we get there.

Such a cheesy thing to say. Such a clisee, she thought surprised. But. The hell with everything. If he intended to play, she’ll give him play. The excitement roared into her belly, threatening to swallow her entirely. But she was ready to give one last chance to magic.

  • You don’t disappoint Jones. You just don’t.

Read Full Post »

Chef de povești II

Adormise. Undeva , spre sfârșitul dimineții o cuprinse somnul. Dar chiar și-n somn, mintea îi fusese trează, rulând imagini vechi.

Genele i se zbătuseră revoltate, înainte de a deschide ochii și luând în primire lumina zilei. Își verifică telefonul. 8:03. Un geamăt de frustrare i se opri pe buze, amintindu-și de trupul de lângă ea. Își descurcă gleznele din așternut, și coborî cu un căscat. I se chirciseră degetele de la picioare, iar părul i se zbârlise pe mână, cândă tălpile atinseră podeaua rece. ”Ok”, își zise. Nu un start grozav pentru o zi de miercuri.

Cu tălpile goale, lipăi pe vârfuri până în baie, unde fără să facă prea mare zgomot își termină toaleta de dimineață. Ura mirosul respirației de dimineața, și aproape obsesiv, nici nu deschidea ochii și fugea în baie să-și spele dinții.

Ușa de la bucătărie se deschise cu un scârțâit lung, și înainte să se simtă vinovată, îi auzi vocea ironică.

  • Deși apreciezi, poți renunța la furișat. Nu dorm.

Ridică din umeri, și trânti ușa în urma ei. Puse apă la fiert într-un ibric, două felii de pâine la prăjit,  porni laptopul și se instală în locul ei preferat, lângă geam. Erau diminețile ca astea, exceptând ”miracolul de Crăciun”, când se simțea cu adevărat norocoasă. Liniște, nimănui de dat explicații de ce ajunsese unde ajunsese, și de ce nu simțea nevoia să schimbe nimic. Cu filmele și cărțile ei preferate. Zâmbi, în timp ce-și turnă apa fiartă peste pliculețul de ceai verde. Unse feliile de pâine cu cremă de brânză, și-și îndreptă atenția spre serial.

Era atât de concentrată la acțiune, încât nu auzi ușa deschizându-se și tresări când silueta lui umplu tot spațiul din bucătărie. Îl privi cum în tăcere , deschise frigiderul și căuta ceva de mâncare. Scoase șunca, cașcavalul și măslinele.

  • Te deranjează?
  • Fă-ți de cap.

Îi făcu semn să se așeze pe scaunul din fața ei. Se cercetau unul pe altul, el peste sandwichul pe care îl înfuleca, ea peste marginea cănii cu ceai.

  • Nu rămân.

Simți un fior de dezamăgire alunecându-i în stomac, dar își păstră chipul fără expresie.

Ridică din umeri, se ridică cu cana și farfuria în mână și le lăsă să cadă în chiuvetă.

  • Nu mă-ntrebi de ce?

Se întoarse spre el, sprijinindu-se de blatul de bucătărie, cu picioarele încrucișate.

  • Cel mai probabil te temi că o să te târăsc în pat și-o să-ți fac tot felul de perversiuni. Și că o să-ți placă atât de mult, încât o să cerșești mai mult. Și-o să vrei să rămân. Și asta n-o să se întâmple.

O spusese ironic, dar adevărul era că, asta intenționase. Fusese toată noaptea în contradicție cu rațiunea. Să fie sinceră, lovise rațiunea fix în posterior. Îl privi pe sub gene, invitându-l să-și lanseze replica.

Dar, rămăsese tăcut pentru prea multă vreme. Sau așa i se păruse.

  • Hai să nu pierdem timpul. Ești binevenit să vii cu mine la cumpărături. Am nevoie de mașina ta.
  • Cumpărături ? Ce cumpărături? Nu rămân.

A zâmbit ușor, la cuta de încruntare care i-a apărut între sprâncene. Oare pe cine se străduia să convingă ?Pe el sau pe ea?

  • Frigiderul e gol, n-avem decorațiuni. Dacă e să fie Crăciun, la fel de bine putem să avem unul. Avem nevoie de decorații. Îți dau 15 minute.
  • Da sigur, de parcă o să fii vreodată gata în 15 minute, a pufnit , încrucișându-și brațele peste piept.
  • Pornește-ți cronometrul, i-a răspuns fără ezitare și s-a făcut nevăzută în baie.

Nu i se spunea Speedy Gonzales fără motiv. Nu-ți ia mai mult de 5 minute să faci duș, alte 3 să te machiezi fugar , să tragi ceva haine pe tine și să fii gata. Era obișnuită să fie pe fugă. Timpul în lumea ei era împărțit în bani și ore de relaxare. Cu cât termina mai repede, cu atât avea timp mai mult pentru ea.

AȘa că după vreo 15 minute, ieșise din baie gata să pornească la drum. Spre surprinderea ei, Cristian încă era în pijamale, scotocind în rucsac după ceva de schimbat. Ura felul în care sângele îi pompase ceva mai rapid în vene, la vederea ochilor încețoșați și a părului ciufulit când aterizase de dimineață în bucătărie. Îi venise să-i ia buzele cu asalt, să-l tachineze, să-i simtă mușchii brațelor încordați în jurul ei. Mai că nu oftase. Își aplică două palme mintal și reveni cu picioarele pe pământ. Avea să obțină ce-și dorea până la finalul săptămânii. Poate și mai repede.

  • Nu ești gata.

Tresări când îi auzi vocea și se întoarse surprins înspre ea. Își încrucișă brațele peste piept, și îl cercetă pe sub gene. Doamne, cât era de drăguț. Îi venea să se îngroape în el cu totul. Simți o anumită zonă din corp pulsând nebunește , doar cu gândul la lucrurile pe care ar fi putut să i le facă. Își trecu degetele prin păr, cu un oftat frustrat. La naiba cu tot. În special cu hormonii ei. Ridică geanta de pe jos, își aruncă fularul după gât și cu geaca în brațe ieși pe ușă. Un ”hei așteaptă!” fu tot ce auzi înainte ca ușa să se trântească în urma ei.

Read Full Post »

Fulgii cădeau răsucindu-se, acoperind suprafața parbrizului, incețoșându-i vederea. Șoseaua se întindea înaintea lui, km întregi, luminată de fel de fel de forme de Crăciun. Era obosit, flămând și tot ce-și dorea era să ajungă odată la destinație. Oasele-i tânjeau după un duș fierbinte și somn. Își trecu degetele prin păr, încruntându-se la la ceasul de pe bord. 19:30. După calculele lui, și direcțiile Anei, satul, orașul, sau localitatea , ce-o fi fost ea, avea să fie vizibilă curând. Sau măcar casele/blocurile care o alcătuiau. Nu că ar fi văzut ceva în întunericul din jurul lui. Bătu darabana cu degetele pe volan, și zâmbi ușor. Poate că, Crăciunul ăsta n-o să meargă acasă, dar măcar avea să și-l petreacă cu Ana. Îi lipsise. Tastă numărul ei, și așteptă.  Când îi auzi vocea veselă, tensiunea i se scurse din corp, și în sfârșit se relaxă.

  • Cristian, pe unde ești ? Ai ajuns la sens ?
  • Încet , surioară, mai încet. Ești acasă ? Știi că mi-e foame, nu ? Sper că ai făcut pastele alea.
  • Uhmmm, da, ți-am păstrat sos. Niște amărâte de paste poți să-ți fierbi și să le amesteci. Oricum, unde ești ?
  • Deci , de la sens, dreapta ?
  • Uhum, treci de Profi, și la următoarea intersecție , mai faci o dreapta. Blocul 4. Cristian ? acum vocea îi devenise serioasă, și se întrebă ce explicații era nevoit să dea.
  • Da ?
  • De ce nu mergi acasă ? Tuturor le e dor de tine. Au trecut 5 ani.
  • Ana, nu intrăm în discuția asta..
  • N-o să purtăm discuția asta la telefon. Oricum, sunt aici. Așteaptă puțin.

Parcă mașina, se lăsă pe spate și respiră adânc. Dură doar câteva secunde, până să-și pună gândurile în ordine, dechise portiera și portbagajul. Ridică rucsacul, și blocă portierele.

  • Am revenit.
  • Mai ai cheia ?
  • Uhm, – se scotoci prin buzunar, până dădu de metalul rece – . Da. Deschid eu. Mă descurc. Ne vedem în 2 minute.
  • Cristian ?
  • Ana, urc și vorbim.
  • Nu sunt acasă.

Se blocă, mai să scape cheile pe scări.

  • Despre ce vorbești ?
  • Păi , schimbare de planuri. Ioana a sunat și a făcut rezervări. Is la Predeal de ieri.
  • Și nu puteai să spui asta mai devreme? Am crezut că ne petrecem Crăciunul împreună.

Își regretă imediat tonul acuzator și înainte să-i dea ocazia să îi bâlbăie în telefon scuze, oftă și își ascunse dezamăgirea. Era al dracului de bun la ascuns sentimente.

  • Nu contează. Distrează-te puștoaico! N-o să ai 20 pentru o veșnicie. Mă descurc.
  • Cristian, îmi pare rău. De revelion promit să fiu acolo. Te iubesc.
  • Și eu, puștoaico. Și eu.

Înainte de a deschide ușa garsonierii, inspiră adânc și se pregăti pentru o noapte lungă și singură. Răsuci cheia în broască, și fu luat prin surprindere de muzică, miros de mâncare și căldură. Lăsă rucscul să cadă pe podea, închise ușa în urma lui, se descălță, și cu un zâmbet de anticipare intră în bucătărie. Se așteptă să o găsească pe Ana râzând, făcând mișto de el. În schimb rămase blocat în cadrul ușii, urmărind un trup familiar de minionă, în cămașă de flanel , colanți și ciorapi lânoși, dansând, cu mâinile până la cot în spumă. Stătea cu spatele la el, spălând vasele. Când se tunsese atât de scurt ? Ce căuta acolo ? I se păru că trecuse o veșnicie urmărind-o. Înainte ca corpul să i se conecteze la gânduri, și să se facă nevăzut, ea se întoarse surprinsă și curioasă.

  • Ah , la dracu !

Tresări, când cuțitul ateriză cu un clinchet pe gresie, și urmări dâra de sânge ce se amestecă cu spumele în palma ei. Se trezi că o împinge înspre scaun, și cu spatele la ea, fiindcă nu, în niciun caz nu era pregătit să îi răspundă la întrebarea din privire, aruncă cuțitul în chiuvetă și începu a scotoci prin dulap după pansament.

  • Bună și ție străine ! îi trânti , și cu o voce sarcastică continuă. Știi, nu e ca și cum o să sângerez până la moarte…

Se opri, se întoarse înspre ea, și se sprijini, cu brațele încrucișate peste piept, de blat. Se simțea vinovat.

  • Defensiv ? Hmmm… Deci, ce cauți aici ?
  • Aș putea să te întreb același lucru… păruse a fi o replică bună.

Și se aștepta să-l pleznească sau ceva, dar în schimb, începu să râdă ușor și să-și dea ochii peste cap , ca și cum răspunsul era cel mai evident lucru din lume. O urmări ridicându-se, măsurându-l din cap până picioare. Se simți mic.

  • Uite , n-am știut că o să fii aici. Și îmi pare rău pentru…

Stai . Pentru ce mai exact îi părea rău ? Nu era vina lui că ajunsese aici, singur, cu ea, aici, singur..

  • Oprește-te ! C-ai să faci scurtcircuit !

Râdea de el.

  • Farfuriile sunt în dulapul de jos, furculițele și cuțitele în sertarul din spatele tău și paharele sus. Acum mă bucur că am pus mai multe de trei pulpe la făcut.

Îl invita la masă.Se așteptase la orice , numai la asta nu. Făcu ce i se spusese, bucuros că nu era nevoit să înceapă tirada de explicații, nu că ea nu ar fi meritat. În momentul în care, scosese tava din cuptor și o așeză pe aragaz, foame îl lovi cu putere în stomac. Uitase de foame, oboseală și alte alea. Simțea aroma pulpelor de pui și carnea moale topindu-i-se în gură.

  • Bere sau vin ?

Nu-l lăsă să răspundă. Așeză pe masă două beri, și își concetrară amândoi atenția asupra mâncatului. O studia din când în când cu coada ochiului. Ar fi trebuit să se simtă incomod, să ia masa cu o străină, după atâta timp. Nu simțea nevoia ca trecutul să –i bântuie prezentul. Chiar și o persoană cu care nu discutase mai multe de câteva ori pe parcursul anilor. Fusese acolo, dar nu îndeajuns ca el să îi atenție mai mult decât era necesar.

  • Arăți ca naiba …

Afirmația mai că-l făcu să se înece cu gura de bere pe care o dăduse pe gât cu câteva secunde în urmă. Era o întrebare acolo, pe care el avea să o evite.

  • Bine, fără discuții în timpul mesei.

De ce avea impresia că ea se distra ? Își termină porția în tăcere, mintea lovindu-i-se de n șpe mii de explicații și moduri în care să încheie seara cât mai cu tact posibil. Avea să fie doar o seară ciudată, pe care urma să o lase în urmă. Nimic mai mult.

  • Bănuiala mea e că Ana te-a trimis aici. S-a gândit că garsoniera o să fie goală săptămânile astea. Ea cu Ioana fiind plecate, și eu … urmă o pauză pe care el nu știu cum să o interpreteze, dar nu comentă nimic… Sunt aici acum, pentru că aici locuiesc. E garsoniera mea. Aveam de gând să curăț puțin locul , înainte să se întoarcă fetele și eu să mă întorc… uhmm.. acasă.

Acasă. Iși simți stomacul greu. Nu era nevoită să-i dea explicații și totuși. Ea făcuse primul pas. Se simți ca la confesiune.

  • O să plec de pe capul tău , înainte ca seara să se încheie. N-aș fi venit dacă aș fi știut. Ana nu mi-a zis nimic. Se presupunea că o să fim doar eu cu ea Crăciunul ăsta. … ridică din umeri ca și cum afirmația nu l-ar fi rănit.
  • POți rămâne. N-am să te scot într-o noapte ca asta afară, la căutat de hoteluri. Oricum, mai sunt 3 zile până la Crăciun. Mă îndoiesc că o să găsești prețuri rezonabile. POți rămâne cât vrei. Cine ar fi ghicit ? Prinsă cu tine într-o garsonieră. – ultimele două propoziții le mârâise în barbă în timp ce spăla vasele.

Cam atât cu seara ciudată lăsată în urmă. În următoarele ore, în timp ce își masa mușchii spatelui sub duș și mai apoi spălându-și dinții , se întrebă de ce rămase. De ce nu-și luase bagajul din momentul în care pusese furculița jos și dispăruse în noapte. Dispăruse în noapte ? Zâmbi strâmb în oglindă.

În momentul în care păși în cameră, își primi răspunsul. Maia stătea aplecată scotocind ceva în lada de la pat. Purta un tricou larg, peste o pereche de colanți negri, ce i se mulau al naibii de bine pe coapse. Își trecu palmele peste față, oftând din toți rărunchii. Firar’al naibii ! Cam atât cu oboseala și somnul.

  • Oh , aici erai. Ajută-mă cu asta.

Își feri părul din ochi, trecându-și o șuviță după ureche, trase de o pernă și o aruncă înspre el. Urmată de încă două.

  • Ce faci acolo ? Construiești un fort ?
  • Bănuiesc că nu ai sac de dormit, iar eu n-am de gând să te pipăi la noapte sau să mă las pipăită.

Cuvintele ei aruncate la întâmplare, îi făcu sângele să pompeze ceva mai greu în vene. Așeză pernele între ei, și își trase plapuma peste cap. Era doar o grămăjoară de oase fragile în mijlocul așternuturilor. Se mută pe partea lui de pat, încercând să se foiască cât mai puțin. Ar fi vrut ca liniștea și întunericul nopții să-l cuprindă la fel de repede ca pe ea, și să adoarmă, dar rămase zgâindu-se  la fâșiile de lumnină ce se strecurau pe sub perdele. Era atât de prins în gânduri, ca în plasa unui păianjen, că tresări când îi auzi glasul limpede, fără urmă de somn în el.

  • N-o să dormim în noaptea asta, așa-i ?

Read Full Post »

Hunting for love – Maybe II

-Prezent –

Perdeaua flutura umflată de curent, umplând salonul cu iz de furtună. Oftă și își privi ceasul. Era seară, devreme, iar după o zi agitată, holul nu era foarte aglomerat. Târșâit de picioare și miros de cafea, temperatura joasă, de la aerul condiționat și câteva scâncituri ici-colo. Își înăbuși un căscat, și intră în vestiar să se schimbe. Mirosul de clinică, de medicamente, îi invadase pielea. Își lovi umerii cu pumnul, căutând să scape de tensiunea care se instalase acolo de câteva ore.

Câteva minute mai târziu, păși în aerul răcoros și inspiră cu poftă. Norii se adunaseră deasupra orașului, grei și cenușii. Ochii i se luminară sub sclipirea rece a fulgerului care amenința să rupă cerul în două. Fiecare fibră din ființa ei cerșea ploaia, după zilele caniculare care lăsaseră orașul fără vlagă.

Cu coada ochiului suprinse bărbatul care-și împărțea sandvișul cu cerșetorul. Erau așezați într-un colț de stradă, pe asfaltul încă păstrând fierbințeala zilei, sporovăind despre nimicuri. Simți părul de pe ceafă ridicându-i-se.

Rămase locului, studiindu-l. Nu-l mai văzuse până acum. Și îi știa destul de bine pe cei din împrejurimi. Ura când lucrurile se complicau, și trebuia să renunțe chiar și la cei care ar fi promis multe. Și-a lăsat mintea să cutreire în construirea unor posibile realități, iar când străinul și-a luat rămas bun de la cerșetor,  s-a grăbit să-l prindă la semafor, riscând.

  • Știi nu multă lume face, ce tocmai ai făcut tu, și îi zâmbi încurajator.

Știa că joacă la sigur. Începutul unei conversații nu prezentase a fi nici o problemă pentru ea. Niciodată. Ca și cum ar fi pocnit din degete, un truc de magie, și oamenii se avântau în a-i povesti toate nimicurile. Lega ușor prietenii. Poate pentru că se simțeau în siguranță în preajma ei. Nu a înțeles niciodată cum funcționau lucrurile, dar asta nu însemna că-i păsa.

  • Păi nu e mult, plus că unii din ei au niște povești uimitoare în spate, îi răspunse străinul și se avântă în a-i povesti despre toți oamenii străzii pe care-i cunoscuse și lucrurile care le învățase alături de ei.

Dar mintea îi era acum departe, iar cuvintele lui se izbeau de ea fără să o mai atingă. El avea să fie ultimul. Penultima piesă care să întregească cercul. Avea să-l prindă așa, momentul perfect, înainte ca Răul să-i întineze sufletul și să ajungă ca ei. Avea să-l salveze. Aveau să devină familia perfectă.

Când prima picătură de ploaie i s-a așezat pe obraz, nu rămase în ea nici o urmă de îndoială că lucrurile aveau să se schimbe curând. În timp ce el continua să povestească entuziasmat, a scos din geantă o brioșă și cu un zâmbet de anticipare i-a oferit jumătate. A acceptat-o bucuros, și înainte să realizeze ce se întâmplă cu el, ceața i-a pus stăpânire pe privire, iar corpul a început să-i alunece spre visare.

  • Ești bine? l-a întrebat cu un zâmbet răutăcios în privire, aruncându-i brațul după umărul ei.

A dat să-i răspundă, dar limba i-a devenit brusc prea grea și cuvintele i s-au oprit pe buze.

….

L-a întins pe masă, în camera semiobscură. I-a legat mâinile și picioarele, apoi și-a îmbrăcat mâinile într-o pereche de mănuși chirurgicale. Fluiera ușor, un cântec din copilărie, trecând ața neagră prin ac, și cosând buzele străinului, le potrivi într-un zâmbet macabru.

Read Full Post »

– 12 ani mai devreme –

Auzise povești îngrozitoare despre orfelinatul Only Hope, iar acum, în timp ce asistenta socială o târa după ea pe scările scorojite, inima a început să-i lovească pieptul cu putere și ochii să i se înece sub un alt val de lacrimi. Din exterior, orfelinatul aducea a unul din mausoleele pe care le văzuse de atâtea ori în cimitir. O clădire uriașă, fără lumini la ferestre, care amenința ca odată intrat în interior, să absoarbă din ea fericirea și cele mai frumoase amintiri pe care le păstra ca pe niște fotografii vechi pentru zilele în care disperarea îi întuneca mintea, cu gânduri care nu meritau să trăiască. Cu degetele tremurând, a strâns haina în jurul ei, în încercarea de a opri întunericul să ajungă la ea.

Ușa de la intrare s-a deschis înainte ca cele două ființe să atingă ultimele trepte. O doamnă bătrână, îmbrăcată într-un capot flanelat, le grăbi înăuntru. Înainte să intre în biroul bătrânei, cu coada ochiului zări mișcare. Și-a întors capul precaută, oprindu-și privirea într-o pereche de ochi albaștri care o urmăreau curios. Era o fetiță blondă, ascunsă după scările de la capătul holului, cu un deget așezat pe buze, cerându-i să păstreze secretul. A zâmbit șters, iar înainte să răspundă, asistenta socială a tras-o în încăpere, închizând ușa în urma lor.

S-a așezat cuminte pe unul din scaunele vizavi de bătrână, rătăcind cu o privire goală în întunericul ce se așternea dincolo de geam.

  • Cum te numești domnișoară ? îi distrase atenția bătrâna.
  • Eris, a șoptit cu ochii în poală. Eris Ames.
  • Ei bun , Eris Ames, te poți considera acasă de astăzi înainte. Din moment ce e prea târziu să-ți prezint orarul, sălile și regulile pe care trebuie să le respecți cât timp vei locui aici, te voi conduce direct în camera ta.

I-a cerut asistentei să o urmeze pe hol, lăsând-o pe fetiță singură. Flăcările dansau vesele în șemineu, împrăștiind o lumină palidă în încăpere. Se simțea prinsă. Ceva îi apăsa pieptul, lăsând-o fără suflare. Era oarecum ironic să fie aici, luând în considerare că și ultima fărâmă de speranță îi fusese sfărâmată cu mult timp în urmă. Nu mai era nimic de spus. Nu mai era nimic de făcut. Nu știa dacă de data asta fuga avea să fie de ajuns, sau dacă rămânând aici avea o șansă să supraviețuiască. S-a ridicat resemnată, și s-a apropiat de biblioteca pe care o studiase curioasă cu câteva momente înainte. Și-a trecut degetele flămânde peste coperțile prăfuite, inspirând mirosul cărților. Un miros familiar i-a strecurat un zâmbet pe buze. Dar înainte ca amintirile să-i invadeze mintea, ușa s-a deschis din nou, iar bătrâna i-a întins mâna. A găsit căldură în palma ei, și degete lungi osoase care-i dădeau un sentiment de siguranță.

A urmat-o pe scări, pe holul întunecat, și-apoi într-o cameră a cărei ocupant era fetița cu părul blond. Stătea cu nasul lipit de geam, legănându-și picioarele desculțe deasupra pervazului.

  • Sophia, într-o zi ai să prinzi o răceală de toată frumusețea. Iarăși ți-ai pierdut șosetele?
  • Nu, doamnă Ethel. Cred că au fost furate, a scuturat mirată din umeri.
  • Ei hai coboară. Ți-am găsit colegă de cameră. Cred că tu și Eris o să vă înțelegeți minunat. Și mâine, rezolvăm problema cu șosetele.

A  măturat cu privirea încăperea, scuturând ușor din cap, înainte să meargă la culcare. Odată ușa închisă, liniștea s-a strecurat în fiecare colțișor al camerei, și al întregii ființe a copilei.

Eris a rămas locului, privind-o pe străină cum se apropie de ea, studiind-o din cap până-n picioare. Se simțea ca o intrusă. Se simțea singură. Se simțea ca și cum Sophia putea să o jupoaie de gânduri și să vadă dincolo de aparențe, și asta făcu ca un tremur să-i ia cu asalt șira spinării.

Își încleștă pumnii și îi susținu privirea. Ochi albaștri, gropițe fermecătoare, un nas mic delicat, piele de porțelan. Era atât de perfectă. Semăna cu una din păpușile ce-i ținuseră companie, într-o amintire care părea sustrasă din o altă viață. Se simțea atrasă de ea, ca o molie de flacără. Vroia să-i atingă obrajii, să simtă moliciunea lor, să se convingă că e reală și nu e o altă fantasmă a minții.

  • De ce ai nevoie de psiholog ? o rupse din reverie blonda.
  • Poftim ? bâlbâi Eris, în timp ce coșmarurile zgâriau nemiloase bariera ce le ținea departe de mintea ei. Pentru un moment, avu impresia că o ajunseră din urmă, și simți o nevoie aproape inumană de a se așeza în poziția fetală și să dispară în uitare.
  • Directoarea, Ethel, a spus că ai trecut prin multe. Prin ce-ai trecut ? Și ce s-a întâmplat cu familia ta ?

Nu exista urmă de dispreț în privirea ei, sau teamă. Ci pură curiozitate. O luă pe Eris de mână și o trase pe pat. Se așeză lângă ea pe pernă și își întrepătrunse degetele cu ale ei.

  • Nu contează. Pot să fiu eu familia ta. Poți fi sora mea. Mereu mi-am dorit o surioară, i-a spus senină și visătoare. O să am eu grijă de tine.

În loc să o rupă la fugă, să se facă covrig sau să urle, Eris se simți brusc în siguranță. Ca și cum orice frică s-ar fi evaporat. Sophia era pe cât se poate de reală și atâta timp cât era cu ea, nimic n-avea să o rănească. N-aveau să ajungă din nou la ea. S-a întors pe o parte, privind fascinată chipul păpușii. Avea dreptate. Aveau să fie o familie.

Read Full Post »

dhsgd

A trebuit să mori tu ca eu să mă eliberez. N-a fost nici o lumină orbitoare sau vreun sentiment măreț care să mă izbească ca un val și să mă umple de ceva neașteptat. Nope, sunt destul de sigură că-mi înțepa soarele irisurile pentru că acolo, stând în iarba înaltă îl priveam insistent ca și cum l-aș fi dezgolit de strălucire.

N-am simțit nimic. Nici când sângele tău mi-a pătat mâinile, nici acum. E mai degrabă gol decât orice altceva.

Mi se prelinge transpirația pe tâmple, sărată și plină de tine. Simt metalul rece apăsându-mi șoldul și mirosul de pământ proaspăt săpat invadându-mi nările. Nu-ți pot promite că moarte ta va lăsa vreo amprentă în mine, așa cum nu-ți pot promite că ne vom revedea cândva. Fiindcă asta e o tâmpenie. Sufletele nu există dincolo de noi. Nu există rai sau iad.

Și oricât mi-aș scotoci mintea, acum goală, nu găsesc niciun citat potrivit să descriu asta. Câteva ultime cuvinte care să-ți țină de urât în timp ce te vei descompune lăsând din tine, nimic altceva decât oase și o amintire furată. Ți-aș putea spune că n-am avut de ales, dar asta e o minciună.

Mărturisesc în schimb că a fost într-un fel premeditat. Mi-am petrecut nopți privind în gol , în mintea mea perfect conștientă , derulând scene care aveau să aducă la acest moment. Nu m-au mâncat palmele de nerăbdare, n-am stat pitită-n umbră așteptând ocazia perfectă.

Acum zâmbesc. N-a fost niciodată vorba de sentimentele mele, pentru că sunt destul de sigură că nu am așa ceva. Nici nu mi-ar fi trecut prin minte că o să-mi bată inima ca și cum aș fi alergat kilometri întregi, sau că o să-mi tremure picioarele, sau să-mi transpire palmele. Am executat fiecare mișcare cu precizie și răbdare. Iar tu , tu nu te-ai zbătut nici o clipă pentru viața ta. Mă-ntreb dacă ai anticipat asta , și dacă ai așteptat și acceptat ca pe ceva firesc.

Îmi gâdilă iarba palmele, și aerul rece al pământului mi s-a strecurat de-a lungul șirii spinării. Sunt în picioare acum, cu lopata trecută pe umăr. În mijlocul nimănui, străbat cu privirea întinderea verde. La orizont soarele se lasă înghițit de pământ. Pornesc la pas, fluierând ușor.

Read Full Post »

2946868479_89a711764c_b

Se legăna pe marginea podului, repetându-și toate motivele pentru care urma să se sinucidă. Vântul îi sufla-n păr, acoperindu-i fața cu șuvițe de culoarea castanelor. Se tot încrunta la apa de sub picioarele ei, încercând să-și dea seama dacă trebuia să aibă ceva gânduri mărețe înainte de a se arunca sau pur și simplu să o facă. Nu e ca și cum mai făcuse asta înainte. De unde era să –și dea seama care era momentul potrivit ?!

Poate totuși ar fi trebuit să mai treacă câteva pahare de vin în cont. Poate amețită nu s-ar mai fi  confruntat cu atâtea gânduri care-i zburau dintr-o parte și alta a minții cu o viteză amețitoare.

Ar fi trebuit să lase vreun bilețel de ”adio lume”?

–  Se presupune că ar trebui să sari , nu ?

–  Ce ?

Luată prin surprindere se dezechilibră și căzu pe asfaltul rece.

–  Aishh !

Se ridică în capul oaselor, frecându-și mâinile. Ridică privirea, după ce se scutură temeinic de praf gata să țipe la oricare ar fi fost idiotul care se trezise să îi deranjeze planurile.

–  Ascultă nu știu care e problema ta, da nu te privește. Nu o să mă oprești din orice crezi tu că ar trebui să mă oprești să fac. Vezi-ți de drum, mârăi ușor.

Stătea cu spatele la felinar, întunericul umbrindu-i trăsăturile.

– Da n-aveam de gând să fac asta, îi zise surâzând. De fapt, fă-o ! Nu te reține nimic.

Trecuse de etapa de confuzie, acum era iritată. Ce tâmpit ! Se ridică iarași pe marginea podului, ignorând senzația de  furnicături din ceafă. Bun , deci unde rămăsese ?!

Era din nou acolo, gata să sară, să termine odată cu toate astea.

– Știi că e mai ușor dacă sari pur și simplu ?

Își ridică exasperată brațele în aer.

– Tu n-ai treabă acasă ? Oh nu , stai. Acum am înțeles.

Își ridică privirea spre cerul înstelat și pufni.

–  Ăsta e momentul în care vine nu știu ce Făt-Frumos pe cal alb și mă salvează de la orice crede el că ar trebui să mă salveze ? E felul tău de a-mi spune că nu mă lași să duc asta până la capăt ! Eii te înșeli !!! O să sar , chiar dacă o să-mi ia toată noaptea !

Toată tirada ei fu întreruptă iar.

– Ăăăm, cu cine vorbești ?!

Se întoarse de data asta spre el, surprinsă că încă era acolo.

– Pari destul de determinată. Eu zic să nu te oprești.

Își îngustă ochii încercând să-i deslușească trăsăturile feței. Zâmbea? El chiar zâmbea ?

– Ce ești tu mai exact ? Consilier în sinucigași ?

– Oh, deci asta încercai să faci acolo ?

– Nu, vroiam să înot sub luna plină. Sunt sirenă.

Îmbufnată scotoci prin colțurile minții o cale să scape de el.

– Știi că asta te face complice, și te poate băga în multe belele.

Convinsă că argumentul ei funcționase, se felicită mintal. Dar nu dură mai mult de 3 secunde.

– N-o să spun , dacă nici tu nu spui !

Concentrează-te !!!, își repetă. Ignoră-l ! Avea să numere. Da , până la 3 , apoi să sară. Unu, își umplu ființa de aer și expiră ușor. Doi, ei păi cam asta a fost. Trei.. și-a întins brațele.

S-a apropiat de ea, și și-a lăsat privirea să alunece în jos.

–  Cale lungă până jos.

– Of frate, ce tre` să facă un om aici ca să moară în pace ?! Poți să încetezi ?!

–  Bine, gata. Tac !

Și-a trecut degetul peste buze. Asta a făcut-o să vrea să-l sărute. Stai , ce ? De ce se gândea la sărut în momentul de față ? Bine, lasă asta. Era pregătită.

–  Da știu că greu te hotărăști !

Asta fusese ultima picătură.

–  Știi ce ? Gata ! Du-te naibii.

Acum era prea furioasă ca să mai sară. Avea să caute un bar să-și înece mințile în alcool! Când și-a lăsat picioarele să atingă asfaltul , a realizat că a sărit pe partea greșită a podului. Ironia vieții.

–  Deci asta a fost tot ?

–  Încă ești aici ?! Nu ai altceva mai bun de făcut ? Să fugărești vreo fustă ? Un meci de fotbal ?

–  Nu-mi place să fugăresc fuste, i-a răspuns amuzat. Și meciul l-am ratat acum jumătate de oră , când m-am oprit să asist la sinuciderea ta !!

–   Se presupune că ar trebui să mă simt flatată ? ! Vrei să vărs acum sau o să îmi risipești altă jumătate de oră !?

–  O bere sună bine..

–  Poftim ?! Tu nu vorbești serios.. ochii mai că îi ieșeau din orbite…

De data asta nu i-a răspuns. Ei la naiba , a ridicat din umeri plictisită, ce mai era o seară în plus.

–  Nu pot să cred că fac asta, dar … În regulă.

Restul drumului l-au petrecut în tăcere. O simțea agitată și vroia să o calmeze. Știuse de când o văzuse de prima oară că nu avea să se arunce. Era ceva prea rațional în ea ca să cedeze pur și simplu momentului. Seara lui devenise brusc prea interesantă ca să o lase să scape de el cu una cu două.

Odată intrați în bar s-au retras în separeu. După a doua bere ceva în ea sclipea diferit. Nu era la primele pahare din seara asta. Spre uimirea lui s-a destins și cu obrajii roșii și ochii umezi a început să-i spună de toate și nimic. Și-a dat seama brusc că dacă ar fi luat-o pe scurtătură în loc să ocolească , nu ar fi întâlnit-o și asta ar fi fost păcat.

Avea un râs sincer. În compania ei nu credea că era posibil să se plictisească. Asta l-a făcut să-și dorească să o cunoască. Bineînțeles, dacă ea nu avea alte planuri mai importante. Dar va avea el grijă să și le amâne. Era bun la asta.

Read Full Post »

One-night

tumblr_lmr2lp8jLs1qh7487o1_r3_500

Se trezi buimacă atunci când soarele îi înțepă pleoapele, iar ea și le acoperi cu mâna. Se foi , trăgându-și plapuma peste brațele reci. Mulțumită, își lăsă mâna să alunece asupra brațului care atârna plin de căldură asupra coastelor ei.

Brusc senzația de stinghereală luă loc nedumeririi, în timp ce amintirile din noaptea trecută își făcea loc în mintea ei , încă învăluită în starea de moleșeală. Se învârti cu grijă, privind la bărbatul de lângă ea. O venă i se zbătu neliniștită în tâmpla dreaptă. Urma de barbă de pe chipul lui și ciocul din barbă îi păreau familiare.

Tocuri. Fetele. Club. El .Melodia ei preferată.Brațe ferme încojurându-i mijlocul.Buzele lui tachinându-le pe ale ei.O bere.Poate două.Dacă era să fie sinceră, trei. El șoptindu-i ceva. Ea acceptând.Cămin.Camera goală. Ea goală. El dezmierdând.Respirația precipitată. Râsete înfundate.

O doamneeee! Exclamația nu-i părăsi buzele, dar ecoul ei o urmări când își lăsă picioarele să alunece pe gresia rece, până când se privi în oglindă. Era în chiloți și într-un tricou care cu siguranță nu era al ei. Încercă să-și aducă aminte cu ce era îmbrăcată în noaptea trecută și scotoci prin cameră. Găsi blugii pe un scaun ,lângă geam, și cămașa sub pat.

Rimelul i se scursese sub ochi, și arăta ca un raton gata de atac. Își trase tricoul peste cap, în momentul în care patul scârțâi. Se întoarse spre bărbatul ( bărbat?) care stătea în șezut cu capul în palme și coatele sprijinite pe genunchi. Nu spuse nimic, iar ea se grăbi să se îmbrace.

Când își întoarse privirea spre ea, un zâmbet ce-i porni din coșul pieptului i se înălță spre buze. Sau poate un rânjet, ce-i scoteau la iveală dinții albi. Niciodată nu întâlnise o tipă care să se furișeze așa grăbită din patul lui. Îi plăceau părul ei ciufulit și buzele roșii ,încă umflate de la dinții lui. Și să-l ajute dumnezeu dacă era cu putiință să uite curbele apetisante ale corpului ei, pe care le descoperise în noaptea precendentă, și dinții ei mușcând din el cu o ferocitate ce-l cutremuraseră destul de tare.

Când se ridică în picioare, o văzu cum stângace își încheia nasturii de la spate ai cămășii. Se oferi să-i facă plăcerea de a-și ascunde trupul de el. O simți încordându-se sub atingerea lui, și curios îi mușcă lobul urechii. Scoase un geamăt, pe care el îl trecu drept încurajare. Dar nu-i lăsă timp să-și pună în aplicare gândurile , fiindcă se întoarse și-l împunse în piept.

–   E dimineață și eu nu am ce căuta aici ..

Avea vocea ușor răgușită și încă tremura de la atingerea lui. Lucru care o făcu să se enerveze și mai tare. Se simțea neîndemânatică. Și de ce stătea în boxeri în fața ei , cu trupul lui înalt bine făcut , și privirea care-i spunea că e gata de încă o rundă. Se dădu  precaută un pas înapoi.

–   Ai un hanorac de care te poți lipsi ? îl privi printre genele lungi și negre, iar el se gândi că ăsta era un mod frumos de a o face să se întoarcă. Sau las-o baltă, o să mă descurc și fără.

Înainte să-și strângă mâna pe clanță, să deschidă ușa și să dispară, el o apucă de braț.

–    N-am zis nu. Te grăbești întotdeauna așa la prima oră a dimineții ? Eu unul încă mă simt un pic în ceață, dar când o văzu respirând ușurată adaugă răutăcios, desigur îmi amintesc ce s-a întâmplat noaptea trecută, mhhm , fără îndoială.

–    Uite ce e…, era așa crispată , că dacă ar fi fost să o forțeze puțin s-ar fi spart în mii de bucățele în fața lui.

–    Să prespun că e prima oară ?

Ochii care noaptea trecută i se păruseră a fi mari și negri ,dar care acum la lumina zilei erau căprui și plini de reflexii aurii, se îngustară.

–   Nu e problema ta. Acum dă-mi drumul. Și pune ceva pe tine.

Îl lovi cu pumnul în umăr. Nu semăna nicium a pisică. Dar clar avea ghiare bine ascuțite. Se îndepărtă , scotoci în dulap și-i înmână unul din hanoracele lui. I-l smunci din mână, și îl trase pe ea cu ochii sclipind.

–   Mulțumesc.

Și înainte să-i mai spună ceva, ieși pe ușă lăsându-l cu un zâmbet stupid pe față.

Se lipsise de un hanorac, așa că așteptă zilele următoare să apară brusc în mulțime,venind spre el și să-i-l trântească în față, poate să-i mulțumească. Trei zile mai târziu portarul îl chemă ,și-i înmână o pungă de cadouri. Scotoci și scoase la iveală hanoracul care adusese cu el un parfum nou. Îl spălase, și acum mirosea a ea. Zâmbi , puțin dezamăgit. Mhhm , chiar vroia să o revadă, iar ăsta era un lucru nou , chiar și pentru el. De obicei nu se încurca în felul ăsta cu o fustă.Dar își aminti că ea purtase blugi, și râse. Nu , nu avea să devină excepția. Fusese doar o noapte și avea să rămână așa, dar asta nu însemna că nu-i ciobise puțin orgoliul.

Read Full Post »

tumblr_mc7xpcSKWN1r2q9tyo1_500

 

Una e femeie.

Își poartă bătăliile cu fruntea semeață. A trecut peste aparențe ,peste cotidian. Orele scurse în grabă , zilele topite în nopți , au învățat-o să-și însușească timpul, să-l transforme în aliatul ei. Tocurile de 12 cm o ridică asupra unei societăți pângărite de minciună, ură, lăcomie. Sinceritatea ei șochează , șterge rânjete, provoacă râsete forțate. Cere fără sfială, și obține fără doar sau poate ce-și dorește. E un fel de femme fatale , dar fără veșnicile clișee și frumusețea din reviste. Competitivă , încăpățânată, limbă ascuțită , sarcasm înnăscut , cuvinte dulci și senzualitate, ascunse bine într-un trup minion de războinică. Despre iubire nu știe prea multe. Sentimentele vin și pleacă. Nu se împacă bine cu idee de a aparține cuiva. Sexul e doar sex.

Cealaltă e jumătate.

Își amintește de timp, doar când privirea nu îi e ocupată devorând mii și mii de rânduri, prinse în pagini cu miros de aventură. În restul orelor o găsești cu foile în față , și gândurile încurcate. Construiește punți, aruncă praf de zâne ici-colo, leagă inimi, adună piesele rătăcite ale puzzle-urilor și le reunește în finaluri fericite. Încăperile-i miros a cerneală și vise rătăcite. Trăiește de pe o zi pe alta fără să simtă presiunea societății. Calmă, senină, pe buze are tatuate promisiuni de libertate, în păr împletite cuvinte de dor și-n ochi crâmpeie de lumină. Oferă , fără să ceară înapoi. A cunoscut iubirea odată – iubirea simplă, ce-ți încălzește ochii și-ți cutremură ființa din temelii.

Read Full Post »

book

O să dau vina cu nerușinare pe Crăciun. Și pe cărțile pe care , oh Dumnezeule, nu le pot lăsa din mână ori de câte ori sunt acasă.

Melancolică. 

Dacă o strigi și nu-ți răspunde, e cu siguranță cu nasul în vreo una din cărțile ei. Și nu o să te bage în seamă, doar o să se foiască distrasă în fotoliul uriaș din piele neagră , în care și-a făcut obiceiul să se cufunde;fiindcă acolo e singurul loc din lume în care se simte în siguranță.  Și-o să intri în camera luminoasă , învăluită în miros de cetină, fiindcă anul ăsta în sfârșit au ascultat-o și-au înlocuit plasticul cu ”the real deal” . O să-ți rătăcească privirea, și n-ai să o găsești, fiindcă e pitită în dosul bradului.

Cu picioarele strânse sub ea, cu capul înclinat într-o parte și mâinile așezate cuminți pe genunchi , răsfoind pagini întregi, pare doar o mână de om.

 Până acum două săptămâni se lupta vitejește cu părul ce nu părea să stea nicicum. Acum e tuns iarăși bob. Își amintește din când în când cât de mult o speriase schimbarea la început.  Și pare o prostie, fiindcă atunci când se privește – mereu critic – în oglindă , se vede diferit. Diferit în bine. E toantă de-a binelea , pentru că oricât de mult ar urî asta , ea nu vede cât de bine îi stă. Bob-ul îi încadrează fața lungă, și-i îndulcește trăsăturile, deși nasul îi prea mare pentru mutrișoara ei , și buzele subțiri  – i se pare că vreun pictor iscusit pus pe glume , a aruncat la nimereală trăsăturile astea ciudate pe fața ei -.  

Pe chipul palid o să citești tot felul de emoții ,ce își schimbă povestea de la pagină la pagină. Mâinile i se agață de câte vreo șuviță,  ori o cută se așează între sprâncenele ei , sau buzele i se transformă într-o linie subțire, atunci când  știe că povestea ”îi scapă de sub control”. Rareori o auzi râzând cu poftă. Dar îi tresaltă inima la finaluri fericite.

Sunt momente în care situația o depășește într-atât încât se oprește. Respiră , iar capul i se lasă ușor pe spate, cu privirea tristă , cu pleoapele acoperind culoarea spălăcită a irisurilor ei , care se luminează în cele mai neașteptate situații.

În același fotoliu simte cum viața o îngrozește. Cum timpul aleargă mult prea repede, iar ei i se taie respirația. Mai știe că viitorul e nesigur, și ori de câte ori se trezește privind acolo se cască un hău imens. Dezamăgirea, furia, lașitatea ,frica îi poartă fiecare pas. Se pierde și se regăsește.

Spre diferență de personajele ei preferate, ea nu știe cum să înfrunte toată furtuna care se acumulează în interiorul ei. Nu e curajoasă. Nu e deșteaptă.  Nici măcar isteață. Minte frumos, dar pe ea nu reușește să se joace pe degete. Sunt prea mulți de ”nu”, ca să mai rămână și un ”da”.

Când o privești de acolo de unde o văd eu , la prima vedere nu vezi dincolo de aparențe. Și-a construit atâtea ziduri de apărare în jurul ei, că pare imposibil de străbătut până să-i simți pulsul bătând viu sub palma caldă. E atât de hotărâtă să nu cedeze, că nu observă crăpăturile. Îi e o frică egală cu moartea să se lase descoperită.  Cu lacrimi în ochi a jurat să nu-și pună niciodată inima în bătaia puștii. Știe despre riscuri, și vorbește despre ele ca tăieturi în carne vie. Și mai știe … știe că acasă reușește să uite.

În același fotoliu pentru câteva ore pierde din vedere toate acele minciuni pe care și le rostește în fiecare zi . Și atunci e cel mai vulnerabilă. Sunt singurele momente în care se aruncă cu capul înainte fără să-i pese. Singurele momente în care visează cu ochii deschiși.

Read Full Post »

AJ.

love

Își ridică privirea plină de sentimente amestecate când auzi sunete de pași și voci amestecate coborând scările. Oftă din toți rărunchii și zâmbi către razele de soare care își făceau loc , străpungând perdeaua întunecată de nori care se adunaseră de câteva zile asupra orașului.  POate că totuși exista o speranță și pentru ea. Îi auzi vocea și se întoarse să-l întâmpine. Îl găsi râzând.

” Deci , băiatul încă poate zâmbi.”

– Hei iubărețule !

– Bună.

Trimise un salut și înspre personajul caraghios care-l însoțea de obicei. Alex Bodea.

– Deci , ce puneți voi doi la cale ? le zâmbi încurajându-se.

– Nimic nou , tocmai plănuiam să cucerim lumea, poate niște băutură , câteva boboace, muzică și cu siguranță ceva liniuțe. Vrei să ni te alături ?   îi răspunse Alex cu un rânjet în colțul buzelor. Oh , i-ar fi plătit-o , dar avea lucruri mai importante de discutat.

– Pas de data asta, poate data viitoare.

– Pierderea ta , iubito ! Îi întinse mâna lui E. , dar el rămase absent.

J. se întreba la ce se gândește. Știa că o privise pe furiș ori de câte ori se întâlniseră săptămâna trecută, dar nu spuse nimic. Fuseseră politicoși unul cu celălalt , deși nu rămâneau mai mult de 5 minute împreună. Se furișa o tensiune între ei prea greu de suportat. Se certaseră destul de rău , și încrederea în el i se dărâmase ca un castel de cărți suflat de vânt. Dar îl iubea prea mult ca să renunțe la el.

ALex ridică din umeri când liniștea se lăsă între ei , și fără prea multe întrebări se agățase de o puștoaică invitând-o Dumnezeu știe pe unde, lăsându-i singuri.

J se ridică pe vârfuri , trăgându-l spre ea , dar o evită. Se așeză înapoi cuminte , deodată simțind pământul și mai tare sub picioarele ei.

– S-a întâmplat ceva ? îl privi în ochi , strângându-și degetele în pumni, în încercarea de a le opri tremurul.

– Nu mai pot face asta . M-am gândit și nu mai putem continua. Tu mă cunoști mai bine ca oricine. Nu pot să fiu cine vrei tu , nu cred că mă voi ridica vreodată la așteptările tale.

Își plecă capul , evitându-i privirea.

– Simt că te dezamăgesc , și nu mai pot suporta.

Vru să-i răspundă , dar nu o lăsă. Se retrase din nou în ea.

– Te iubesc , și tu știi asta. Ești încăpățânată și nu renunți niciodată la ce vrei, ție nu-și pasă ce cred alții , și nu lași pe nimeni să te ajute. Asta e problema, dacă nu mă lași să fiu alături de tine , nu știu ce altceva aș putea să îți ofer. Simt ca și cum aș fi acolo , și nu pot face nimic. Și nu mai pot face asta, nu pot sta să te privesc cum mă înlături tot mai mult de lângă tine. Am terminat-o. Îmi pare rău …

Așteptă o clipă să își revină, se simțea ca și cum tocmai făcuse un duș rece. Înghețase , și-apoi fiecare celulă din ființa ei se încălzise cu o putere înfiorătoare. O durea. Își mușcă buza de jos, și maxilarele i se încordară.

– Dar sunt mereu aici dacă ai nevoie de ceva. Vreau să știi că te poți baza pe mine , indiferent de situație. Aș spera măcar odată să ai nevoie de mine.

Își încheie pledoaria , cu un sărut așezat pe fruntea ei încruntată. Se întoarse și o lăsă singură cu toată ființa ei clătinându-se , gata să se destrame. Rămase să-l privească o vreme , cum se pierde în mulțime.

Scutură din cap, alungându-și lacrimile. AȘa e , o cunoștea. Iar el , știa că nu renunță la persoanele pe care le iubește.

Read Full Post »

My Side of the Story

Capture

În pub-ul în care intrase , izul de testosteron ce plutea în aer îi inundă simțurile. Câteva priviri rătăcitoare, studiind intrusul , apoi lipsite de interes , căutară ținte mai … mai tot ce nu era ea.

Se așeză la o masă de lângă intrare și simțea câte o adiere de aer cald de fiecare dată când ușa care se deschidea făcea loc vreo unui bărbat îmbrăcat elegant, după standardele unei reviste de modă , sau unei Barbie îmbrăcată sumar , cu tocuri de zece centimetri, cu buzele de un roșu aprins și picioare lungi și suple. Privirea îi coborî din reflex asupra ei , studiind-o cu un ochi critic, de parcă ar fi fost cu totul altă persoană. Îmbrăcată ca de obicei , cu blugii jerpeliți , cu teniși și sacoul negru asupra tricoului alb, deloc feminin. Văzu cu coada ochilor căprui, încadrați de genele lungi negre, femei intrând, unduindu-și trupurile perfecte asemeni unor pisici , lăsând în urmă dâre de parfum ce-ți mutau nasul. Se gândi la sticluța colorată de pe măsuța de toaletă pe care o folosea când și când. Avea un ruj pe care îl uitase pe undeva printr-un sertar în dulapul din baie.

Chipurile strident machiate ale celorlalte , nu se asemănau deloc cu al ei. Ele aveau piele de porțelan , nicidecum negricioasă ca a ei. Ochi colorați în nuanțele primăverii, de la un verde crud , la un albastru ca înaltul cerului. Ochii care își priveau reflexia ce se uita întrebător la ea erau de un căprui șters , obișnuit. Clipi alungând imaginile din minte, și ștergându-și zâmbetul amar ce i se instalase pe buzele subțiri. Adevărul crud era că există femei care nu aveau să fie niciodată frumoase, iar ea era una dintre ele.

Rămase acolo neobservată , savurându-și berea rece, uitându-se cum barul se umplea încetul cu încetul cu oameni. Era aglomerație și gălăgie, râsetele prea tari și puțin prea forțate și paharele cu gheață și băuturi înțepătoare, care nu se opreau din a curge.

Într-un final se ridică , și păși în aerul proaspăt de primăvară. Inspiră cu poftă, simțindu-și umerii eliberându-se de toată tensiunea acumulată în ultimele zile.

Read Full Post »

Issues.

VI.

wonderland-jamie-dornan-jessica-stam-by-cuneyt-akeroglu-02

– În infern, fiecare are destinul lui.

Jay își trecu degetele prin părul ciufulit încă privind  la dâra pe care Jaz o lăsase în urma ei. Când reveni în prezent , realiză că mâinile îi tremurau, degetele cerșind înfometate trupul ei.Dorința încă îi pulsa în vene, făcându-l irascibil. Fu scuturat de un frison. Asta îi va distruge orice urmă de rațiune. Dacă așa se simțea după un singur sărut , era al naibii de curios să vadă cum se va simți când va face dragose cu trupul și sufletul feminin care-l hipnotizase complet. Luă sticla de cognac de pe birou și turnă licoarea arămie în pahar. Îl ridică în aer, permițând razelor soarelui să coloreze lichidul cu reflexii aurii. ”Așa e ea..” se gândi pentru o clipă, o aromă veche ce-ți amețește simțurile ,care-și maschează  rădăcinile cu ajutorul timpului. Colțurile buzelor se ridicară trădând un zâmbet. Se simțea de parcă pornea în căutarea unei comori, o aventură ce promitea multe… dar oare cât îl va costa?

Privi pe geam , la soarele care se ascundea în spatele norilor cenușii. O ploaie măruntă acoperi întreg orașul ca o cortină, pătând pavajul, fugărind cele câteva suflete stinghere care-l bântuiau. Nările îi fremătară urmând mirosul proaspăt al picăturilor ce se prăbușeau din înaltul cerului. Pasiunea e un joc periculos, își reaminti oftând. Ploaia nu aducea promisiuni, spăla doar păcate.

 O așteptase o veșnicie în ploaie. Hainele îi erau ude, lipite de trupul ce tremura incontrolabil, străbătut de frigul ce i se instaurase în măduva oaselor. Trandafirul ce-l ținea strâns între degetele înghețate , își scutură trist petalele de picăturile ce năvăleau necontenit din uriașii de cenușă ce purtau propria bătălie. Își strânse pumnii , suflând ușor peste ei. Se străduia să se concentreze asupra cuvintelor pe care urma să i le spună. Că ea e a lui, că într-adevăr ține la ea. Se simțea ca un nenorocit de cățeluș abandonat , cu urechiușele lipite de cap, care se întoarcea acasă cu coada între picioare. Dar ea nu mai era acolo …

Închise ochii , conturându-i chipul în formă de inimă ,în mintea obosită, cu ochii verzi și buzele de un roșu aprins

Își privi degetele care se înălbiseră strângând paharul în pumn. ” Patetic...”. O secundă mai târziu cioburile scânteiau împrăștiate în jurul lui.

Citez: ” Există un moment în care drumul se bifurcă. Fiecare merge pe calea lui, crezând că drumul îi va găsi cândva. Tot ce faci e să-l privești pe celalălalt îndepărtându-se cu fiecare secundă.  Dar e în regulă. Sunteți făcuți unul pentru celălalt. În final ea va fi acolo. Dar la sfârșit  un singur lucru se întâmplă. The Fucking winter comes.

Trecutul e o suprafață umedă pe care nu poți construi nimic. Odată ce ai alunecat , rațiunea îți va urla din catacombele pe care le străbați orb în căutarea unei fărâme de lumină.

Și-apoi mai era și Jaz. A cărei privire sinceră îl ademenise din întunericul în care trăise atât de mult, trezind în el sentimente pe care le crezuse uitate.

Read Full Post »

Issues.

v.91360.max1024

– Reguli încălcate.

Ceața dimineții i se așeză în stropi fini pe rochia bleumarin. Tocurile se ciocnesc grăbite de asfaltul umed. Degetele i se arcuiesc ușor pe teancul de documente care îi îngreunează brațele.

Ușile glisante se deschid înaintea ei cu zgomot slab, iar ea pășește respirând neregulat în căldura clădirii de sticlă. Înaintă într-un decor în general plin de agitație și culoare, și brusc avu senzația  că lumea amuți în jurul ei, liniștea furișându-se prin fiecare colțișor al clădirii. Dar era doar imaginația ei și nopțile nedormite, se certă mintal, plus că era weekend. Privi consternată ceasul și își aminti de așternuturile calde pe care le părăsise cu doar o oră în urmă. Oftă adânc și își continuă drumul.

Se opri într-un final, privind lung la ușa uriașă de mahon. Reciti litere argintii care stăteau agățate de ea cu un aer golaș. Înghiți în sec, gândindu-se la motivele pentru care Madame îi trimisese mesajul scurt, la prima oră a dimineții. Gândurile i se ciocneau , împrăștiindu-se apoi în mii de bucățele în căp’șorul ei încurcat. Bătu de 3 ori , stomacul încordându-i-se de nerăbdare. Dinăuntru nu se auzi nici un zgomot. Simți clanța rece sub palma ei , și inspirând forțat deschise ușa, intrând cu pași nesiguri într-un birou pustiu.

Sprâncenele i se arcuiră ,și o cută de curiozitate îi apăru între ele. Lumina slabă a soarelui ce se revărsa prin geamurile din fața ei, construia fel de fel fe umbre care se jucau nestingherite  în jurul ei. Un fior îi alunecă pe șira spinării făcând-o să se înfioare. Alungă imaginile care i se perindau în fața ochilor , trântind dosarele pe birou. O serie de înjurături îi părăsi buzele.

Un râset zemflemitor o prinse pe nepregătite, pulsul accelerându-i-se.

  • Frumos ! Semeni mai mult a nevastă de marinar, decât a jurnalistă .

Ochii i se măriră de uimire , inima sărindu-i o bătaie. Cu buzele întredeschise nu știa dacă să râdă sau să -l lovească. Ar fi putut foarte bine să le facă pe amândouă.

Jay o privea cu ochii plini de ironie. Scrâșni din dinți și inspiră adânc, lăsându-și masca, pe care o dobândise cu mult timp în urmă, să-i ascundă  tumultul de sentimente ce-i năvăleau din suflet, furie și încă ceva. Ceva ce simțise de prima oară când îl văzuse. Plăcere…

Jaz își mușcă buzele. Dacă ar fi fost un altul, nu ar mai fi stat pe gânduri. Dar era fiul Madamei. O intrigă complicată țesută anume pentru ea, Jaz fiind fluturele prostuț care cădea în plasa păianjenului. Își jurase că nu va mai amesteca munca cu viața personală.

El o studia curios și părea că-i așteaptă reacția, dar Jaz avea să-i distrugă așteptările. Se întinse spre el , și îi linse buzele, cerând brusc  mai mult. Surprinsă de propria ei îndrăzneală își înăbuși un geamăt. Brațele lui îi cuprinseră mijlocul subțire, tachinând-o. O mușcă ușor . Îl trase spre ea cu o posesivitate feroce, vrând parcă să și-l însușească.

Fluturele din ea dispăruse. Acea ființă plăpândă , naivă, se transformă într-un prădător care încălca regulile, care stăpânea tot, fără doar sau poate. Își trecu degetele prin descheietura cămășii , câțiva nasturi desprinzându-se de țesătura fină. Acum și acolo. Adrenalina îi pulsa prin vene , dorința luând locul rațiunii.  Rațiunea.

Se opri brusc ca și când un val de apă rece o aruncase la mal, departe de vârtejul nebunesc în care intrase. Trupul îi tremura slab, simțindu-și pielea arzând dureros , acolo unde mâinile lui tachinau cu câteva secunde în urmă. Se îndepărtă ușor. El era la fel , sau poate mai buimăcit ca ea. Era ciufulit și cu respirația întretăiată.  Poate încă o dată. Lasă-l să-ți arate cum e să fii femeie din nou. Știi asta. Simți asta. Îți dorești asta. Termină jocul !,   mintea își șoptea păcate interzise. Se cutremură sub forța tentațiilor care îi biciuiau întreg sufletul. Apoi secvențe din trecut o făcu să se oprească. Cu totul. Consecințele pot distruge sufletul , îl pot smulge din piept, lăsând în urmă … fărâme de viață.

Trase aer în piept și schiță cel mai frumos zâmbet al ei. El făcu un pas , dar îl opri.

– Suficient ! , vocea îi era calmă și asta o încurajă. Clipi rapid , strecurându-se pe lângă el. Nervii îi erau întinși la maxim.

– Pe data viitoare atunci !

Se întoarse să-l privească. Ochii lui păreau să oglindească interiorul ei , frustrarea și în același timp dorința. Cerea imposibilul, iar i l-ar fi dat. Nefiind în stare să refuze , își mușcă limba și părăsi încăperea.

Read Full Post »

Issues.

IVass

– Câteva lacrimi și puțin foc.

E întuneric… Umbrele îi găzduiesc gândurile îndepărtate, transformându-le în fărâme de aripi. Într-un fotoliu vechi , pătat de amintiri, trupul îi stă ghemuit, cu genunchii sprijinindu-i căp`șorul înconjurat de bucle negre. Genele îi tremură , pieptul ridicându-i-se ușor și alene. Cele câteva raze ale lunii care îndrăznesc să-i invadeze lumea, i se prind de chip, descoperind mici licăriri ce  alunecă ușor înspre buze pătându-le.

Pe măsuța de lângă, paginile cărții au rămas deschise. Filele îngălbenite prinse în vraja timpului, ascund povești pe care degetele ei înfometate și sufletul încărcat le retrăiesc în nopțile reci. Pe ici , pe colo, urme de lacrimi pătează rândurile scrise cu migală.

Retrăiește un film, ale cărui imagini alb-negru îi încețoșează mintea. E și el acolo, zâmbindu-i în timp ce o trage de bucle și o gâdilă. Ea avea ochii rotunzi, migdalați care păreau să se potrivească cu zâmbetul lui. Degetele ei s-ar fi jucat în părul lui ciufulit în fiecare dimineață când soarele i se furișa pe buze. I-ar fi cântat încet până când visele i-ar fi cuprins genele și s-ar fi odinhit pe obraji. Îi plăcea să se ascundă în brațele lui, să-i asculte bătăile rapide ale inimii. S-ar fi pierdut în ochii lui…

Auzea notele muzicale curgând alene ,desprinse din corzile harpei. Își amintea zumzăitul din stomac și mirosul buchetului de orhidei; rochia din mătase albă și degetele care-i tremurau de emoție; ochii care-i străluceau ca doi cărbuni încinși și zgomotul pașilor pe marmura albă. Liniștea…apoi privirile lor pline de regret.

În același fotoliu filmul se risipi în întuneric…

Ticăitul ceasului o făcu să revină în prezent. Lacrimile i se uscaseră de mult. Și sentimentele se ascunseră de ea cu timpul.

Se făcuse dimineață… Își ascunse degetele în mâinicile pluoverului și își coborî picioarele goale pe gresia rece. Un fior îi străbătu șira spinării.  Scutură ușor din umeri și întâmpină cu un zâmbet șters razele soarelui ce străpunseră norii cenușii ce atârnau deasupra orașului. O fărâmă de speranță îi încolți în suflet.

Read Full Post »

Issues.


III.

laugh

– Jocuri.

Și-ar fi înfipt degetele în buclele alea ale ei, dar poate că-și merita pumnul. Își masă obrazul, lingându-și buza spartă. Pisica asta nu era nicicum blândă, iar ghearele-i zgâriau al naibii de rău. Se întoarse spre ea. Cuvintele curgeau de pe buzele ei  frumoase, hipnotizându-i pe asociați. Chiar și cu părul ciufulit, și umbrele șterse din jurul ochilor , feminitatea îi reverbera prin toți porii. Își ținea bărbia dreaptă, lăsând la iveală goliciunea gâtului. Zâmbea cu un calm nedisimulat , ochii strălucindu-i ca doi cărbuni încinși.

La sfârșit înclină ușor din cap , și așteptă ca sala să se elibereze.  El se retrase la automatul de cafea. Își simțea capul greu, și avea nevoie de ceva revitalizant. Lovi cu pumnul în mașinărie, așteptând cafeaua care nu se ivea de nicăieri. Înjură în bărbie agasat. Chicotelile îi atraseră atenția. Pisica lui se îndrepta înspre el, însoțită de o blondă spălăcită, care-l privea ca pe o pradă.

– Jaz, pe a mea o vreau neagră… îi făcu din ochi, și i se alătură. Bună și ție, clipi din genele-i lungi castanii, zâmbindu-i de parcă ar fi fost stareța unui bordel. Avea buzele de un roșu aprins, și mirosea a trandafiri.

Jay strănută. Era alergic la trandafiri. Îi studie corpul îndelung, cu o privire critică. Da, era genul de femeie cu care ar fi ieșit, tipul acela de păpușă cu care nu reușești să menții o conversație pentru că se îndreaptă direct la pantaloni. Aproape că pufni în râs, dacă nu-l surprinse bufnitura automatului. Jaz cuprinse paharul cu degetele și i-l înmână, apoi se apropie de el susținându-i privirea. Respirația i se opri. Degetele ei alunecară ușor deasupra buzei lui trasând urma pe care i-o lăsase.

– Nimic ce nu poate fi rezolvat cu puțină gheață, ridică din umeri impasibilă.

Îl privea amuzată în ochi, transmițându-i subtil că jocul ăsta abia începuse. Iar el,rămase fără cuvinte. De 2 ori în aceeași zi. Corpul îi era încordat, așteptând mângâierea ei. Își pierdea mințile. Ea își umezi buzele cu limba, parcă invitându-l să le guste. Părea ceva nimerit. Își dorise asta încă de prima oară când o văzuse. Și apoi și-ar fi plimbat buzele pe trupul ei , făcând-o să scâncească de plăcere.

O prinse de mână , trăgând-o spre el. Ochii negri i se măriră de mirare , și încă ceva. O sprânceană i se arcui ușor, și un zâmbet batjocoritor îi înflori în colțul buzelor. Dar până să-și dea el seama ce plănuise ea, cafeaua i se scurgea din păr , îngreunându-i genele.

Blonda icni, iar bruneta lui frumoasă începu să râdă. Chiar și așa, după tot spectacolul ăla, rămase fascinat de ea, iar sărutul rămase ca o promisiune tăcută.

Read Full Post »

Issues.

II.

shirt

– Suflet de închiriat.

Buze roșii. Gene lungi. Ochii negri. Zâmbet. Privire. Petic de piele cafenie. Așternuturi de mătase. Sărut. Mângâiere. Vin. Tocuri. Picături vișinii. Șoapte tremurânde.

Privi ceasul și grăbi ritmul. Jocuri. Fum de țigară. Parfum de portocale. Foșnet de haine. Uși închise. Nopți pierdute în umbră.

Lumina dimineții se furișă în camera ei , luminându-i chipul palid. Pleoapele se zbătură prinse în vraja zorilor și se deschiseră leneșe. Capul îi zvâcnește, iar gustul amar îi înțeapă limba. Prea mult vin. Bucle, negre, răvășite ce îi înconjoară chipul într-o aură întunecată. Urme ale nopții trecute, ce ies la iveală , descoperite de razele soarelui.

Tălpile goale ating podeaua rece. Un fior îi străbate șira spinării. O înjurătură îi scapă printre buzele rubinii.

Stropii fierbinți îi calmează durerea din trup, relaxându-i mușchii. Amintirile nu le ștergi, dar le poți spăla.

Pe măsuța din hol, telefonul sună ca înebunit. Cască lung și ridică receptorul. O voce cunoscută o face să i se întețească durerea de cap.

– Oh , în sfârșit. Ai idee cât e ceasul ? Ai face bine să-ți miști fundul ăla frumușel al tău aici. Nu pot să înțeleg ce-i cu tine. Șefa tună și fulgeră , iar tu ești ca și dispărută. E ca …

Închide telefonul agasată și mormăie în barbă. Fapte. Consecințe. Un bec se aprinde în căp’șorul învăluit în ceața lăsată de alcool, care se disipă în câteva clipe.

– La dracu ! Proiectul !

Cuvintele îi fug de pe buze, lansându-se în jurul ei în ecouri slabe.

Blugi. Cămașă. Sacou. Pantofi. Documente. Chei. Mașină. Trafic. Scurgere de timp. Gânduri încurcate. Trepte. Lift.

Străina din oglindă o privea critic. Cearcăne vineții în jurul ochilor. Părul răvășit. Zâmbet strâmb. Brusc se oprește, iar ușa liftului se deschide. Pentru câteva secunde, unEl se grăbește să-și facă loc lângă ea, prea ocupat cu cravata. Părul e la fel sau poate mai ciufulit decât al ei. Nopți albe, huh ? El pare să nu o observe , cravata îi dă de furcă.

Brusc, respirația i-o ia razna. Aerul pare să se închidă în jurul lor. Foile se strâng zgomotos sub degetele ei. O pereche de ochi căprui o analizează. Cravata îi stă suspendată între degete. Idiotul, afirmația aproape că o face să izbucnească în râs. Dar cumva cuvintele îi rămân înțepenite în gât. Un declic scurt, și iese val-vârtej îndreptându-se spre sala de conferințe. Clatină ușor din cap, și trage aer în piept. Pășește înăuntru, înțepenind sub privirile tuturor.

– Voi doi !  A-ți face bine să aveți o scuză plauzibilă …

Voi doi ? Care ei doi ? Capul i se înclină ușor, apoi se întoarce. Idiotul !  Zâmbește larg, și-o trage lângă el , înconjurându-i talia cu mâna.

– Noapte lungă… dacă știți ce vreau să spun.

Face cu ochiul la public, apoi o privește lung. Un val de râsete înfundate se stârnește în jurul lor.

Unde naiba i-au dispărut toate cuvintele ? 

Dar tace , iar buzele i se strâng formând o linie dreaptă. Degetele i se strâng în pumn, iar pumnul se oprește în obrazul lui. Își așează cămașa, se întoarce cu ochii sclipindu-i, și își drege glasul.

– Vă mulțumesc că a-ți venit… iar restul cuvintelor se pierd sub privirea lui, încă în șoc.

Read Full Post »

Issues.

I.

Era una din zilele în care minutele se scurgeau mai repede decât ar fi trebuit. Își potrivi eșarfa , își strânse părul ondulat într-o coadă simplă, coborând în fugă scările, balerinii alunecând pe suprafața lor. Înclină scurt din cap către domnul Wilson care tocmai îi deschise ușa , și îi zâmbi grăbit.” Cheile ar trebui să fie pe undeva. ” Își eliberă mâinile aruncând dosarele pe scaun și tură motorul, care tuși zgomotos.

– Și … ai întârziat 5 minute, căscă Stacy , privind-o pe sub gene.

Se lăsă în scaun cu inima bătându-i în ritmul tobelor , și răsuflă ușurată. Ridică ceașca de cafea , din care se înălța un fir pierdut de abur, și sorbi , pătându-și buzele cu lichidul negru.

– Veste bombă ,îi șopti Stacy peste birou. Băiatul șefei vine în probă pentru o săptămână. Toată fetele fug încolo și-ncoa , se  aranjează și se împiedică hlizindu-se de zici că e nu știu ce vedetă. Am face bine să-i facem pe plac , să nu se supere mamii , își dădu ochii teatral peste cap, și-și scoase la vedere sânii.

Iasmine pufni în râs, scoțând la iveală două gropițe gravate în obrajii trandafirii. Se lăsă pe spate, și își privi prietena cu un ochi critic.

– Deci ce zici ? zise nerăbdătoare Stacy, țuguindu-și buzele roșii.

Stacy era tipul de fată de care toți băieții se îndrăgosteau. Părul lung și blond, de zici că soarele își făcuse culcuș în el, ochii albaștri , picioare suple și lungi, și un bust de invidiat. Doar caracterul de ușuratică.

– Haidee Stace, e imposibil să nu-i sucești mințile ! zâmbi când își văzu prietena mulțumită de răspuns.

Dar Jay nu era tipul care se îndrăgostea ușor. Ce e drept de femei nu ducea lipsa, dar fiecare aventura îl costa. Vedea trupuri, în loc de suflete. Iubea păpuși de porțelan, care-l lăsau gol pe dinăuntru.

În timp ce traversa holul spațios, încadrat între pereții de sticlă ai birourilor, studiat de privirile curioase ale fiecărei femei care lucra în firmă, pierdut în gânduri , nu observă umbra grăbită care se îndreptă spre el , cu brațele pline ochi cu dosare colorate. În următoarele secunde auzi un mormăit, apoi în jurul lui foi fluturând, și un zgomot înăbușit. Își simți mâinile grele, apoi ca scos din reverie , privi în jos, la un petic de piele cafenie acoperit de mătase roșie. Îi urmă linia gâtului cu privirea, lingându-și ușor buzele, și dorindu-și să mângâie buclele negre care se revărsau sălbatic peste spatele ei.

Împins de dorință se lăsă în genunchi, și studie chipul femeii , care îl privea indignată. ”Poate ar trebui să o ajut.”, se gândi zâmbind.

”Ah… de parcă nu ar fi fost de ajuns. Ziua asta începe să fie din ce în ce mai proastă. Așa , holbează-te. Ce altceva ai de făcut ? Păi ce-ar fi să mă ajuți, idiotule ! ” Iasmine adună dosarele , atingând în treacăt mâna necunoscutului. Simți o senzație ciudată în vârful degetelor și se opri. Îi studie mâinile cu atenție, și observă fascinată degetele lui lungi. ” Pian… poate.” îi șopti conștiința.

Se ridică, murmură un ” Scuze…” vrând să plece, dar srăinul o țintui cu privirea.

– Eu ar trebui să-mi cer scuze, domnișoară … ăăăă.

Dar Iasmine nu scoase nici un cuvânt. Un cuvânt spus din politețe, zâmbetul lui , și fluturările genelor ei lungi și negre ca pana corbului. Și mai rău, toate lumea se adunse să privească. ” Ce mai spectacol…” , își șopti nemulțumită. Închise ochii, respiră adânc, apoi păși pe lângă el fără un sunet îndreptându-se spre biroul principal.

În urma ei , Jay rămase fără glas. Îi privea șoldurile frumos curbate, care se unduiau la fiecare pas. Ea era asemeni cântecului de sirenă, care-l chema în larg, promițându-i plăceri interzise. Un iz de parfum, ” Lavandă…” constată plăcut uimit, încă îi inunda nările. Nu se  simțise atât de atras de cineva, de mai bine de câțiva ani, și asta îi stârnea amintiri dureroase. Ai fi zis că lucrurile au rămas în trecut, dar trecutul avea un mod ciudat de a-i răvăși prezentul.

Read Full Post »

Heartbreaker

2. Masked Lady..

” But baby when u’re done, u’ gotta be the first to run.”

Lumânările aruncă umbre tremurânde asupra pereților, făcând întreaga încăpere să vibreze sub atingerea lor. Arcușul mângâie duios vioara , sunetele alunecând , împletindu-se cu atmosfera ce-i înconjură pe cei doi. Degetele ei înmănușate, se prind elegant pe umărul lui ; ochii lui sclipesc periculos urmărind conturul buzelor ei rubinii, dorința fremătându-i în vene ; trupul ei încordat ca un arc mulându-se perfect peste al lui ; priviri curioase urmărind ”un singur trup” unindu-se grațios pe ringul de dans.

O scurtă plecăciune ; o privire fugară ; un zâmbet ascuns în spatele măștilor ; doi străini prinși în vârtejul sentimentelor și o noapte cu lună plină.

Sunt coridoarele prea lungi , sau dorința lui de a captura toată acea magie doar pentru el e prea mare ? Buzele ei tremură în întâmpinarea buzelor lui . Limba lui caută căldura ei , dinții ciugulesc petice de piele. Degetele îi sunt prea înfometate, dantela cade peste umerii ei , lăsând în urmă parfumil pielii ei. Inspiră cu poftă delectându-se cu feminitatea ei. Părul îi cade în bucle cafenii peste spinarea goală, iar trupul ei se așterne tăcut înaintea lui.

Ciudat cum inima lui bate mai tare, ciudat cum chipul din fața lui îi răscolește fiecare gram de tărie din trup făcându-l slab, ciudat cum mâinile îi tremură atingând cu grijă păpușa de porțelan ce suspină de plăcere ori de câte ori buzele lui coboară încet spre abdomenul plat. Era mai mult de atât, îi simțea pasiunea ce-i curgea prin vene, îi cunoaștea dorințele chiar înainte ca el să poată spune ceva. Cumva rămase hipnotizat.

Privi ochii albaștri , și ridică degetele pentru a-i feri masca nerăbdător să-i descopere chipul în întregime, dar ea-l opri prinzându-i mâna întra ei, apoi șopti încet:

– Fără identități, fără … poate prea puțin dezamăgit se lăsă în voia ei .

Nu trebuia să-i cunoască numele, sau chipul. Avea nevoie să-i privească doar ochii , să-i simtă buzele și răsuflarea întretăiată. Știa exact ce avea nevoie, iar el era acolo să-i ofere. Căutase asta iar acum găsise, și n-avea să lase să-i scape așa ușor.

Cu un zâmbet slab îl privea pe sub genele negre, îi simțea respirația ușoară , pieptul urcându-i și coborând leneș. Căutase pasiune, și găsise alinare. O lacrimă străluci în colțul ochiului , dar și-o opri la timp. Mai zăbovi câteva minute la pieptul lui încercând să rețină chipul străinului care-i stârnise o furtună de sentimente pe care nu și-o dorise acolo. Se ridică pisicoasă , și cu atingeri fine îmbrăcă rochia. Încălță pantofii, și își acoperi chipul cu pelerina.

Într-o bătaie de inimă îi furișă un sărut pe obraz, apoi cu pași grăbiți se aventură pe străzile întunecate , înainte să-și regrete decizia.

– Doamna cu mască … șopti străinul cu privirea ațintită spre tavan.

Razele de soare se iviseră de mult, încălzind fisurile pe care corpurile lor le ascunseră cu dibăcie în noaptea ce se risipise.

Read Full Post »

Heartbreaker

1. Masquerade..

” Rule nr one , is that u’ gotta have fun.”

Noaptea avea multe de ascuns.

O pereche de ochi stălucesc asemeni diamantelor în umbrele felinarelor. Întunericul îi ascunde trupul parfumat în mantia pe care și-o înfășoară cu tandrețe în jurul ei. Face parte din ea. Tocurile se izbesc cu putere de asfalt, lăsând în urmă ecouri slabe, emanând feminitatea ce-i străbate venele.

Scările de marmură o întâmpină dând la iveală o lume ascunsă, plină de plăceri. Privirea îi rătăcește în mulțime, genele lungi și negre fluturându-i în ritmul muzicii. Rochia neagră foșnește ușor, mângâindu-i picioarele , trezindu-i fiori. Masca din satin negru, îi ascunde chipul , lăsând la vedere doar buzele rubinii care promit păcate îmbrăcate în șoapte de pelin.

Degetele i se strecoară pe un pahar de șampanie, iar băutura alunecă ușor pișcându-i limba , amețindu-i simțurile. Își mușcă ușor buzele, și se face nevăzută în mulțimea pestriță, între doamne și domni îmbrăcați de carnaval. Ținta ei se mișcă leneșă pe ringul de dans, purtând în brațe o blondă care se agață de umerii lui , prea amețită ca să-i țină ritmul. El îi șoptește ceva la ureche, iar buzele ei se arcuiesc vesele, ochii lucindu-i slab în lumina candelabrelor.

Lin'(ette) surâde convinsă că cavalerul făcuse o promisiune, pe care la finalul nopții și-o va încălca.. Avea ceva masculin în el, ceva ce trupul ei aștepta cu nerăbdare să posede. Spre diferență de restul bărbaților din încăpere, costumul negru i se mula pe corp ca o a două piele, iar cămașa albă , lejer descheiată scotea la iveală un petic de piele ciocolatie. Deși masca îi acoperea chipul, ochii lui trădau sălbăticia ce-i era imprimată în sânge.

Înaintă cu pași de felină , coapsele legănându-i-se cu finețe , corpul arcuindu-se ușor sub pelerină. Ridică privirea, și zâmbi mulțumită când își văzu ținta privind-o cu aceeași curiozitate. În ochii de culoarea ambrei, flăcările dansau , prinse într-un joc al pasiunii.

Read Full Post »

Rămas bun, trecut . Mă numesc Diedre. Legenda spune că am ucis. ” – I.T – L.

 

Era acolo de prea mult timp. Străzile vuiau umplute de sunetul sirenelor poliției. La orizont, o fâșie slabă de lumină, anunța apropierea zorilor. Curând soarele avea să se elibereze din  temnița nopții, și avea să se ridice falnic deasupra întregului oraș.  Dar luna plină, palidă încă avea de purtat o bătălie, deși puterile îi erau pe sfârșite.

Se ridică în picioare, clătinându-se , ștergându-și praful de pe haine, și sângele de pe mâini. În peticul de oglindă ce se așternea cuminte în fața ei, se oglindea un chip fantomatic, un zâmbet șters care promitea multe și ochi a căror sclipiri argintii, străluceau mai puternic ca niciodată.

Tocul se izbi cu putere in oglindă, iar bucățile ricoșară în toate direcțiile. Pulbere de praf se ridicară amețite încercuind-o, făcând-o să strănute. Strânse pumnii, și străbătu încăperea sărăcăcioasă în care își petrecuse ultimele cinci ore. Degetele îi alunecară pe clanță, iar ușa se deschise cu un declic scurt. Aerul rece o izbi din plin, cu toate astea, inspiră adânc, și păși pe aleea cufundată într-o liniște apăsătoare. Își strânse în jurul trupului paltonul parcă vrând să imprime căldură în corpul ei înfrigurat.

Zgomotul pașilor apăsați pe străzile pustii, îi dădeau fiori pe șina spinării. Se simțea urmărită. Își vârî mâna în buzunarul hainei, lipindu-și degetele de pistol. Se cutremură, când metalul cald se lipi de palma ei. Amintirile o invadară, cu repeziciune, asemeni un foc de artificii, cutreierând liber în noaptea întunecată. Râse. Un sacrilegiu adus tuturor acelor momente în care în, încăpățânarea ei își negase toate sentimentele. Era un sunet aproape gol, părea ruginit, de parcă timpul îl încătușase, iar o rază de soare răzleață eliberase toată acea magie străveche.

Apartamentul era pustiu. Fumul de țigară persista slab în aer. ” Un viciu pentru alt viciu.” , își spusese mai demult. Ridică paharul de pe masă, și turnă și ultima picătură de whisky. Lichidul îi tăie răsuflarea, dar îi opri tremurul.

Hainele căzură pe rând, lăsând în urmă parfum de moarte și trădare. Apa îi înconjură trupul într-un dans liniștitor, picurii de apă sărutând-i alene pielea. Privi în jos la dârele de sânge, care i se prelingeau de pe trup, îmbrățișând apa , dispărând sub aburii ce se formaseră în jurul ei.

Trase cu putere de sertarul de sus al dulapului scorojit de vreme, și descoperi un certificat și pașaport vechi. ” Adevărata Diedre Becker.” zâmbi ironic privind fotografia. Toate amintirilea acelea despre fericire păreau undeva în trecut, într-un timp care se pierduse în negura vieții. Ridică geanta, și vârî în ea doar câteva lucruri care aveau să o acompanieze în noua viață.

Părăsi în mai puțin de o oră , micul apartament din Chelsea, loc în care își îngropase tainele ultimilor ani. ”Umbra.” , așa o porecliseră mai marii poliției din Manhattan, iar ea doar pufnise în râs. Și totuși câtă dreptate aveau.

La terminalul trei, lumea se îmbulzea, încercând să facă rost de bilete. Privind de sus, toți păreau niște furnici, fiecare ignorând existența celuilalt. Atât de cuprinși în fuga lor după viață, atât de insignificativi.

Lăsă țigara să-i alunece printre degete, și sfârși strivind-o. Ar fi vrut să faca asta cu toți cei care pătrunseră în viața ei pe neașteptate, lăsând în urma loc cicatrici pe care sufletul nu avea niciodată să le vindece.

–          Un bilet spre Caraibe… îi spune funcționarei sinchisite, care o privea plictisită pe sub ochelarii cu lentile fumurii.

Zborul e lung, dar ea e deja pregătită pentru un ultim și final drum.  Luna o însoțește mare și impunătoare, dând lagunei un farmec aparte. Își așează pălăria cafenie, cu boruri largi , iar picioarele goale i se afundă în nisipul auriu, pașii purtând-o către plajă. Rochia albă de mătase , se leagănă grațioasă în briza mării, mângâindu-i picioarele.

Nu e greu să își găsească ținta, și totuși se apleacă către bărbatul care o privește admirativ, sorbind-o din priviri. Brațele lui o cuprind, fără cuvinte, iar buzele lui calde și moi, le caută pe ale ei. Respirația i se întețește și-și simte inima pulsând cu putere, prin voalul rochiței.

–          Ai întârziat… mârâi Gavin zâmbind, dar focul nu mai lasă loc și de explicații.

Read Full Post »

Older Posts »