Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Frânturi…’ Category

You shouldn’t read this. It’s crap.

Featured image

All the thoughts that fill my mind trough a day, all the shit that I got piled up inside me, disappear as soon as I stare at a blank page. It empties my mind, and make my eyes watery. Frustration. The thought of me never being good enough, smart enough, pretty enough, it consumes me. And that’s ok, right ? I ain’t perfect. Never gonna be.

Every time I try to write something down, it feels like a pity party, like I’m admitting how screwed up I am and how words really don’t fit me. Waking up, putting my happy kid face on, throw myself out there it just …. and I’m NOT going through a faze. I just don’t belong. Never actually did. Nope, not special. Just nothing.

How can someone feel this empty ? I should be feeling lucky. I got a family, friends, not rich , but not poor either. I eat what I want when I want. I get to say whatever I want to say. I get to choose who to be. And that’s more than many can afford.

Why are people so selfish ?

And there’s that. I can be in a room full of persons, or around my family, or friends, ( I don’t’ have much of those, but that’s ok. I’m more of a quality than quantity girl. ) or boyfriend, and still feel like I’m dragged into emptiness. I could make fun and be happy and smile, but in the back of my mind, there’s these kind of excruciating silence.

I don’t know how to function. I really don’t know how to brace my inner “whatever this shit it’s called” and just be. Happiness – it’s the kind of thing that everybody dreams.

Read Full Post »

bec5d96f53a92f55cd67f9f9032f498b

Piața era îndeajuns de pustie la ora aia. Majoritatea își făceau bagajele și se pregăteau de vacanța de iarnă. Nu și ea.

Frigul îl împungea prin haina groasă. Mâinile îi erau calde în buzunare, dar nu destul. Înaintă spre singura ocupantă a unei bănci acoperite în mare parte cu zăpada. Avea capul dat pe spate, și buzele țuguiate. Mici rotocoale de abur se înălțau dinspre ele.

– Ador să fac asta.

Nu s-a deranjat să-l privească. A continuat să țintuiască cerul cu ochii ăia ai ei căprui, și fantastici de curioși. Nu se cunoșteau de mai mult de două săptămâni. Și ”cunoșteau” era mult spus. N-avea nici cea mai mică idee care era problema ei.

– Și credeam că eu gândesc prea mult.

S-a întors spre ea încruntat. A dat să spună ceva, dar s-a resemnat.

– De ce vorbim noi mai exact ?

– Păi tu ești prima care m-a băgat în seamă, și tu m-ai invitat la film.

– Uite, ideea e că te plac, da nu îndeajuns încât să te vreau. Da eu nu despre asta vroiam să-ți vorbesc. Adică , știu că te-am invitat la film, invitație care apropo tu ai făcut-o praf. Doar că tu nu înțelegi că eu nu vreau nimic de la tine.

S-a uitat la ea lung, de parcă era ceva arătare ciudată. Nimic nu părea a fi vreodată în regulă cu ea. A oftat prelung, și l-a privit cu încăpățânare.

– Tot ce-am vrut a fost doar să ies cu tine, odata. Fără obligații. N-a ieșit. Și tu ți-ai făcut idei cum că eu vreau ceva mai mult de la tine. Și-ai început să arunci cu , cuvinte în stânga și-n dreapta și să faci lucrurile complicate.

– Ce-am complicat mai exact ?

– ”Păi de ce nu dansezi cu mine?/ Mie ce cadou îmi faci ? / Păi tu ar trebui să știi ! / Rămâi aici, mă întorc în 5 minute.” , îți sună cunoscut ? Adică tu nici nu mă inviți, dar ai pretenția să o fac, faci insinuări stupide, în loc să spui direct ce vrei și nici nu te ții de cuvânt. Nu-mi pasă cine ești sau cum ești în timpul tău liber…

– Am vrut să mă revanșez la faza cu filmul. – a întrerupt-o deranjat – Uiți că tu m-ai expediat ? M-ai făcut nesimțit, deși ți-am explicat situația.

– Nu te-am făcut nesimțit pentru asta. Ci pentru că ai fi putut să-mi spui în momentul în care ai vazut mesajul. Dar nu.

A inspirat adânc.

– Uită asta, (și brusc zâmbetul și ochii i s-au încălzit) . N-am avut pretenția la a avea vreun drept asupra ta sau acțiunilor tale. Ai ales ce-a fost corect pentru tine. Și asta e în regulă.

A urmărit-o perplex cum ridică din umeri. Cum a făcut asta ? Cum dintr-o clipă în alta, a devenit de la ceva ce semăna cu o furtună, la o simplă ridicare din umeri?

S-a ridicat în picioare, și și-a scuturat fulgii de zăpada de pe palton.

– Ai chef să patinezi ?

– Stai, asta a fost tot ?

– Da păi, vroiam doar să știu dacă vrei să patinezi. Mhm, în regulă. Atunci , ne vedem.

A dat să plece , dar a oprit-o. Își forța norocul, dar mai vroia să vadă odată cum ochii ei devin de la frustrați și plini de furie la calmi și veseli în câteva secunde.

– Sigur, de ce nu…

Read Full Post »

 5eacc9327c5112a646b3b370fcbf74b5

Dacă-mi țin capul sus, lumea mă crede îngâmfată.

Dacă plec ochii, sunt servilă.

Dacă nu dau nici doi bani pe părerile lor, sunt arogantă.

Dacă îi ascult, n-am pic de originalitate.

Dacă nu mă interesează discuțiile și bârfele , sunt ignorantă.

Dacă fac conversație, le știu pe toate.

Dacă nu sunt sinceră, mint cu nerușinare.

Dacă sunt directă , sunt nesimțită.

Dacă nu am grăbesc, timpul nu se oprește pentru mine.

Dacă am răbdare, sunt așa o pierdere de vreme.

Dacă nu îndeplinesc nuștiuce standarde de frumusețe, oare de ce-am mai ieșit din casă.

Dacă –mi petrec timp în oglindă și-mi fac timp pentru mine, mă strigă Narcisa.

 

Păi, stai să vezi. Sunt și îngâmfată, pentru că am orgoliu. Și servilă, pentru că respect. Arogantă pentru că am dreptul la părerile mele. Originalitate fiindcă e la modă. Ignorantă pentru că nu sunt abonată la gura presei. Le știu pe toate, fiindcă sunt interesată. Mint, pentru că uneori e mai ușor să trec peste șuvoaiele de întrebări și răni deschise. Sunt directă, pentru că m-am săturat să mă scund după deget și să ”mângâi” pe toată lumea. Timpul nu se oprește, da am grijă să-l valorific. Răbdare – nimeni nu a construit nimic într-o zi. Ies din casă cum vreau, pentru că nu-mi pasă, și sunt total mândră de mine exact așa cum sunt.

Read Full Post »

Etichete.

Featured image

Nu, aici nu o să vorbim despre bun simț și  maniere … deși probabil ar trebui.

Am ajuns să punem etichete la orice lucru, orice întâmplare, sau discuție, chiar și persoanelor.
De când o nenorocită de invitație la film, a ajuns să fie etichetată cu ”clar mă place, clar vrea să fie cu mine, sigur o să aibă așteptări să o sărut, să plătesc eu și partea ei …” ? De ce o invitație la film nu poate fi o simplă ”ieșeală”. Poate m-am săturat să umblu cu aceeași oameni mereu, poate prietenei mele nu-i plac filmele de genul, poate vreau pentru o noapte să nu fiu nevoită să merg la film și persoana de lângă mine să sms-uiască , să vreau să pot discuta despre filme și alte chestii fără să mă includ pe mine și nenorocitele mele de probleme și frustrări. Discuții aleatorii.

Nu, noi trebuie să complicăm lucrurile. Fiecare glumă, fiecare conversație sau situație neașteptată trebuie să însemne mai mult decât ceea ce e în realitate. Poate e vina noastră. Am învățat să ne ascundem și să uităm că nu trebuie decât să fim noi înșine. Complicați, zăpăciți, sarcastici, cuvinte mari, cuvinte mici … Îmi pierd speranța în umanitate.  De ce atunci când ești sincer ți se pun tot felul de etichete ? Nu ar trebui să apreciem sinceritatea ? Doare atât de tare adevărul ? Poate, poate, poate!

Read Full Post »

Being me

Featured image

I can feel the change. My stomach clenched up in knots. The tremor in my hands. Me gasping for air. All I can do it’s watch. With my eyes wide open, and my eyelids shaking.And I ain’t gonna stop it. Cuz` changing it`s part of who we are. It would make me become more ME and less everyone else.

Read Full Post »

Hang in there…

27.10

And I tried. I did. I tried smiling more. I tried to forgive and just move on. But it gets right back at me. Every single time. Like a fucking boomerang. I feel the choked up scream I hold and the anger I can’t release. And my voice go mute , even when all I wanna do is tell everybody to go fuck themselves up ! I can’t help the pain. I can’t help feeling like this. Hopeless. Alone. Frightened.

And it kills every little bit of me.  All I think is how to put an end to it. And my mind gets so loud and crowded. And when I get that tiny moment of release, I regret even trying to write this down, cuz’ it ain’t feeling like me.  The shame , the bitterness. And then I get lost.

Yet…

Featured image

Read Full Post »

De-aș găsi răspunsul potrivit l-aș împărtăși fără ezitare. Eu încă îs la stadiul de novice.

După doi ani de ricoșat dintr-o parte în alta , ca o molie amețită de lumină, zgâindu-mă la oamenii care treceau pe lângă mine cu fețe obosite și direcții proprii, m-am trezit din amorțeală. Și asta e mult spus.

Că licența vine, și aia cu pași repezi, de parcă sunteți  vechi prieteni și nu se satură să-ți povestească de nopțile pe care n-o să le dormi și zilele pline de frustrare și de dat cu capul de tastatură, că poate poate o să mai adaugi câteva pagini la dezastrul din word.

Și mai dai o raită prin CV , că doar de’, mâine te prezinți la interviu și-ți începi viața de ”om al statului.” Și lipsește ceva și te nemulțumește.

Te sfătuiești cu unu altul, și te trezești atras în cercul voluntariatelor, lucru pe care tu nu l-ai făcut în viața ta. Lume faină, zâmbete multe, ridicări din umeri … e ok, îți iese.

La prima întâlnire ne-am strâns nici jumătate din cei înscriși. Da toți păreau relaxați, de parcă se cunoșteau de-o viață. Primul semn de defensivă, picioarele încruciaște. Și clar n-aveam stare, că doar degetele alea nu se mișcau singure. Și agitația din stomac , zâmbetul încordat. Începător. N-ai cum să nu mă sesizezi. Mă forțez să nu o iau la fugă.

Mă prezint și recit ca un papagal cuvintele pe care mi le-am repetat de la început. ” Mă numesc X, sunt la facultatea Y, n-am mai participat veci la așa ceva și abia aștept să lucrăm împreună”. Le trântesc în grabă , de parcă le-am ținut prea mult în mine, și de cum mă așez pe scaun mă fac mică , ca și cum toată lumea s-a prins de șmecherie. Întorc capul la următorul , și-apoi la următorul , ca nu mă zgâiesc la organizator, care oricum m-a studiat întrebător de când m-am postat în fața lui.

Trecem la departamente. Împărțim roluri. Toți se oferă în stânga și-n dreapta și mâna mea numai nu se agită. E strânsă bine de mânerul scaunului , de parcă mi-a făcut cineva vreo glumă proastă și-a pus lipici tocmai în locul ăla. Și gândurile mele zboară încolo și-ncoa, și e nebunie acolo.

Da până la final împart flyere, și îs omul cu biletele. E bun. O să fie bine. Țineți-mi pumnii !!! Și dacă tot fac reclama, vă invit la FISC ( Festivalul de Stand Up Comedy ) – Cluj – 3 – 10 noiembrie, să –mi vedeți nervii atingând cote maxime și să vă luați porția de râs.

Featured image

P.S : N-aruncați cu pietre. : ))

Read Full Post »

Cunosc chipuri…

” Și nu demult m-am gândit la ce mi-ai zis tu, serios, oare câtă lume mă cunoaște și mă vede și eu nu-i văd? ”

Featured image

Asta copile e pentru că lumea nu mai vede. Puțini sunt cei care se uită și văd. Pe stradă. În autobuz. Lângă tine. În dreapta sau stânga.

Bătrânul care în fiecare dimineața se așează tăcut în autobuz, își trece ochelarii de pe nas în mâini și cu batista execută mișcări circulare pe lentile parcă rememorând anii pierduți. E plin de lume în jurul lui, dar în el nu.

Doamna de la nr. 25 care își aleargă copilul de 4-5 ani în fiecare dimineață în stație. Are ochii albaștri obosiți , dar buzele îi zâmbesc când ăla micu pune tot felul de întrebări ghidușe. Și trec nopțile nedormite și ochii ei strălucesc de iubire.

Pe ”ochi căprui” îl distingi după mișcările ritmice din cap. Nu-l vezi niciodată fără căști și ghiozdan în spate.

Aș putea să continui la nesfârșit.

Pe tine te-am văzut din întâmplare. Și din întâmplare te-am întâlnit mai apoi patru zile din șapte în drum spre casă . Îmi săreai în ochi cu căciula ta verde fosforescent. Și din întâmplare am devenit prieteni.

Nu e în intenția mea să observ oamenii și-apoi pe retină să mi se imprime imaginea lor. Cunosc chipurile multor străini. Dar asta nu înseamnă că o să devină mai mult de atât.

Read Full Post »

50 Ways To Be A Woman

Read Full Post »

Numb

Am căzut într-un fel de amorțeală pe care o simt până-n adâncul oaselor. În ultima vreme când mă trezesc știu deja că o să fie o zi groaznică. Începe cu tremurul pleoapelor și frustrarea și vina mi se citesc în fiecare mișcare grăbită. Ca și cum nu aș mai avea loc de mine.

M-am străduit  grozav de mult ca să nu ajung aici. Am încercat să mă scutur de ele, dar se întorc la mine înzecit.  Pieptul mă strânge de la atâtea suspine înecate și ochii mă dor de la lacrimile reprimate. Sunt indeajuns de singură și fără ca ei să știe fiecare gând care mă străbate ori de câte ori mă strâng în poziția fetală și încerc să nu-mi pierd mințile. Mai păstrez puțină speranță.

Încep să cred că am nevoie de ajutor. : )

– Anonim

Read Full Post »

Din 2000…

gu

Mama a certat-o fiindcă iar a ales legumele din borș, și-a mâncat doar zeama și bucata de carne. Ei oricum nu-i plac cum sunt amestecate acolo una cu alta. Dar înghite în sec, și până la urmă legumele îi alunecă pe gâtul subțire și-i ajung în stomacul care protestează scoțând tot felul de zgomote ciudate.

La final a primit și bucata de prăjitură mult promisă și își linge degetele cu ochii scăpărându-i de fericire.O pupă pe fugă pe piticania care abia a început să meargă, și asta doar pentru că mama se uită atent la ea. Nu-i suportă urletele de bebe mic, și nici că trebuie să împartă atenția mamei și a tatei cu gângania de om.

Își trage în picioare adidașii roșii , și încâlcește firele așa cum a învațat-o mama până se formează o fundiță. E gata acum. Deschide ușa și coboară scările în căldura zilelor de iunie , cam pe la amiază , după ce soarele s-a învârtit în cealaltă parte a cerului și umbrele copacilor acoperă asfaltul.

La câțiva pași de ea , mingea se izbește de asfalt fugărită de picioarele băieților și le privește încântată jocul. Îi plac și păpușile, dar parcă mai mult îi place fotbalul. După ce băieții își termină jocul își ia locul în poarta improvizată – acolo unde se bat covoarele sâmbăta – , și deși e cât un pai de slabă, apără cum știe ea mai bine.

Are mâinile și picioarele roșii, o urmă de minge pe obraz și pielea îi zvâcnește slab sub ea. Se simte ca și cum ar fi alergat patru ture de teren la ora de sport, cu inima bătându-i zdravăn în piept și respirația greoaie. Și uită de teme , și de cărți citite , care ei oricum nu-i plac, și o prinde seara alergând și țipând pe afară atunci când prietenul ei cel mai bun o trage de coadă și o necăjește, jucând șotron și strecurându-și picioarele cu grijă la jocul cu elasticul. Și nu e nicicând mai fericită.

Când se ascunde soarele după deal, și un sfert de lună palidă se arată pe cer, mama o strigă să-și strângă lucrușoarele și să meargă în casă. Protestează o dată , de două ori, și deși știe că nu reușește să o îmbuneze pe mama, să încerce n-are să-i facă rău.

Azi a uitat să meargă la bunica să-i ceară un leu (banii de atunci – 10000) , pentru punga cu pufuleți. Da acum nu mai e timp, și nici nu-i mai e poftă. Așa că-și trage pijamalele peste cap și își acoperă membrele bronzate. Se așează în genunchi pe covor, își împreunează mâinile și se roagă la îngerașul ei protector așa cum i-a spus mama. Îi cere să –i aducă mamei mai multe zâmbete pe buze, tatei să o ia în brațe și să o ridice pe umeri , fiindcă îi place acolo sus , și poate , poate … trebuie să aibă grijă și de aia mică. Apoi se ascunde sub plapuma rece și moale.O trage bine peste urechi, și închide ochii strâns fiindcă la noapte pisicile iar o să miaune și ea o să se zgâiască pe geam la noapte întunecată și o să distingă forme care o îngrozesc și care o fac să aibă coșmaruri. Se liniștește și zâmbește când mama o sărută pe frunte și îi șoptește noapte bună. Doar atunci se simte în siguranță.

Read Full Post »

Afară e gri

1577684b634d559459072a02bc86e83a

Simt briza rece ce se strecoară prin perdea și-mi încolăcește brațele. Ușa e larg deschisă , și-afară e gri. E o zi spălăcită.

Ploaia își schimbă ritmul. Ghicesc picăturile care cad din înaltul cerului, și simt norii grei scuturându-se de ele. Sunt lacrimi de dor care caută să bucure pământul. Se preling pe acoperiș întrecându-se. Unele se opresc la marginea streșinii admirând priveliștea. Altele mai curajoase se avântă pentru o ultimă oară în aer și se lasă să cadă fără regrete pe umeri goi, pe petale colorate, pe frunze ce se așteaptă alintate.

Pași grăbiți scutură asfaltul ud. Aud mișcarea. O mână se ridică, o pereche de ochi privesc cu nerăbdare ceasul. Umbrela îi acoperă trăsăturile.

La două blocuri distanță un câine își latră nemulțumirile. Un fâlfâit de aripi se aude în apropiere. E mult zgomot pentru o zi gri.

Read Full Post »

fd

În noaptea aia , când mi-era mai drag cerul și fantomele se adunaseră în jurul meu la povești , te-ai hotărât că era mai potrivit să-mi smulgi lumea de sub picioare. Nu te-am invitat la discuție, dar te-ai așezat totuși lângă mine, m-ai privit cu ochi curioși și-ai zâmbit.

Am fost atrasă de licărirea din ei , ca un fluture rătăcit de lumină. Și n-am putut rezista. Degeaba s-a zbătut în mine rațiunea. Am închis ochii hipnotizată. Te-am urmărit cum desenai forme cu degetul pe cer, cum le făceai să prindă viață,ca un copil la primul număr de magie. Apoi m-ai strâns în brațe, și mi-ai promis lucrul la care râvneam cel mai mult. Mi-ai împletit cuvinte de iubire în păr, și-ai legat promisiuni de mâinile mele.

Te-am lăsat să joci în mine șah. Te-am lăsat să alergi pe tablă, să-mi dărâmi fiecare zid de apărare. M-am oprit la marginea prăpastiei, neștiind dacă mă simțeam nerăbdătoare să mă arunc și să -ți țin companie sau să caut echilibru în haos. Am fost pe punctul de a mă pierde… și-apoi ai vorbit. Mi-ai vândut jumătăți de adevăr și speranțe sfărâmate.

S-a rupt ceva în mine și am simțit pământul umed sub tălpile goale. Tu erai tot acolo, dar eu … eu eram aici. Te-ai oprit când m-am scuturat de tine ca de o amintire urâtă.

–   Vrei te rog să pleci ? Îmi sperii fantomele …

Ai știut că vraja s-a rupt, și-ai văzut în mine o luptă pierdută. Te-ai ridicat fără nici un cuvânt. Ai făcut câțiva pași, și-ai întors capul. Fantomele roiau în jurul meu , iar eu zâmbeam.

Read Full Post »

Between the bars…

Își trase cana cu ceai lângă ea, privirea pierzându-i-se în firișoarele de abur. Oftă cu gândul dus departe. Avea nevoie să-și amintească cum era înainte.

Read Full Post »

Lisa-Blog-Post

–  Ți-am zis că nu ești pregătită. Da trebuia tu să faci pe eroina și să te grăbești.

I-a zâmbit încruntat în timp ce a ridicat-o de jos. Avea picioarele pline de zgârieturi, și firișoare de sânge se prelingeau din ele. Și mai avea și un zâmbet însuflețit, și ochii plini de entuziasm.

–  Dar am vrut să simt vântul.

–  Și unde te-a dus asta ? Ți-ai frânt o aripă și o să treacă un timp până ți se va vindeca.

Și-a dat ochii peste cap și-a ridicat-o în brațe.

–  Poate… Dar am simțit ! i-a replicat însuflețită.  L-am simțit mai viu ca niciodată. . L-am simțit agâțându-mi-se de aripi, invadându-mi venele . Am zburat direct spre el și l-am lăsat să mă curpindă.  Am simțit rațiune , în nebunia momentului. M-am simțit goală și plină în același timp. A meritat o aripă frântă.

Read Full Post »

Fact.

Sometimes there isn’t just one answer or one choice. Sometimes there’s no going back. And this time there won’t be a happy ending.

Read Full Post »

A-relationship-without-trust-is-like

Că tot discutam zilele astea de relații și încredere, am realizat că cea din urmă fiind cea mai importantă e cea mai ușor de spulberat și greu de prețuit.

Mă gândesc că astăzi totul pare un război. Am uitat cum să avem încredere în cel de lângă noi, și cum să-i câștigăm încrederea. Intri într-o relație cu fricile și neajunsurile din ultima. Aștepți tot timpul ca trecutul să se întreacă cu prezentul , și nu reușești nicidată să te descotorosești de el. Care-i scopul să te târăști într-o relație dacă tu trăiești cu senzația că trecutul  te prindă la următorul zâmbet ?

Aștepți ca cel de lângă tine să se schimbe, să se modelze după așteptările tale. Care așteptări ?  Ăsta e un lucru pe care nu l-am înțeles niciodată. Se presupune că atunci când lași pe cineva să te țină de suflet într-o anumită perioadă a vieții tale , îl accepți cu totul. Nu te poți aștepta să se schimbe. Nu ar trebui să renunțe la lucrurile care-i plac , doar pentru că tu le disprețuiești. Ar trebui să o facă din proprie inițiativă.

Cum te poți aștepta să-ți fie oferită încrederea dacă tot ce faci e să-l împungi în coaste la fiecare pas?  Cred că la mine limita de ”îndrăgostită” se oprește la încredere. Dacă nu pot avea încredere în tine , dacă nu pot fi eu însumi lângă tine , atunci care mai e rostul acestui ”noi”?

Read Full Post »

vitali cipileaga

be-more”Paradoxul vremurilor noastre”, scrisoarea care a făcut revelaţie în toată lumea şi care continuă să rămână un etalon al schimbării, al meditării şi recunoaşterii….

“Paradoxul vremurilor noastre este că avem o statură mare, dar o toleranță scăzută, autostrăzi largi, dar viziuni înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin, cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puțin. Avem case mai mari dar familii mai mici , facilități mai bune dar mai puţin timp.

Avem o educație mai bună, dar mai puțină minte.

Cele mai bune cunoștințe , dar evaluăm situațiile în cel mai prost mod, avem mai mulți experți, dar mai multe probleme, cel mai bun medicament, dar cea mai proastă sănătate. Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim prea nesăbuit, râdem prea puţin, mergem prea repede, ne supărăm prea ușor, mergem la culcare prea târziu, ne trezim prea obosiţi, citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor si ne rugăm…

Vezi articolul original 498 de cuvinte mai mult

Read Full Post »

” My hands write for me the words that I cannot speak aloud
carefully placing them into paper for safe-keeping
They seem to have a life of their own when the music starts
I hadn’t even realized that I’d told them to dance. „

 

– Kalyn RoseAnne.

Read Full Post »

Soon

Read Full Post »

15118

 

 

Toate bătăliile încep cu o dimineață obișnuită.

Te-ai trezit mai mult sau mai puțin dispus să înfrunți lumea. Senzația de arsura din stomac ce-ți urcă în gât te face să te oprești puțin și să-ți regândești pașii. Te așezi pe pat și închizi ochii. Ajungi la concluzia că va fi acolo și când îi vei deschide, și că momentul tău de eliberare e iluzoriu. Așa că starea ta se extinde spre mai puțin.

Îți agăți degetele de draperii și mai speri la o rază de soare. Cerul e la fel de întunecat. Stropii de ploaie se întrec în fugă pe geamurile care cu o zi în urmă străluceau a curățenie. Nu urăști ploaia, dar azi chiar n-ai chef de ea.  Mai scapi un oftat și limita ta de toleranță se duce naibii.

Apa fierbinte îți mai relaxează mușchii , și un zâmbet ți se așează în colțul buzelor. Oglinda îți arată o versiune jalnică a ta la 8 dimineața. Nu scapi fără fond de ten , ce-ți acoperă cercurile de sub ochi , și poate trântești și puțin rimel doar de efect.

Te uiți la ceas. Dacă pierzi autobuzul ai ars-o.

Bluza sigur a intrat la apă și pantalonii parcă stau prea strâmți pe tine, da tu știi sigur că n-are de a face cu ciocolata și înghețata pe care le-ai dat gata ieri între două cursuri. Măcar tenișii își fac treaba. Cheile le arunci în geantă împreună cu portofelul și pachetul de șervețele, trântești ușa în urma ta și ecoul din pașii tăi grăbiți se lovește slab de casa scării.

Te întâmpină ploaia. Ai uitat umbrela și e prea târziu să te întorci. Așa că până în stație mormăi și arunci cu înjurături surde. Ai prins autobuzul la fix, dar ești obligat să stai în picioare și să capeți un interes aparte pentru tenișii tăi ca să te abții de la a te holba la băiatul pe care ți s-a pus pata de vreo câteva săptămâni. Nici că se putea un moment mai potrivit să fiți amândoi în autobuz. Îți dai palme imaginar. Nu e ca și cum te-ar observa tocmai pe tine, așa că-ți mai plângi de milă câteva minute și-ți dai replici usturătoare.

Când cobori , te silești să-ți încetinești pașii , să nu creadă lumea că ai scăpat de la nebuni. Ajungi la facultate , etalezi un zâmbet prăfuit ca să nu fii tocmai tu aia care strică cheful, te așezi în spatele clasei și te străduiești cum știi mai bine să suporți avalanșa de cuvinte pe care prietena ta tocmai a pus-o în mișcare.

Dinții îți sunt încleștați și simți furnicături în picioare. Stomacul se agită și el. Ai uitat să mănânci. O să ajungi tu și acolo. Mai ai doar două ore …

Va continua…

Read Full Post »

« Newer Posts - Older Posts »