Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Unexpected…’ Category

Unexpected…

Trecuse un an până la una dintre cele mai importante momente din viața mea. Zile , luni, nopți în care chipul ei palid, fantomatic mă trezeau în miezul nopții , cu inima galopându-mi în piept, cu degetele încleștate în așternuturi, și ochii înecați în lacrimi. Dar mâinile lui erau acolo mereu să mă sprijine, să-mi șteargă stropii amari ce îmi năvăleau pe obraji, să-mi calmeze bătăile necontrolate ce se dădeau în sufletul meu. Dar în aceleași așternuturi , iubirea noastră continua să crească cu acceași pasiune. Aveam o familie, și eram destul de fericită, dar uneori simțeam nevoia să fug. Jungla mă sufoca, iar coridoarele fortăreții îmi aminteau de fuga după o viață normală, departe de amintirea ei.

 

14 iunie 2012…

De câteva zile încoa, șușotelile din jurul meu mă fac din ce în ce mai curioasă, dar nimeni nu e dispus să-mi divulge nimic. Îmi strâng părul într-o coadă lejeră și-mi pudrez chipul. Aplic un strat de rimel, iar genele mi se alungesc peste măsură. Simplă ! zâmbesc la chipul străinei care stă acum în fața mea în oglindă. Îmi potrivesc fiermoarul rochiței, și încalț tocurile de culoarea nopții. Sunt gata când Edward își strecoară chipul prin ușa întredeschisă cu zâmbetul lui frumos, cu gropițele adorabile adânc încastrate în obrajii care au prins o nuanță trandafirie, și ochii care licăresc mai tare ca orice stea de pe cer. Îmi întinde mâna, iar eu îmi așez degetele ușor peste brațul lui.

– Ești frumoasă doamna mea, îmi zâmbește arogant, iar eu îi continui nesigură jocul.

– Mulțumesc domnul meu.

În camera de zi, toată familie e adunată, fiecare îmbrăcat elegant, gata de … ăăăm … nu sunt prea sigură , gata de ce e toată lumea. Dar zâmbesc, și înaintez împreună cu Edward. Mama lui mă îmbrățișează , iar tata zâmbește afabil, deși în ochii lui se citește nerăbdarea. Mă tot întreb ce se petrece când răspunsul meu vine într-un final, total nepregătit, sau aș putea spune… întrebarea ?

– Jordin, Edward se înclină în fața mea, iar eu simt cum obrajii mi se colorează.Vrei să fii soția mea ?deschide o cutiuță de catifea neagră, ce conținea un inel gingaș din argint, din mijloc răsărind o inimioară roșie.

Picioarele mi se înmoaie, iar ochii îmi sunt cuprinși de lacrimi. Dau din cap , și plină de emoții  îngenunchez alături de el, sărutându-l , fără să țin cont de cei din jur. O ploaie de confeti s-a așternut asupra noastră, iar pocnetul dopului de șampanie a răsunat în încăpere, apoi felicitări au început să curgă.

 

 

Cinci ani mai târziu..

Privesc la marea albastră ale cărui valuri înspumate lovesc țărmul ce sclipește mândru în bătaia soarelui de vară. Aștern paginile albe în fața mea, și încep un nou capitol din viața mea. Dar strigătele de bucurie ce părăsesc buzele mici și roșii are îngerașului meu , îmi distrag atenția. În rochița albă care flutură în jurul genunchilor aleargă către mine. Are obrajii îmbujorați, și bate veselă din palme, fredonând același cântec vechi pe care eu și mama îl împărtășeam. Edward o prinde de talie, și o saltă în aer, făcându-i buclele castanii să zburde libere în adierea plăcută a vântului.

– Te spun lu mami, chicotește într-una, și îl sărută pe obraji.Mamii, tati e rău… își duce mânuțele la gură, și se încruntă.

Las creionul jos, și mă ridic de pe scaun.

– Poate mai târziu, spun foilor ce așteaptă să-mi preia amintirile, apoi mă alătur celor doi.

Edward o lasă jos, iar Alice pornește în fugă după cățelul care latră fericit, și îi linge mâinile. Mă apropii de soțul meu, iar buzele noastre se caută reciproc, șoptindu-și acceași dorință veșnică. Își strecoară mâinile în jurul taliei mele, și mă strânge la pieptul lui. Privim amândoi îmbătați de fericire și liniște la micuța care dansează chicotind în jurul cățelului și ne face cu mâna cerând să ne alăturăm jocului ei.

Sfârșit.

Read Full Post »

Unexpected…

Coborâm scările de marmură în lumina slabă a salonului cufundat în zumzăieli și râsete. Îmi strâng degetele pe brațul lui Edward și îmi etalez un zâmbet cât să pot rezista serii. În momentul în care părăsim ultima treaptă, vocile încetează. Îmi schimb greutatea de pe un picior pe celălalt și privesc sfioasă în jur. Tata stă rezemat de șemineu , acolo unde flăcările focului pâlpâie slab dar constant, lângă femeia mai în vârstă cu care a venit Edward. Marcos e în compania celeilalte, chicotind de zor, sorbindu-se din priviri. Edward îmi face semn să-l urmez , și ne oprim în fața tatălui meu. Îmi împreunez mâinile, și-mi mut privirea în jos. Degete calde îmi ridică bărbia, și îmi ia mâinile într-ale ei.

– Tu trebuie să fii Jordin, îmi ferește o șuviță de păr , și mă privește cu căldură. Edward mi-a povestit atâtea despre tine.

Eram eu sau în cameră se încălzise brusc? Pentru că obrajii mei ardeau, și inima începuse să-mi bată cu putere.

– Doar că a omis ceva, sprâncenele i se unesc și cute îi apar pe frunte.

Mă uit la Edward, care zâmbește încurcat, și-mi face cu ochiul.

– Ochii tăi sunt triști, copila mea, își lipește buzele de fruntea mea, apoi mă prinde într-o îmbrățișare.

Nu știu cum ar trebui să reacționez, și totuși mă las prinsă în voia brațelor materne care s-au prins în jurul meu.

– Eu sunt mama lui, îmi șoptește înainte să se desprindă de mine.

Marcos mă prinde de mână și mă rotește cu fața către el zâmbind.

– Jordin, ea e Rose, ăăămmm, se înroșește și bâlbâit continuă, iubita mea.

– Bună Jordin, chicotește Rose, și îmi sărută obrajii veselă.

Prinsă în conversații și atmosfera familială care mă încojoară, pentru o vreme uit de tot. Din frânturile de amintiri depănate la gura focului ce se cască în șemineu, se pare că Rose și cu Marcos au fost împreună de mici,  până când viața i-a făcut să se despartă în momentul în care Edward a părăsit casa împreună cu el, ajunși sub tutela tatălui meu.

Când toată lumea s-a retras într-un sfârșit , în încăpere am mai rămas doar eu și El. Și-a așezat brațele în jurul meu și m-a strâns la  piept.

– Mulțumesc, îmi spune răsuflând ușurat.

– Pentru ce ? îmi ridic ochii oglindindu-mii într-ai lui.

– Păi să vedem …

Îmi arcuiesc sprâncenele și îmi dau ochii peste cap. E imposibil să nu-i iubesc zâmbetul arogant, și cuta care îi apare pe frunte ori de câte ori încearcă să fie serios.

– Pentru că te-ai înțeles bine cu mama, știi o iubesc enorm, și pentru că faci parte din viața mea. Da, cam asta ar fi tot.

– Mmm, îmi ling buzele neastâmpărată, și îmi flutur genele alene. Dacă vrei să-mi mai mulțumești într-un fel, mă găsești la mine în cameră.

Mă întorc, surâd, și mă fac nevăzută pe holurile întunecate ce duc în camera mea.

Read Full Post »

Unexpected…

Aș putea recunoaște oriunde părul ciufulit de culoarea castanelor, și zâmbetul arogant pe care chipul lui îl afișează. Ochelarii fumurii îi ascund ochii albaștri de care mi-a fost atât de dor. Mă retrag cu un pas în spate gata să fug , pentru că lacrimile îmi înțeapă ochii. Stomacul mi se strânge , iar inima îmi pulsează înebunită , căutând o cale să-mi sară din piept, să -l îmbrățișeze. Cămașa albă , lejer descheiată îi scoate în evidență culoarea ciocolatie a pielii, iar materialul se conturează pe trupul său ca o a doua piele. Cele două femei care îl acompaniază îi prind brațele , și înaintează spre noi. Cea mai tânără pare o puștoaică, are părul de un blond auriu cu reflexii caramelizate, ochii mari și căprui, buzele mici trandafirii, trupul micuț dar zvelt, și chicotește într-una la cuvintele pe care Edward i le șoptește la ureche. Femeie mai în vârstă e înaltă cu trupul bine definit, cu părul roșcat , prins într-un coc, iar ochii îi sunt de o nunață străvezie, un amestec de albastru marin și verde crud, și totuși o privire plină de căldură și iubire. Profit de momentul în care Marcos se alătură celorlalți , iar eu mă retrag în umbrele fortăreței, cufundându-mă în întunericul pasajelor întortocheate ce îmi maschează sentimentele.

Adânc ascunsă în piatră, ușa veche, prăfuită, ce ascunde o lumea întreagă înghițită în uitare, se dă la o parte cu un scârțâit lung, primindu-mă cu brațele larg deschise, iar eu mă aventurez fără să privesc înapoi. Biblioteca a fost ridicată la loc, iar cărțile aranjate cu grijă pe rafturi. Imaginile din acea zi îmi provoacă chicoteli, și-mi las capul pe spate inspirând cu poftă aerul îmbietor. Lumea mea. Mă ghemuiesc în fotoliu , și privesc încântată în jur.

*

Crengile uriașilor pădurii îmi agață hainele, sfâșiindu-le și zgâriindu-mi pielea. Pământul se surpă , iar eu cad în hăul care s-a căscat sub mine. Râsul ei se pierde în ecouri , care îmi străbat trupul ca tăișul unei săbii. Mă zbat fiindcă durerea mă sufocă.

Degete calde le prind pe ale mele , apoi încetul cu încetul în jurul meu camera prinde contur, iar eu mă trezesc privind în ochii lui. Zâmbesc vag și chinuit, și-mi agăț brațele în jurul lui. Îmi sărută fruntea și mă strânge la pieptul lui.

– Dumnezeule ce dor mi-a fost de tine, îmi șoptește la ureche.

Îmi șterg obrajii de picăturile de apă care mi se preling neîncetat, îmi ascund chipul în umărul lui, și-mi apăs buzele pe gâtul lui.

– Sunt aici acum, promit să nu te mai părăsesc niciodată. Îți amintești ce m-ai rugat în prima noastră seară împreună ? își strecoară degetele printre ale mele, iar cu cealaltă mână îmi ridică bărbia într-atât încât ochii mei îi privesc pe ai mei.

Dau din cap hipnotizată de glasul lui dulce, și de licărul care îi străbate privirea. Cum aș putea să uit ? Îmi amintesc orice legat de el.

– Îți promit , bine ? Împreună … mereu.

– Mhm…continui să clatin din cap.

– Acum … ăăă, vreau să-ți prezint pe cineva. Crezi că te simți destul de bine, să mă însoțești ? îmi zâmbește îngrijorat , sărutându-mi vârful degetelor.

– Te iubesc… cuvintele îmi zboară printre buze, de parcă colivia care le ținea captive de atâta vreme , s-a transformat în scrum.

– Te iubesc …

Read Full Post »

Unexpected…

În fiecare noapte mă trezeam țipând, cu respirația întretăiată, cu imaginea trupului ei sângerând, cu găvanele goale și întunecate privindu-mă cu ură, și cu mâini de schelet zgâriindu-mi pielea, trăgându-mă în întuneric. Tata era întotdeauna alături de mine, gata să mă cuprindă protectiv cu brațele, să-mi ofere sprijinul de care aveam nevoie. Dar lipsea, El lipsea.

 

 

Două săptămâni mai târziu…

– Jordin, haide, trebuie să ieși, nu poți sta toată ziua în pat.

– Marcos lasă-mă , nu am chef … îmi dau ochii peste cap, și mă ascund în plapumă.

– Dacă tu preferi așa… Băieți !

Mă trezesc luată pe sus, cu tot cu plapumă. Mă zbat, și-mi prind unghiile în carnea celui care mă ține, dar tot ce obțin e un râset. Protestele mele par să nu conteze, pentru că ei doar chicotesc. În cele din urmă mă dau bătută, iar când se opresc, respir ușurată. Picioarele mele ating pământul, iar eu mă clatin nesigură. Plapuma alunecă de pe mine fără zgomot, și se așterne lin jos. Soarele îmi străpunge privirea, iar ochii încep să mă usture. Dar încetul cu încetul, întreg trupul mi se încălzește, iar eu mă simt bine. Sunt invadată de un val de energie, care-mi curge prin vene ca argintul viu. Marcos îmi prinde mâna și îmi zâmbește.

– Deci ? Mai bine ? îmi spune sarcastic.

– Mulțumesc, îmi las capul pe spate, și inspir aerul proaspăt de primăvară.

Razele răzlețe ale soarelui care coboară printre pâlcurile de copaci ce ne înconjoară îmi mângâie umerii goi, și obrajii palizi. Ridic mâna în aer, iar razele mi se strecoară printre degete. Chicotesc ca îmbătată de cât de bine se simte. Marcos își așează brațele în jurul meu, și îmi sărută obrazul.

– Așa mai vii de acasă… începem amândoi să râdem, iar eu mă întorc să-l îmbrățișez.

– Îți mulțumesc că-mi ești alături.

– Asta fac prietenii, iar tu ai nevoie de mai mult decât o zi la soare, îmi îndepărtez fața de umărul lui , iar el îmi face cu ochiul.

Mă încrunt pentru că nu-mi dau seama despre ce vorbește. Îmi face semn în direcția porților, care se deschid cu scârțâitul lor obișnuit, la timp când un jeep de culoare roșie își face apariția. Geamurile fumurii ascund străinul care tocmai și-a făcut ”intrarea”.  Uriașul pe patru roți se oprește zgomotos în fața noastră, făcând praful să se înalțe în aer, creând o barieră între noi și străin. Portierele se deschid , iar eu rămân cu gura căscată.

Read Full Post »

Unexpected…

Simt adierea ușoară a vântului care îmi usucă lacrimile, și îmi mângâie alene durerea. Mă simt goală. E ca și cum acea văpaie veselă care îmi ardea sângele din vene, a fost izgonită din tărâmul sufletului. Porțile fortăreței se deschid în întâmpinarea noastră, iar pietrișul scârțâie sub furia jeep-ului, care gonește cu viteză până la baza scărilor de marmură. Marcos își strecoară o mână sub genunchii mei, iar o alta pe după spate, ridicându-mă în brațe, apoi mă poartă într-o cameră albă, și mă așează cu grijă pe un pat masiv cu așternuturi de un crem pal, cu baldachin. Mă strâng în poziția fetală, și închid ochii.

*

Găvanele goale din care albastrul rece s-a scurs până la ultima picătură îmi urmăresc fiecare mișcare. Mâinile însângerate mă caută , iar buzele odată roșii și pline, acum îmi strigă numele gâtuit. În întunericul din jurul meu, se aud doar ghearele ei scrijelind podeaua camerei, și suflul de gheață ce-mi strânge inima, și îmi mângâie ceafa cu atingeri fine. Cearceaful se strânge peste corpul meu , lăsându-mă fără suflare. Încerc să respir, dar simt cum bătăile inimii se încetinesc, apoi țip. Un strigăt gâtuit care-mi provoacă durere, și care se transformă într-un scâncet mut.

**

Mă trezesc , cu inima bubuindu-mi în piept, cu firicele de apă curgând agale pe trupul meu, și cu tricoul ud strâns pe mine. Bâjbâi după cana cu apă care știu că mă așteaptă gata să-mi aline arșița. Cu înghițituri lacome și printre suspine, o parte din ea se varsă peste așternuturile în care am fost învelită. Ușa camerei e întredeschidă, lumina de pe hol pătrunde slab în încăpere, iar vocile îmi penetrează auzul, făcându-mi tâmplele să zvâcnească cu putere. Îmi aplec capul, și îmi masez ușor tâmplele, concentrându-mă pe discuția care se poartă dincolo de ușa camerei.

– Domnule doctor , se simte bine ? Își va reveni ?

– Pentru o perioadă coșmarurile o să rămână. E traumatizată, tocmai a trecut prin … se opri, luându-și câteva secunde pentru a defini starea mea , dar în final ocoli subiectul… ceva ce puțini de vârsta ei ar trebui să experimenteze. Dar cu puțin ajutor, va trece peste.

– Am înțeles, vocea tatălui meu se distingea de cea a străinului. O să fac tot posibilul ca fiica mea să-și revină.

Urmă o listă de medicamente pe care urmam să le iau, apoi vocile încetară, iar pașii se îndepărtară pe hol.

Mi-am luat fața în mâini, și lacrimi au început să-mi curgă pe obraji. Ochii îmi ardeau, iar mâinile îmi tremurau incontrolabil. Cum voi putea șterge amintirea ei , din mintea mea ? Nu puteam , așa-i ? Trebuia să învăț să trăiesc cu ea.

 

Read Full Post »

Unexpected…

Ne afundăm în jungla deasă, într-o lumea în care timpul rămâne un străin. Limbile ascuțite ale ceasului care ticăie fără oprire la mâna mea, și-au pierdut semnificația încă de când a început totul. Un joc periculos, în care am alunecat fără să țin cont de consecințe.

Ajung la bifurcația, unde în urmă cu doar câteva zile, elicopterul m-a condus într-o lume în care nu sunt singură, în care am un tată. Dar oare ea nu știe , că la mai puțin de un kilometru e prăpastia ? Furia mi-a dispărut într-o clipită. Acum fuga mea se transformase în salvare.

– Aria oprește-te ! i-am țipat cu sufletul la gură.

Ea doar a întors capul, mi-a zâmbit vag, mi-a făcut din ochi, și a continuat drumul.

 

 

Distanța dintre noi era din ce în ce mai mică, apoi Aria s-a oprit. Uluită, picioarele mele au rămas nemișcate, în timp ce o priveam. S-a întors cu pistolul ațintit asupra mea.

– O ultimă dorință ? a râs ironic.

– Dar … am înghițit cuvintele care se învălmășeau să iasă la suprafață.

Cu fiecare secundă care trecea, Aria făcea câte un pas înapoi, distanța dintre prăpastie și ea micșorându-se considerabil.

– Oprește-te !

Dar nu mă asculta, părea că nu mă aude.

– Aria așteaptă puțin vreau să vorbim…

– Noi nu avem ce vorbi, micuță trădătoare.

– Avem, desigur că avem, încercarea de convingere era mai mult pentru mine decât pentru ea, dar aveam nevoie să câștig timp.  Ascultă-mă doar, bine ?

– Mmm, fie, ridică din umeri plictisită.

– Aria uite, știu că tatăl meu a greșit, dar…

– Nici să nu te aud, se țipă la mine, e un criminal ! Nu o să-l iert niciodată, iar tu nu vei mai trăi prea mult, ca să-l găsești în viață.

– Lasă-mă să te ajut, am întins mâna spre ea, făcând un pas în față.

– Stai departe de mine…

Înainte să acționez, glonțul părăsi țeava pistolului , iar Aria dispăru în dârele de fum care se spulberau în aer. Următoarele imagini au trecut prin fața ochilor mei cu viteza luminii, spaima și tremurul punând stăpânire pe trupul meu.

 

 

Țineam în mâini corpul fără vlagă a celei care îmi făcuse atâta rău, de pe care firișoare de sânge se scurgeau agale , pătând apa cristalină, care sursura liniștită sub noi. Nu știu de cât timp stăteam acolo, când Marcos m-a cuprins cu brațele și m-a ridicat ușor, conducându-mă la mașină. Lacrimile îmi pătaseră obrajii, iar tricoul îmi era îmbibat în sângele ei.

– Jordin ești bine ? m-a întrebat în timp ce pornea mașina.

– E vina mea, erau singurele cuvinte pe care buzele mele reușeau să le șoptească. E vina mea, vina mea…  mi-am strâns picioarele la piept, și am rămas așa privind în gol.

Read Full Post »

Unexpected…

Râsul ei răsună în , întreaga încăpere, făcând pulberele de praf oglindite  în razele de lumină care pătrund printre bucățile de geam sparte, să se cutremure. Sunetul pașilor apăsați, se propagă în aer, iar aerul din jur , începe să vibreze melancolic. Precum o fantomă , coboară ușor , ritmat, pe treptele care duc spre altar. În ochii albaștri, două stele înghețate, acum flăcările iadului par să prindă viață. Prinsă în transă de frumusețea îngerului negru care își face drum spre noi, uit de scopul meu. Mă trezesc țipând când brațele Lățosului se strâng în jurul meu, lăsându-mă fără suflare.

– Ne revedem din nou, frumoaso, îmi șoptește rânjind la ureche.

Îi simt respirația rece pe gât, și mâinile grosolane prin materialul subțire a tricoului. Aria înaintează spre tata, ținând pistolul la nivelul capului său. Mă zbat în zadar în strânsoarea agresorului meu, a cărui mâini se încleștează cu fiecare secundă în jurul meu.

– Criminalule !

Tresar în momentul în care cuvintele mă străbat cu putere.

– Oh, cât am așteptat ziua asta. Tu și eu , față în față, își scutură pistolul sarcastică. Ar trebui să-i mulțumești fiicei tale, își îndreaptă privirea spre mine, și zâmbește.  Și, să nu uit … face o pauză privind în jur. Jake, poți să ieși acum !

În spatele altarului umbrele tremură, iar trădătorul își face intrarea în scenă.

– Acum că suntem toți, pot să spun și eu ceva ? îmi înfing cotul în abdomenul Lățosului, și capul în maxilarul lui.

Mă eliberez la timp, cât să-mi scot pumnalul , și să-l folosesc împotriva lui. Trupul lui cade respirând greoi pe podea, iar eu mă întorc spre Sweet Pea.

– Aria, la auzul numelui tresare, iar zâmbetul i se preface într-o grimasă.

– Taci ! țipă cu atâta ură , încât întreaga biserică se cutremură. Nu ai niciun drept să … înainte să continue o opresc.

– Hai să-ți spun eu ce drepturi am ! scrâșnesc nervoasă. Ai crezut că voi fi atât de fraieră încât să te ascult cu prețul vieții lui Edward și al tatălui meu, și că te voi lăsa să faci ce vrei din mine. Te-ai înșelat !, îi spun în timp ce pașii mei se apropie de ea.

– Încă un pas, și tatăl tău va face istorie ! Ce o să-mi faci tu ? Oamenii meu împânzesc locul ! Ești neajutorată ! Doar cuvintele sunt de tine, micuță trădătoare !

– Aria, acum vocea tatălui meu ne ia prin surprindere. John nu ar fi vrut asta pentru tine !

– Ce știi tu ce vroia tata , dacă tu l-ai omorât ?! Ești un criminal, John Maura, și vei plăti, cu vârf și îndesat ! ochii ei se împânzesc de lacrimi.

– Dar mama ta , o mai ții minte ? Sau ura, ți-a înghițit amintirile cu ei ? Spune-mi !

Aria amuți. Mâinile au început să-i tremure, iar pistolul să se clatine dintr-o parte în alta. Pentru prima oară de când o cunosc, Aria cea puternică s-a prăbușit în doar o secundă. Își schimba greutatea de pe un picior pe altul, iar degetele ei apucară firele de păr cu disperare. Acum, ea, era o bombă cu ceas. Trebuia să-l scot pe tata afară, înainte să îl pierd. Dar înainte să pot acționa, își lăsă capul pe spate, apoi într-o clipire sunetul descărcării pistolului, se împrăștie în ecouri sparte deasupra noastră. Tatăl meu, căzu la pământ, cu mâna apăsând pe umăr.

– Tată ! picioarele mi-au țâșnit în direcția lui , și mâinile mele i-au cuprins chipul palid.

În urma mea, porțile de fier s-au deschis cu un scârțâit prelung, iar Aria a ieșit în fugă, în lumina soarelui de octombrie.

– Sunt bine ! a dat din cap fără vlagă. Du-te ! mi-a ordonat din priviri.

Fără să stau pe gânduri, am pornit în urma ei, prin praful ce se ridica în jurul nostru. Vei plăti ! am țipat la umbra care se pierdea înaintea mea.

Read Full Post »

Older Posts »