Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Alter Ego.’ Category

tumblr_mc7xpcSKWN1r2q9tyo1_500

 

Una e femeie.

Își poartă bătăliile cu fruntea semeață. A trecut peste aparențe ,peste cotidian. Orele scurse în grabă , zilele topite în nopți , au învățat-o să-și însușească timpul, să-l transforme în aliatul ei. Tocurile de 12 cm o ridică asupra unei societăți pângărite de minciună, ură, lăcomie. Sinceritatea ei șochează , șterge rânjete, provoacă râsete forțate. Cere fără sfială, și obține fără doar sau poate ce-și dorește. E un fel de femme fatale , dar fără veșnicile clișee și frumusețea din reviste. Competitivă , încăpățânată, limbă ascuțită , sarcasm înnăscut , cuvinte dulci și senzualitate, ascunse bine într-un trup minion de războinică. Despre iubire nu știe prea multe. Sentimentele vin și pleacă. Nu se împacă bine cu idee de a aparține cuiva. Sexul e doar sex.

Cealaltă e jumătate.

Își amintește de timp, doar când privirea nu îi e ocupată devorând mii și mii de rânduri, prinse în pagini cu miros de aventură. În restul orelor o găsești cu foile în față , și gândurile încurcate. Construiește punți, aruncă praf de zâne ici-colo, leagă inimi, adună piesele rătăcite ale puzzle-urilor și le reunește în finaluri fericite. Încăperile-i miros a cerneală și vise rătăcite. Trăiește de pe o zi pe alta fără să simtă presiunea societății. Calmă, senină, pe buze are tatuate promisiuni de libertate, în păr împletite cuvinte de dor și-n ochi crâmpeie de lumină. Oferă , fără să ceară înapoi. A cunoscut iubirea odată – iubirea simplă, ce-ți încălzește ochii și-ți cutremură ființa din temelii.

Read Full Post »

book

O să dau vina cu nerușinare pe Crăciun. Și pe cărțile pe care , oh Dumnezeule, nu le pot lăsa din mână ori de câte ori sunt acasă.

Melancolică. 

Dacă o strigi și nu-ți răspunde, e cu siguranță cu nasul în vreo una din cărțile ei. Și nu o să te bage în seamă, doar o să se foiască distrasă în fotoliul uriaș din piele neagră , în care și-a făcut obiceiul să se cufunde;fiindcă acolo e singurul loc din lume în care se simte în siguranță.  Și-o să intri în camera luminoasă , învăluită în miros de cetină, fiindcă anul ăsta în sfârșit au ascultat-o și-au înlocuit plasticul cu ”the real deal” . O să-ți rătăcească privirea, și n-ai să o găsești, fiindcă e pitită în dosul bradului.

Cu picioarele strânse sub ea, cu capul înclinat într-o parte și mâinile așezate cuminți pe genunchi , răsfoind pagini întregi, pare doar o mână de om.

 Până acum două săptămâni se lupta vitejește cu părul ce nu părea să stea nicicum. Acum e tuns iarăși bob. Își amintește din când în când cât de mult o speriase schimbarea la început.  Și pare o prostie, fiindcă atunci când se privește – mereu critic – în oglindă , se vede diferit. Diferit în bine. E toantă de-a binelea , pentru că oricât de mult ar urî asta , ea nu vede cât de bine îi stă. Bob-ul îi încadrează fața lungă, și-i îndulcește trăsăturile, deși nasul îi prea mare pentru mutrișoara ei , și buzele subțiri  – i se pare că vreun pictor iscusit pus pe glume , a aruncat la nimereală trăsăturile astea ciudate pe fața ei -.  

Pe chipul palid o să citești tot felul de emoții ,ce își schimbă povestea de la pagină la pagină. Mâinile i se agață de câte vreo șuviță,  ori o cută se așează între sprâncenele ei , sau buzele i se transformă într-o linie subțire, atunci când  știe că povestea ”îi scapă de sub control”. Rareori o auzi râzând cu poftă. Dar îi tresaltă inima la finaluri fericite.

Sunt momente în care situația o depășește într-atât încât se oprește. Respiră , iar capul i se lasă ușor pe spate, cu privirea tristă , cu pleoapele acoperind culoarea spălăcită a irisurilor ei , care se luminează în cele mai neașteptate situații.

În același fotoliu simte cum viața o îngrozește. Cum timpul aleargă mult prea repede, iar ei i se taie respirația. Mai știe că viitorul e nesigur, și ori de câte ori se trezește privind acolo se cască un hău imens. Dezamăgirea, furia, lașitatea ,frica îi poartă fiecare pas. Se pierde și se regăsește.

Spre diferență de personajele ei preferate, ea nu știe cum să înfrunte toată furtuna care se acumulează în interiorul ei. Nu e curajoasă. Nu e deșteaptă.  Nici măcar isteață. Minte frumos, dar pe ea nu reușește să se joace pe degete. Sunt prea mulți de ”nu”, ca să mai rămână și un ”da”.

Când o privești de acolo de unde o văd eu , la prima vedere nu vezi dincolo de aparențe. Și-a construit atâtea ziduri de apărare în jurul ei, că pare imposibil de străbătut până să-i simți pulsul bătând viu sub palma caldă. E atât de hotărâtă să nu cedeze, că nu observă crăpăturile. Îi e o frică egală cu moartea să se lase descoperită.  Cu lacrimi în ochi a jurat să nu-și pună niciodată inima în bătaia puștii. Știe despre riscuri, și vorbește despre ele ca tăieturi în carne vie. Și mai știe … știe că acasă reușește să uite.

În același fotoliu pentru câteva ore pierde din vedere toate acele minciuni pe care și le rostește în fiecare zi . Și atunci e cel mai vulnerabilă. Sunt singurele momente în care se aruncă cu capul înainte fără să-i pese. Singurele momente în care visează cu ochii deschiși.

Read Full Post »

AJ.

love

Își ridică privirea plină de sentimente amestecate când auzi sunete de pași și voci amestecate coborând scările. Oftă din toți rărunchii și zâmbi către razele de soare care își făceau loc , străpungând perdeaua întunecată de nori care se adunaseră de câteva zile asupra orașului.  POate că totuși exista o speranță și pentru ea. Îi auzi vocea și se întoarse să-l întâmpine. Îl găsi râzând.

” Deci , băiatul încă poate zâmbi.”

– Hei iubărețule !

– Bună.

Trimise un salut și înspre personajul caraghios care-l însoțea de obicei. Alex Bodea.

– Deci , ce puneți voi doi la cale ? le zâmbi încurajându-se.

– Nimic nou , tocmai plănuiam să cucerim lumea, poate niște băutură , câteva boboace, muzică și cu siguranță ceva liniuțe. Vrei să ni te alături ?   îi răspunse Alex cu un rânjet în colțul buzelor. Oh , i-ar fi plătit-o , dar avea lucruri mai importante de discutat.

– Pas de data asta, poate data viitoare.

– Pierderea ta , iubito ! Îi întinse mâna lui E. , dar el rămase absent.

J. se întreba la ce se gândește. Știa că o privise pe furiș ori de câte ori se întâlniseră săptămâna trecută, dar nu spuse nimic. Fuseseră politicoși unul cu celălalt , deși nu rămâneau mai mult de 5 minute împreună. Se furișa o tensiune între ei prea greu de suportat. Se certaseră destul de rău , și încrederea în el i se dărâmase ca un castel de cărți suflat de vânt. Dar îl iubea prea mult ca să renunțe la el.

ALex ridică din umeri când liniștea se lăsă între ei , și fără prea multe întrebări se agățase de o puștoaică invitând-o Dumnezeu știe pe unde, lăsându-i singuri.

J se ridică pe vârfuri , trăgându-l spre ea , dar o evită. Se așeză înapoi cuminte , deodată simțind pământul și mai tare sub picioarele ei.

– S-a întâmplat ceva ? îl privi în ochi , strângându-și degetele în pumni, în încercarea de a le opri tremurul.

– Nu mai pot face asta . M-am gândit și nu mai putem continua. Tu mă cunoști mai bine ca oricine. Nu pot să fiu cine vrei tu , nu cred că mă voi ridica vreodată la așteptările tale.

Își plecă capul , evitându-i privirea.

– Simt că te dezamăgesc , și nu mai pot suporta.

Vru să-i răspundă , dar nu o lăsă. Se retrase din nou în ea.

– Te iubesc , și tu știi asta. Ești încăpățânată și nu renunți niciodată la ce vrei, ție nu-și pasă ce cred alții , și nu lași pe nimeni să te ajute. Asta e problema, dacă nu mă lași să fiu alături de tine , nu știu ce altceva aș putea să îți ofer. Simt ca și cum aș fi acolo , și nu pot face nimic. Și nu mai pot face asta, nu pot sta să te privesc cum mă înlături tot mai mult de lângă tine. Am terminat-o. Îmi pare rău …

Așteptă o clipă să își revină, se simțea ca și cum tocmai făcuse un duș rece. Înghețase , și-apoi fiecare celulă din ființa ei se încălzise cu o putere înfiorătoare. O durea. Își mușcă buza de jos, și maxilarele i se încordară.

– Dar sunt mereu aici dacă ai nevoie de ceva. Vreau să știi că te poți baza pe mine , indiferent de situație. Aș spera măcar odată să ai nevoie de mine.

Își încheie pledoaria , cu un sărut așezat pe fruntea ei încruntată. Se întoarse și o lăsă singură cu toată ființa ei clătinându-se , gata să se destrame. Rămase să-l privească o vreme , cum se pierde în mulțime.

Scutură din cap, alungându-și lacrimile. AȘa e , o cunoștea. Iar el , știa că nu renunță la persoanele pe care le iubește.

Read Full Post »

My Side of the Story

Capture

În pub-ul în care intrase , izul de testosteron ce plutea în aer îi inundă simțurile. Câteva priviri rătăcitoare, studiind intrusul , apoi lipsite de interes , căutară ținte mai … mai tot ce nu era ea.

Se așeză la o masă de lângă intrare și simțea câte o adiere de aer cald de fiecare dată când ușa care se deschidea făcea loc vreo unui bărbat îmbrăcat elegant, după standardele unei reviste de modă , sau unei Barbie îmbrăcată sumar , cu tocuri de zece centimetri, cu buzele de un roșu aprins și picioare lungi și suple. Privirea îi coborî din reflex asupra ei , studiind-o cu un ochi critic, de parcă ar fi fost cu totul altă persoană. Îmbrăcată ca de obicei , cu blugii jerpeliți , cu teniși și sacoul negru asupra tricoului alb, deloc feminin. Văzu cu coada ochilor căprui, încadrați de genele lungi negre, femei intrând, unduindu-și trupurile perfecte asemeni unor pisici , lăsând în urmă dâre de parfum ce-ți mutau nasul. Se gândi la sticluța colorată de pe măsuța de toaletă pe care o folosea când și când. Avea un ruj pe care îl uitase pe undeva printr-un sertar în dulapul din baie.

Chipurile strident machiate ale celorlalte , nu se asemănau deloc cu al ei. Ele aveau piele de porțelan , nicidecum negricioasă ca a ei. Ochi colorați în nuanțele primăverii, de la un verde crud , la un albastru ca înaltul cerului. Ochii care își priveau reflexia ce se uita întrebător la ea erau de un căprui șters , obișnuit. Clipi alungând imaginile din minte, și ștergându-și zâmbetul amar ce i se instalase pe buzele subțiri. Adevărul crud era că există femei care nu aveau să fie niciodată frumoase, iar ea era una dintre ele.

Rămase acolo neobservată , savurându-și berea rece, uitându-se cum barul se umplea încetul cu încetul cu oameni. Era aglomerație și gălăgie, râsetele prea tari și puțin prea forțate și paharele cu gheață și băuturi înțepătoare, care nu se opreau din a curge.

Într-un final se ridică , și păși în aerul proaspăt de primăvară. Inspiră cu poftă, simțindu-și umerii eliberându-se de toată tensiunea acumulată în ultimele zile.

Read Full Post »

Issues.

VI.

wonderland-jamie-dornan-jessica-stam-by-cuneyt-akeroglu-02

– În infern, fiecare are destinul lui.

Jay își trecu degetele prin părul ciufulit încă privind  la dâra pe care Jaz o lăsase în urma ei. Când reveni în prezent , realiză că mâinile îi tremurau, degetele cerșind înfometate trupul ei.Dorința încă îi pulsa în vene, făcându-l irascibil. Fu scuturat de un frison. Asta îi va distruge orice urmă de rațiune. Dacă așa se simțea după un singur sărut , era al naibii de curios să vadă cum se va simți când va face dragose cu trupul și sufletul feminin care-l hipnotizase complet. Luă sticla de cognac de pe birou și turnă licoarea arămie în pahar. Îl ridică în aer, permițând razelor soarelui să coloreze lichidul cu reflexii aurii. ”Așa e ea..” se gândi pentru o clipă, o aromă veche ce-ți amețește simțurile ,care-și maschează  rădăcinile cu ajutorul timpului. Colțurile buzelor se ridicară trădând un zâmbet. Se simțea de parcă pornea în căutarea unei comori, o aventură ce promitea multe… dar oare cât îl va costa?

Privi pe geam , la soarele care se ascundea în spatele norilor cenușii. O ploaie măruntă acoperi întreg orașul ca o cortină, pătând pavajul, fugărind cele câteva suflete stinghere care-l bântuiau. Nările îi fremătară urmând mirosul proaspăt al picăturilor ce se prăbușeau din înaltul cerului. Pasiunea e un joc periculos, își reaminti oftând. Ploaia nu aducea promisiuni, spăla doar păcate.

 O așteptase o veșnicie în ploaie. Hainele îi erau ude, lipite de trupul ce tremura incontrolabil, străbătut de frigul ce i se instaurase în măduva oaselor. Trandafirul ce-l ținea strâns între degetele înghețate , își scutură trist petalele de picăturile ce năvăleau necontenit din uriașii de cenușă ce purtau propria bătălie. Își strânse pumnii , suflând ușor peste ei. Se străduia să se concentreze asupra cuvintelor pe care urma să i le spună. Că ea e a lui, că într-adevăr ține la ea. Se simțea ca un nenorocit de cățeluș abandonat , cu urechiușele lipite de cap, care se întoarcea acasă cu coada între picioare. Dar ea nu mai era acolo …

Închise ochii , conturându-i chipul în formă de inimă ,în mintea obosită, cu ochii verzi și buzele de un roșu aprins

Își privi degetele care se înălbiseră strângând paharul în pumn. ” Patetic...”. O secundă mai târziu cioburile scânteiau împrăștiate în jurul lui.

Citez: ” Există un moment în care drumul se bifurcă. Fiecare merge pe calea lui, crezând că drumul îi va găsi cândva. Tot ce faci e să-l privești pe celalălalt îndepărtându-se cu fiecare secundă.  Dar e în regulă. Sunteți făcuți unul pentru celălalt. În final ea va fi acolo. Dar la sfârșit  un singur lucru se întâmplă. The Fucking winter comes.

Trecutul e o suprafață umedă pe care nu poți construi nimic. Odată ce ai alunecat , rațiunea îți va urla din catacombele pe care le străbați orb în căutarea unei fărâme de lumină.

Și-apoi mai era și Jaz. A cărei privire sinceră îl ademenise din întunericul în care trăise atât de mult, trezind în el sentimente pe care le crezuse uitate.

Read Full Post »

Issues.

v.91360.max1024

– Reguli încălcate.

Ceața dimineții i se așeză în stropi fini pe rochia bleumarin. Tocurile se ciocnesc grăbite de asfaltul umed. Degetele i se arcuiesc ușor pe teancul de documente care îi îngreunează brațele.

Ușile glisante se deschid înaintea ei cu zgomot slab, iar ea pășește respirând neregulat în căldura clădirii de sticlă. Înaintă într-un decor în general plin de agitație și culoare, și brusc avu senzația  că lumea amuți în jurul ei, liniștea furișându-se prin fiecare colțișor al clădirii. Dar era doar imaginația ei și nopțile nedormite, se certă mintal, plus că era weekend. Privi consternată ceasul și își aminti de așternuturile calde pe care le părăsise cu doar o oră în urmă. Oftă adânc și își continuă drumul.

Se opri într-un final, privind lung la ușa uriașă de mahon. Reciti litere argintii care stăteau agățate de ea cu un aer golaș. Înghiți în sec, gândindu-se la motivele pentru care Madame îi trimisese mesajul scurt, la prima oră a dimineții. Gândurile i se ciocneau , împrăștiindu-se apoi în mii de bucățele în căp’șorul ei încurcat. Bătu de 3 ori , stomacul încordându-i-se de nerăbdare. Dinăuntru nu se auzi nici un zgomot. Simți clanța rece sub palma ei , și inspirând forțat deschise ușa, intrând cu pași nesiguri într-un birou pustiu.

Sprâncenele i se arcuiră ,și o cută de curiozitate îi apăru între ele. Lumina slabă a soarelui ce se revărsa prin geamurile din fața ei, construia fel de fel fe umbre care se jucau nestingherite  în jurul ei. Un fior îi alunecă pe șira spinării făcând-o să se înfioare. Alungă imaginile care i se perindau în fața ochilor , trântind dosarele pe birou. O serie de înjurături îi părăsi buzele.

Un râset zemflemitor o prinse pe nepregătite, pulsul accelerându-i-se.

  • Frumos ! Semeni mai mult a nevastă de marinar, decât a jurnalistă .

Ochii i se măriră de uimire , inima sărindu-i o bătaie. Cu buzele întredeschise nu știa dacă să râdă sau să -l lovească. Ar fi putut foarte bine să le facă pe amândouă.

Jay o privea cu ochii plini de ironie. Scrâșni din dinți și inspiră adânc, lăsându-și masca, pe care o dobândise cu mult timp în urmă, să-i ascundă  tumultul de sentimente ce-i năvăleau din suflet, furie și încă ceva. Ceva ce simțise de prima oară când îl văzuse. Plăcere…

Jaz își mușcă buzele. Dacă ar fi fost un altul, nu ar mai fi stat pe gânduri. Dar era fiul Madamei. O intrigă complicată țesută anume pentru ea, Jaz fiind fluturele prostuț care cădea în plasa păianjenului. Își jurase că nu va mai amesteca munca cu viața personală.

El o studia curios și părea că-i așteaptă reacția, dar Jaz avea să-i distrugă așteptările. Se întinse spre el , și îi linse buzele, cerând brusc  mai mult. Surprinsă de propria ei îndrăzneală își înăbuși un geamăt. Brațele lui îi cuprinseră mijlocul subțire, tachinând-o. O mușcă ușor . Îl trase spre ea cu o posesivitate feroce, vrând parcă să și-l însușească.

Fluturele din ea dispăruse. Acea ființă plăpândă , naivă, se transformă într-un prădător care încălca regulile, care stăpânea tot, fără doar sau poate. Își trecu degetele prin descheietura cămășii , câțiva nasturi desprinzându-se de țesătura fină. Acum și acolo. Adrenalina îi pulsa prin vene , dorința luând locul rațiunii.  Rațiunea.

Se opri brusc ca și când un val de apă rece o aruncase la mal, departe de vârtejul nebunesc în care intrase. Trupul îi tremura slab, simțindu-și pielea arzând dureros , acolo unde mâinile lui tachinau cu câteva secunde în urmă. Se îndepărtă ușor. El era la fel , sau poate mai buimăcit ca ea. Era ciufulit și cu respirația întretăiată.  Poate încă o dată. Lasă-l să-ți arate cum e să fii femeie din nou. Știi asta. Simți asta. Îți dorești asta. Termină jocul !,   mintea își șoptea păcate interzise. Se cutremură sub forța tentațiilor care îi biciuiau întreg sufletul. Apoi secvențe din trecut o făcu să se oprească. Cu totul. Consecințele pot distruge sufletul , îl pot smulge din piept, lăsând în urmă … fărâme de viață.

Trase aer în piept și schiță cel mai frumos zâmbet al ei. El făcu un pas , dar îl opri.

– Suficient ! , vocea îi era calmă și asta o încurajă. Clipi rapid , strecurându-se pe lângă el. Nervii îi erau întinși la maxim.

– Pe data viitoare atunci !

Se întoarse să-l privească. Ochii lui păreau să oglindească interiorul ei , frustrarea și în același timp dorința. Cerea imposibilul, iar i l-ar fi dat. Nefiind în stare să refuze , își mușcă limba și părăsi încăperea.

Read Full Post »

Issues.

IVass

– Câteva lacrimi și puțin foc.

E întuneric… Umbrele îi găzduiesc gândurile îndepărtate, transformându-le în fărâme de aripi. Într-un fotoliu vechi , pătat de amintiri, trupul îi stă ghemuit, cu genunchii sprijinindu-i căp`șorul înconjurat de bucle negre. Genele îi tremură , pieptul ridicându-i-se ușor și alene. Cele câteva raze ale lunii care îndrăznesc să-i invadeze lumea, i se prind de chip, descoperind mici licăriri ce  alunecă ușor înspre buze pătându-le.

Pe măsuța de lângă, paginile cărții au rămas deschise. Filele îngălbenite prinse în vraja timpului, ascund povești pe care degetele ei înfometate și sufletul încărcat le retrăiesc în nopțile reci. Pe ici , pe colo, urme de lacrimi pătează rândurile scrise cu migală.

Retrăiește un film, ale cărui imagini alb-negru îi încețoșează mintea. E și el acolo, zâmbindu-i în timp ce o trage de bucle și o gâdilă. Ea avea ochii rotunzi, migdalați care păreau să se potrivească cu zâmbetul lui. Degetele ei s-ar fi jucat în părul lui ciufulit în fiecare dimineață când soarele i se furișa pe buze. I-ar fi cântat încet până când visele i-ar fi cuprins genele și s-ar fi odinhit pe obraji. Îi plăcea să se ascundă în brațele lui, să-i asculte bătăile rapide ale inimii. S-ar fi pierdut în ochii lui…

Auzea notele muzicale curgând alene ,desprinse din corzile harpei. Își amintea zumzăitul din stomac și mirosul buchetului de orhidei; rochia din mătase albă și degetele care-i tremurau de emoție; ochii care-i străluceau ca doi cărbuni încinși și zgomotul pașilor pe marmura albă. Liniștea…apoi privirile lor pline de regret.

În același fotoliu filmul se risipi în întuneric…

Ticăitul ceasului o făcu să revină în prezent. Lacrimile i se uscaseră de mult. Și sentimentele se ascunseră de ea cu timpul.

Se făcuse dimineață… Își ascunse degetele în mâinicile pluoverului și își coborî picioarele goale pe gresia rece. Un fior îi străbătu șira spinării.  Scutură ușor din umeri și întâmpină cu un zâmbet șters razele soarelui ce străpunseră norii cenușii ce atârnau deasupra orașului. O fărâmă de speranță îi încolți în suflet.

Read Full Post »

« Newer Posts - Older Posts »