Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Unexpected…’ Category

Unexpected…

Trecuse un an până la una dintre cele mai importante momente din viața mea. Zile , luni, nopți în care chipul ei palid, fantomatic mă trezeau în miezul nopții , cu inima galopându-mi în piept, cu degetele încleștate în așternuturi, și ochii înecați în lacrimi. Dar mâinile lui erau acolo mereu să mă sprijine, să-mi șteargă stropii amari ce îmi năvăleau pe obraji, să-mi calmeze bătăile necontrolate ce se dădeau în sufletul meu. Dar în aceleași așternuturi , iubirea noastră continua să crească cu acceași pasiune. Aveam o familie, și eram destul de fericită, dar uneori simțeam nevoia să fug. Jungla mă sufoca, iar coridoarele fortăreții îmi aminteau de fuga după o viață normală, departe de amintirea ei.

 

14 iunie 2012…

De câteva zile încoa, șușotelile din jurul meu mă fac din ce în ce mai curioasă, dar nimeni nu e dispus să-mi divulge nimic. Îmi strâng părul într-o coadă lejeră și-mi pudrez chipul. Aplic un strat de rimel, iar genele mi se alungesc peste măsură. Simplă ! zâmbesc la chipul străinei care stă acum în fața mea în oglindă. Îmi potrivesc fiermoarul rochiței, și încalț tocurile de culoarea nopții. Sunt gata când Edward își strecoară chipul prin ușa întredeschisă cu zâmbetul lui frumos, cu gropițele adorabile adânc încastrate în obrajii care au prins o nuanță trandafirie, și ochii care licăresc mai tare ca orice stea de pe cer. Îmi întinde mâna, iar eu îmi așez degetele ușor peste brațul lui.

– Ești frumoasă doamna mea, îmi zâmbește arogant, iar eu îi continui nesigură jocul.

– Mulțumesc domnul meu.

În camera de zi, toată familie e adunată, fiecare îmbrăcat elegant, gata de … ăăăm … nu sunt prea sigură , gata de ce e toată lumea. Dar zâmbesc, și înaintez împreună cu Edward. Mama lui mă îmbrățișează , iar tata zâmbește afabil, deși în ochii lui se citește nerăbdarea. Mă tot întreb ce se petrece când răspunsul meu vine într-un final, total nepregătit, sau aș putea spune… întrebarea ?

– Jordin, Edward se înclină în fața mea, iar eu simt cum obrajii mi se colorează.Vrei să fii soția mea ?deschide o cutiuță de catifea neagră, ce conținea un inel gingaș din argint, din mijloc răsărind o inimioară roșie.

Picioarele mi se înmoaie, iar ochii îmi sunt cuprinși de lacrimi. Dau din cap , și plină de emoții  îngenunchez alături de el, sărutându-l , fără să țin cont de cei din jur. O ploaie de confeti s-a așternut asupra noastră, iar pocnetul dopului de șampanie a răsunat în încăpere, apoi felicitări au început să curgă.

 

 

Cinci ani mai târziu..

Privesc la marea albastră ale cărui valuri înspumate lovesc țărmul ce sclipește mândru în bătaia soarelui de vară. Aștern paginile albe în fața mea, și încep un nou capitol din viața mea. Dar strigătele de bucurie ce părăsesc buzele mici și roșii are îngerașului meu , îmi distrag atenția. În rochița albă care flutură în jurul genunchilor aleargă către mine. Are obrajii îmbujorați, și bate veselă din palme, fredonând același cântec vechi pe care eu și mama îl împărtășeam. Edward o prinde de talie, și o saltă în aer, făcându-i buclele castanii să zburde libere în adierea plăcută a vântului.

– Te spun lu mami, chicotește într-una, și îl sărută pe obraji.Mamii, tati e rău… își duce mânuțele la gură, și se încruntă.

Las creionul jos, și mă ridic de pe scaun.

– Poate mai târziu, spun foilor ce așteaptă să-mi preia amintirile, apoi mă alătur celor doi.

Edward o lasă jos, iar Alice pornește în fugă după cățelul care latră fericit, și îi linge mâinile. Mă apropii de soțul meu, iar buzele noastre se caută reciproc, șoptindu-și acceași dorință veșnică. Își strecoară mâinile în jurul taliei mele, și mă strânge la pieptul lui. Privim amândoi îmbătați de fericire și liniște la micuța care dansează chicotind în jurul cățelului și ne face cu mâna cerând să ne alăturăm jocului ei.

Sfârșit.

Read Full Post »

Unexpected…

Coborâm scările de marmură în lumina slabă a salonului cufundat în zumzăieli și râsete. Îmi strâng degetele pe brațul lui Edward și îmi etalez un zâmbet cât să pot rezista serii. În momentul în care părăsim ultima treaptă, vocile încetează. Îmi schimb greutatea de pe un picior pe celălalt și privesc sfioasă în jur. Tata stă rezemat de șemineu , acolo unde flăcările focului pâlpâie slab dar constant, lângă femeia mai în vârstă cu care a venit Edward. Marcos e în compania celeilalte, chicotind de zor, sorbindu-se din priviri. Edward îmi face semn să-l urmez , și ne oprim în fața tatălui meu. Îmi împreunez mâinile, și-mi mut privirea în jos. Degete calde îmi ridică bărbia, și îmi ia mâinile într-ale ei.

– Tu trebuie să fii Jordin, îmi ferește o șuviță de păr , și mă privește cu căldură. Edward mi-a povestit atâtea despre tine.

Eram eu sau în cameră se încălzise brusc? Pentru că obrajii mei ardeau, și inima începuse să-mi bată cu putere.

– Doar că a omis ceva, sprâncenele i se unesc și cute îi apar pe frunte.

Mă uit la Edward, care zâmbește încurcat, și-mi face cu ochiul.

– Ochii tăi sunt triști, copila mea, își lipește buzele de fruntea mea, apoi mă prinde într-o îmbrățișare.

Nu știu cum ar trebui să reacționez, și totuși mă las prinsă în voia brațelor materne care s-au prins în jurul meu.

– Eu sunt mama lui, îmi șoptește înainte să se desprindă de mine.

Marcos mă prinde de mână și mă rotește cu fața către el zâmbind.

– Jordin, ea e Rose, ăăămmm, se înroșește și bâlbâit continuă, iubita mea.

– Bună Jordin, chicotește Rose, și îmi sărută obrajii veselă.

Prinsă în conversații și atmosfera familială care mă încojoară, pentru o vreme uit de tot. Din frânturile de amintiri depănate la gura focului ce se cască în șemineu, se pare că Rose și cu Marcos au fost împreună de mici,  până când viața i-a făcut să se despartă în momentul în care Edward a părăsit casa împreună cu el, ajunși sub tutela tatălui meu.

Când toată lumea s-a retras într-un sfârșit , în încăpere am mai rămas doar eu și El. Și-a așezat brațele în jurul meu și m-a strâns la  piept.

– Mulțumesc, îmi spune răsuflând ușurat.

– Pentru ce ? îmi ridic ochii oglindindu-mii într-ai lui.

– Păi să vedem …

Îmi arcuiesc sprâncenele și îmi dau ochii peste cap. E imposibil să nu-i iubesc zâmbetul arogant, și cuta care îi apare pe frunte ori de câte ori încearcă să fie serios.

– Pentru că te-ai înțeles bine cu mama, știi o iubesc enorm, și pentru că faci parte din viața mea. Da, cam asta ar fi tot.

– Mmm, îmi ling buzele neastâmpărată, și îmi flutur genele alene. Dacă vrei să-mi mai mulțumești într-un fel, mă găsești la mine în cameră.

Mă întorc, surâd, și mă fac nevăzută pe holurile întunecate ce duc în camera mea.

Read Full Post »

Unexpected…

Aș putea recunoaște oriunde părul ciufulit de culoarea castanelor, și zâmbetul arogant pe care chipul lui îl afișează. Ochelarii fumurii îi ascund ochii albaștri de care mi-a fost atât de dor. Mă retrag cu un pas în spate gata să fug , pentru că lacrimile îmi înțeapă ochii. Stomacul mi se strânge , iar inima îmi pulsează înebunită , căutând o cale să-mi sară din piept, să -l îmbrățișeze. Cămașa albă , lejer descheiată îi scoate în evidență culoarea ciocolatie a pielii, iar materialul se conturează pe trupul său ca o a doua piele. Cele două femei care îl acompaniază îi prind brațele , și înaintează spre noi. Cea mai tânără pare o puștoaică, are părul de un blond auriu cu reflexii caramelizate, ochii mari și căprui, buzele mici trandafirii, trupul micuț dar zvelt, și chicotește într-una la cuvintele pe care Edward i le șoptește la ureche. Femeie mai în vârstă e înaltă cu trupul bine definit, cu părul roșcat , prins într-un coc, iar ochii îi sunt de o nunață străvezie, un amestec de albastru marin și verde crud, și totuși o privire plină de căldură și iubire. Profit de momentul în care Marcos se alătură celorlalți , iar eu mă retrag în umbrele fortăreței, cufundându-mă în întunericul pasajelor întortocheate ce îmi maschează sentimentele.

Adânc ascunsă în piatră, ușa veche, prăfuită, ce ascunde o lumea întreagă înghițită în uitare, se dă la o parte cu un scârțâit lung, primindu-mă cu brațele larg deschise, iar eu mă aventurez fără să privesc înapoi. Biblioteca a fost ridicată la loc, iar cărțile aranjate cu grijă pe rafturi. Imaginile din acea zi îmi provoacă chicoteli, și-mi las capul pe spate inspirând cu poftă aerul îmbietor. Lumea mea. Mă ghemuiesc în fotoliu , și privesc încântată în jur.

*

Crengile uriașilor pădurii îmi agață hainele, sfâșiindu-le și zgâriindu-mi pielea. Pământul se surpă , iar eu cad în hăul care s-a căscat sub mine. Râsul ei se pierde în ecouri , care îmi străbat trupul ca tăișul unei săbii. Mă zbat fiindcă durerea mă sufocă.

Degete calde le prind pe ale mele , apoi încetul cu încetul în jurul meu camera prinde contur, iar eu mă trezesc privind în ochii lui. Zâmbesc vag și chinuit, și-mi agăț brațele în jurul lui. Îmi sărută fruntea și mă strânge la pieptul lui.

– Dumnezeule ce dor mi-a fost de tine, îmi șoptește la ureche.

Îmi șterg obrajii de picăturile de apă care mi se preling neîncetat, îmi ascund chipul în umărul lui, și-mi apăs buzele pe gâtul lui.

– Sunt aici acum, promit să nu te mai părăsesc niciodată. Îți amintești ce m-ai rugat în prima noastră seară împreună ? își strecoară degetele printre ale mele, iar cu cealaltă mână îmi ridică bărbia într-atât încât ochii mei îi privesc pe ai mei.

Dau din cap hipnotizată de glasul lui dulce, și de licărul care îi străbate privirea. Cum aș putea să uit ? Îmi amintesc orice legat de el.

– Îți promit , bine ? Împreună … mereu.

– Mhm…continui să clatin din cap.

– Acum … ăăă, vreau să-ți prezint pe cineva. Crezi că te simți destul de bine, să mă însoțești ? îmi zâmbește îngrijorat , sărutându-mi vârful degetelor.

– Te iubesc… cuvintele îmi zboară printre buze, de parcă colivia care le ținea captive de atâta vreme , s-a transformat în scrum.

– Te iubesc …

Read Full Post »

Unexpected…

În fiecare noapte mă trezeam țipând, cu respirația întretăiată, cu imaginea trupului ei sângerând, cu găvanele goale și întunecate privindu-mă cu ură, și cu mâini de schelet zgâriindu-mi pielea, trăgându-mă în întuneric. Tata era întotdeauna alături de mine, gata să mă cuprindă protectiv cu brațele, să-mi ofere sprijinul de care aveam nevoie. Dar lipsea, El lipsea.

 

 

Două săptămâni mai târziu…

– Jordin, haide, trebuie să ieși, nu poți sta toată ziua în pat.

– Marcos lasă-mă , nu am chef … îmi dau ochii peste cap, și mă ascund în plapumă.

– Dacă tu preferi așa… Băieți !

Mă trezesc luată pe sus, cu tot cu plapumă. Mă zbat, și-mi prind unghiile în carnea celui care mă ține, dar tot ce obțin e un râset. Protestele mele par să nu conteze, pentru că ei doar chicotesc. În cele din urmă mă dau bătută, iar când se opresc, respir ușurată. Picioarele mele ating pământul, iar eu mă clatin nesigură. Plapuma alunecă de pe mine fără zgomot, și se așterne lin jos. Soarele îmi străpunge privirea, iar ochii încep să mă usture. Dar încetul cu încetul, întreg trupul mi se încălzește, iar eu mă simt bine. Sunt invadată de un val de energie, care-mi curge prin vene ca argintul viu. Marcos îmi prinde mâna și îmi zâmbește.

– Deci ? Mai bine ? îmi spune sarcastic.

– Mulțumesc, îmi las capul pe spate, și inspir aerul proaspăt de primăvară.

Razele răzlețe ale soarelui care coboară printre pâlcurile de copaci ce ne înconjoară îmi mângâie umerii goi, și obrajii palizi. Ridic mâna în aer, iar razele mi se strecoară printre degete. Chicotesc ca îmbătată de cât de bine se simte. Marcos își așează brațele în jurul meu, și îmi sărută obrazul.

– Așa mai vii de acasă… începem amândoi să râdem, iar eu mă întorc să-l îmbrățișez.

– Îți mulțumesc că-mi ești alături.

– Asta fac prietenii, iar tu ai nevoie de mai mult decât o zi la soare, îmi îndepărtez fața de umărul lui , iar el îmi face cu ochiul.

Mă încrunt pentru că nu-mi dau seama despre ce vorbește. Îmi face semn în direcția porților, care se deschid cu scârțâitul lor obișnuit, la timp când un jeep de culoare roșie își face apariția. Geamurile fumurii ascund străinul care tocmai și-a făcut ”intrarea”.  Uriașul pe patru roți se oprește zgomotos în fața noastră, făcând praful să se înalțe în aer, creând o barieră între noi și străin. Portierele se deschid , iar eu rămân cu gura căscată.

Read Full Post »

Unexpected…

Simt adierea ușoară a vântului care îmi usucă lacrimile, și îmi mângâie alene durerea. Mă simt goală. E ca și cum acea văpaie veselă care îmi ardea sângele din vene, a fost izgonită din tărâmul sufletului. Porțile fortăreței se deschid în întâmpinarea noastră, iar pietrișul scârțâie sub furia jeep-ului, care gonește cu viteză până la baza scărilor de marmură. Marcos își strecoară o mână sub genunchii mei, iar o alta pe după spate, ridicându-mă în brațe, apoi mă poartă într-o cameră albă, și mă așează cu grijă pe un pat masiv cu așternuturi de un crem pal, cu baldachin. Mă strâng în poziția fetală, și închid ochii.

*

Găvanele goale din care albastrul rece s-a scurs până la ultima picătură îmi urmăresc fiecare mișcare. Mâinile însângerate mă caută , iar buzele odată roșii și pline, acum îmi strigă numele gâtuit. În întunericul din jurul meu, se aud doar ghearele ei scrijelind podeaua camerei, și suflul de gheață ce-mi strânge inima, și îmi mângâie ceafa cu atingeri fine. Cearceaful se strânge peste corpul meu , lăsându-mă fără suflare. Încerc să respir, dar simt cum bătăile inimii se încetinesc, apoi țip. Un strigăt gâtuit care-mi provoacă durere, și care se transformă într-un scâncet mut.

**

Mă trezesc , cu inima bubuindu-mi în piept, cu firicele de apă curgând agale pe trupul meu, și cu tricoul ud strâns pe mine. Bâjbâi după cana cu apă care știu că mă așteaptă gata să-mi aline arșița. Cu înghițituri lacome și printre suspine, o parte din ea se varsă peste așternuturile în care am fost învelită. Ușa camerei e întredeschidă, lumina de pe hol pătrunde slab în încăpere, iar vocile îmi penetrează auzul, făcându-mi tâmplele să zvâcnească cu putere. Îmi aplec capul, și îmi masez ușor tâmplele, concentrându-mă pe discuția care se poartă dincolo de ușa camerei.

– Domnule doctor , se simte bine ? Își va reveni ?

– Pentru o perioadă coșmarurile o să rămână. E traumatizată, tocmai a trecut prin … se opri, luându-și câteva secunde pentru a defini starea mea , dar în final ocoli subiectul… ceva ce puțini de vârsta ei ar trebui să experimenteze. Dar cu puțin ajutor, va trece peste.

– Am înțeles, vocea tatălui meu se distingea de cea a străinului. O să fac tot posibilul ca fiica mea să-și revină.

Urmă o listă de medicamente pe care urmam să le iau, apoi vocile încetară, iar pașii se îndepărtară pe hol.

Mi-am luat fața în mâini, și lacrimi au început să-mi curgă pe obraji. Ochii îmi ardeau, iar mâinile îmi tremurau incontrolabil. Cum voi putea șterge amintirea ei , din mintea mea ? Nu puteam , așa-i ? Trebuia să învăț să trăiesc cu ea.

 

Read Full Post »

Unexpected…

Ne afundăm în jungla deasă, într-o lumea în care timpul rămâne un străin. Limbile ascuțite ale ceasului care ticăie fără oprire la mâna mea, și-au pierdut semnificația încă de când a început totul. Un joc periculos, în care am alunecat fără să țin cont de consecințe.

Ajung la bifurcația, unde în urmă cu doar câteva zile, elicopterul m-a condus într-o lume în care nu sunt singură, în care am un tată. Dar oare ea nu știe , că la mai puțin de un kilometru e prăpastia ? Furia mi-a dispărut într-o clipită. Acum fuga mea se transformase în salvare.

– Aria oprește-te ! i-am țipat cu sufletul la gură.

Ea doar a întors capul, mi-a zâmbit vag, mi-a făcut din ochi, și a continuat drumul.

 

 

Distanța dintre noi era din ce în ce mai mică, apoi Aria s-a oprit. Uluită, picioarele mele au rămas nemișcate, în timp ce o priveam. S-a întors cu pistolul ațintit asupra mea.

– O ultimă dorință ? a râs ironic.

– Dar … am înghițit cuvintele care se învălmășeau să iasă la suprafață.

Cu fiecare secundă care trecea, Aria făcea câte un pas înapoi, distanța dintre prăpastie și ea micșorându-se considerabil.

– Oprește-te !

Dar nu mă asculta, părea că nu mă aude.

– Aria așteaptă puțin vreau să vorbim…

– Noi nu avem ce vorbi, micuță trădătoare.

– Avem, desigur că avem, încercarea de convingere era mai mult pentru mine decât pentru ea, dar aveam nevoie să câștig timp.  Ascultă-mă doar, bine ?

– Mmm, fie, ridică din umeri plictisită.

– Aria uite, știu că tatăl meu a greșit, dar…

– Nici să nu te aud, se țipă la mine, e un criminal ! Nu o să-l iert niciodată, iar tu nu vei mai trăi prea mult, ca să-l găsești în viață.

– Lasă-mă să te ajut, am întins mâna spre ea, făcând un pas în față.

– Stai departe de mine…

Înainte să acționez, glonțul părăsi țeava pistolului , iar Aria dispăru în dârele de fum care se spulberau în aer. Următoarele imagini au trecut prin fața ochilor mei cu viteza luminii, spaima și tremurul punând stăpânire pe trupul meu.

 

 

Țineam în mâini corpul fără vlagă a celei care îmi făcuse atâta rău, de pe care firișoare de sânge se scurgeau agale , pătând apa cristalină, care sursura liniștită sub noi. Nu știu de cât timp stăteam acolo, când Marcos m-a cuprins cu brațele și m-a ridicat ușor, conducându-mă la mașină. Lacrimile îmi pătaseră obrajii, iar tricoul îmi era îmbibat în sângele ei.

– Jordin ești bine ? m-a întrebat în timp ce pornea mașina.

– E vina mea, erau singurele cuvinte pe care buzele mele reușeau să le șoptească. E vina mea, vina mea…  mi-am strâns picioarele la piept, și am rămas așa privind în gol.

Read Full Post »

Unexpected…

Râsul ei răsună în , întreaga încăpere, făcând pulberele de praf oglindite  în razele de lumină care pătrund printre bucățile de geam sparte, să se cutremure. Sunetul pașilor apăsați, se propagă în aer, iar aerul din jur , începe să vibreze melancolic. Precum o fantomă , coboară ușor , ritmat, pe treptele care duc spre altar. În ochii albaștri, două stele înghețate, acum flăcările iadului par să prindă viață. Prinsă în transă de frumusețea îngerului negru care își face drum spre noi, uit de scopul meu. Mă trezesc țipând când brațele Lățosului se strâng în jurul meu, lăsându-mă fără suflare.

– Ne revedem din nou, frumoaso, îmi șoptește rânjind la ureche.

Îi simt respirația rece pe gât, și mâinile grosolane prin materialul subțire a tricoului. Aria înaintează spre tata, ținând pistolul la nivelul capului său. Mă zbat în zadar în strânsoarea agresorului meu, a cărui mâini se încleștează cu fiecare secundă în jurul meu.

– Criminalule !

Tresar în momentul în care cuvintele mă străbat cu putere.

– Oh, cât am așteptat ziua asta. Tu și eu , față în față, își scutură pistolul sarcastică. Ar trebui să-i mulțumești fiicei tale, își îndreaptă privirea spre mine, și zâmbește.  Și, să nu uit … face o pauză privind în jur. Jake, poți să ieși acum !

În spatele altarului umbrele tremură, iar trădătorul își face intrarea în scenă.

– Acum că suntem toți, pot să spun și eu ceva ? îmi înfing cotul în abdomenul Lățosului, și capul în maxilarul lui.

Mă eliberez la timp, cât să-mi scot pumnalul , și să-l folosesc împotriva lui. Trupul lui cade respirând greoi pe podea, iar eu mă întorc spre Sweet Pea.

– Aria, la auzul numelui tresare, iar zâmbetul i se preface într-o grimasă.

– Taci ! țipă cu atâta ură , încât întreaga biserică se cutremură. Nu ai niciun drept să … înainte să continue o opresc.

– Hai să-ți spun eu ce drepturi am ! scrâșnesc nervoasă. Ai crezut că voi fi atât de fraieră încât să te ascult cu prețul vieții lui Edward și al tatălui meu, și că te voi lăsa să faci ce vrei din mine. Te-ai înșelat !, îi spun în timp ce pașii mei se apropie de ea.

– Încă un pas, și tatăl tău va face istorie ! Ce o să-mi faci tu ? Oamenii meu împânzesc locul ! Ești neajutorată ! Doar cuvintele sunt de tine, micuță trădătoare !

– Aria, acum vocea tatălui meu ne ia prin surprindere. John nu ar fi vrut asta pentru tine !

– Ce știi tu ce vroia tata , dacă tu l-ai omorât ?! Ești un criminal, John Maura, și vei plăti, cu vârf și îndesat ! ochii ei se împânzesc de lacrimi.

– Dar mama ta , o mai ții minte ? Sau ura, ți-a înghițit amintirile cu ei ? Spune-mi !

Aria amuți. Mâinile au început să-i tremure, iar pistolul să se clatine dintr-o parte în alta. Pentru prima oară de când o cunosc, Aria cea puternică s-a prăbușit în doar o secundă. Își schimba greutatea de pe un picior pe altul, iar degetele ei apucară firele de păr cu disperare. Acum, ea, era o bombă cu ceas. Trebuia să-l scot pe tata afară, înainte să îl pierd. Dar înainte să pot acționa, își lăsă capul pe spate, apoi într-o clipire sunetul descărcării pistolului, se împrăștie în ecouri sparte deasupra noastră. Tatăl meu, căzu la pământ, cu mâna apăsând pe umăr.

– Tată ! picioarele mi-au țâșnit în direcția lui , și mâinile mele i-au cuprins chipul palid.

În urma mea, porțile de fier s-au deschis cu un scârțâit prelung, iar Aria a ieșit în fugă, în lumina soarelui de octombrie.

– Sunt bine ! a dat din cap fără vlagă. Du-te ! mi-a ordonat din priviri.

Fără să stau pe gânduri, am pornit în urma ei, prin praful ce se ridica în jurul nostru. Vei plăti ! am țipat la umbra care se pierdea înaintea mea.

Read Full Post »

Unexpected…

După micul dejun, traversez curtea în fugă printre mulțimea de bărbați ce se antrenează din greu. Când ajung la tata, mă ridic pe vârfuri și îi șoptesc la ureche.

– Suntem gata , în mai puțin de o oră plecăm.

Mă retrag încet, iar el continuă să dea ordine celor din jurul nostru.

Mă asigur că Marcos a pregătit totul, în timp ce tata mi se alătură. Mă privește cu încântare, și îmi zâmbește complice.

– Puștoaico , cât ai dormit aseară ? se încruntă , când se apropie de mine.

– Am dormit… mormăi și îl îmbrățișez.

 

 

Privesc cerul, care astăzi dintre toate zilele de când sunt aici, sclipește cu putere. Razele soarelui dansează în jurul nostru, compleșindu-ne cu căldura lor. Jeep-ul gonește ca un pur sânge însetat de frumusețe, prin labirintul verde al junglei, conducându-ne direct în brațele ”morții”.  Mă foiesc neliniștită în scaun, cerându-i inimii să se calmez. Scot din rucsac bidonul cu apă, și cu înghițituri lacome sorb lichidul rece, care-mi alină usturimea gâtului. Îmi trec degetele prin părul care-mi flutură alene în vânt, și termin prin a-l lega într-un coc. Privesc la tata, care stă liniștit în scaunul din față, așa cum l-am cunoscut la început. Dur, cu ținuta strictă, cu ochii cercetători, și cu un zâmbet imperceptibil pe chip. Dar acum știu să citesc dincolo de masca aceea. Jack, – nenorocitul , mârâi printre dinți, dar șoaptele mele sunt purtate de vântul care-mi maschează adevăratele intenții – , trage leneș dintr-o țigară, dând metodic din cap. Mâinile îi sunt strânse pe volan, iar pe tâmple , venele i se zbat cu putere. Crede că știe , pufnesc sarcastică.

– Mai e mult ? bat plictisită cu degetele în spătarul șoferului.

Jake se întoarce rânjind, iar mie mi se întoarce stomacul pe dos.

– Puțin domnișoară, vom ajunge în sat , înainte asfințit.

Atenția mi se îndreaptă spre uriașul albastru care îmi e martor în clipele astea. El cunoaște tot.

În timp ce înaintăm, soarele se ascunde după pâlcurile de brazi ce se aștern înaintea noastră. Raze roșiatice și portocalii își întind brațele acoperind cerul în reflexiile lor colorate. Drumul de țară  se termină sub privirea noastre, și în curând intrăm în sat. Casele dărăpănate ne ies în întâmpinare, amenințându-ne să plecăm. Ferestrele sunt sparte, iar cioburile se împrăștie în jurul nostru, împiedicându-ne să înaintăm. Mașina se oprește brusc, înălțând în aer rotocoale de praf, și pulberea neagră. Vechea biserică se ridică impunătoare, iar dintre toate , ea pare singura intactă. Doar fumul negru a acoperit vitraliile pictate în mii de culori, ale călor strălucire a pierit cu timpul.

Jake rămâne în urmă, iar eu și tata pășim zâmbind înăuntru. În urma noastră , ușile mari de fier, se închid cu un zgomot asurzitor, și noi suntem prinși în capcană.

 

Read Full Post »

Unexpected…

Întind o mână, și o așez ușor peste a lui. Surprins de gestul meu, pentru o secundă bate în retragere , dar se lasă în voia atingerii.

– Momentan vreau să las trecutul la o parte, îi spun zâmbind. Și totuși , am nevoie de ajutorul tău. Ce știi tu despre planurile Ariei ?

Mă privește încruntat, apoi oftează lung.

– Știu că mă învinovățește de moartea părinților ei, și caută răzbunare. Dar cu tine aici, nu mai am nici unu motiv să mă îngrijorez.

Scot harta pe masă, și o despăturesc.

– Ce e acolo ? îmi lipesc degetul de golul pe care îl descoperisem cu câteva minute înainte.

– A fost un sat , dar acum e pustiu. La ultimul cutremur, majoritatea oamenilor au murit, iar restul au fugit. Deci în mare parte, în afară de locuințele lor nu mai e nimic.

– Mmm, gândurile îmi dau târcoale, și un zâmbet arogant mi se întipărește pe chip. Putem să vorbim mai târziu ? mă ridic de pe scaun, și îmi iau la redevere , după ce îmi face semn că pot pleca.

Ajunsă în cameră, reiau harta traseu cu traseu.

 

 

Ceasul e trecut de miezul nopții, când două ciocănituri slabe mă fac să-mi ridic capul din bucata de foaie care mi-a captat atenția mai bine de câteva ore. Moțăind mă îndrept de spate, și îmi înăbuș un căscat.

– Intră ! spun, înclinându-mi capul într-o parte.

Liniște. Nici urmă de voce, nici de alte ciocănituri.

Mă ridic curioasă de pe scaun, și deschid ușa. Un alt plic , alunecă pe podea. Mă aplec să-l recuperez, și studiez îndelung holul după intrus, dar sunt atât de obosită încât ochii mi se acomodează greu cu întunericul. Mă retrag înapoi în cameră, și deschid plicul. De data asta, la cuvintele ce-mi sunt adresate rămân impasibilă.

” Timpul a expirat. Mâine e ziua cea mare. Nu e așa că te simți la fel de emoționată ca mine ? Doar tu și el. Alege tu locul. La asfințit.

P.S: Nu pot să cred că Edward a fugit. Nț, nț. Bărbații – lași mediocri.

Să fii Punctuală, micuța mea trădătoare. ”

Las scrisoarea să cadă pe măsuță, culeg harta și cu pași grăbiți mă îndrept spre camera lui Marcos.

–  Jordin, ce naiba cauți la ora asta ?  mă privește somnoros.

– Nu am timp de explicații, ajută-mă ! mă încrunt , și-l împing în încăperea slab luminată de o lampă străvezie.

 

 

– Am nevoie de toate informațiile alea până mâine dimineață, închid ușa în urma mea, și mă întorc în cameră.

Pe Marcos, l-am lăsat mormăind, dar cu un zâmbet plin de satisfacție. E la fel de dornic ca și mine, ca Sweet Pea să plătească.

 

Read Full Post »

Unexpected…

Cu puțin noroc cărțile par a fi aranjate în ordine alfabetică. Dar nu asta caut eu, și încep să bat din picior nerăbdătoare.

– Haideee ! îmi trec degetele prin păr, ferindu-mi șuvițele de pe obraz, și inspir adânc . Trebuie să fii pe aici pe undeva ! înciudată lovesc cu pumnul marginea raftului.

Întreaga bibliotecă se cutremură, refuzând să-mi ofere răspunsul. Mirosul  de praf și mucegai, mă înconjoară din toate părțile, iar stomacul mi se strânge dureros. Dar m-am aruncat deja în brațele aventurii,și scopului de care mă agăț cu fiecare părticică din mine. Îmi las capul pe spate, privind tavanul pătat de vreme. Parcurg cu privirea încăperea, și casc ochii, când văd peticul de hârtie care stătea agățat pe ultimul raft, rânjindu-mi batjocoritor. Pun piciorul pe al 2lea raft, și mă prind cu degetele de ultimele, cățărându-mă cu grijă , până recuperez harta. Cu o bufnitură înfundată , aterizez în picioare , înapoi pe parchet. Absorbită de premiul meu, mișcarea bibliotecii îmi atrage atenția în ultimul moment. Pentru o secundă interminabilă, lumea încremenește suspendată, în afara timpului și a spațiului. Rămân hipnotizată de tremurul acelei uriașe relicve de cunoștiințe, care mai întâi se clatină, apoi începe să cadă grațios înspre mine.

În ultimul minut, lumina se frânge și vraja se destramă. Dintr-un instinct necunoascut, picioarele își fac avânt, iar eu mă trezesc aruncată în colțul celălalt al camerei, cu cărțile zburând în jurul meu, și zgomotul asurzitor al bibliotecii izbindu-se de podea. Pentru câteva momente rămân holbându-mă prin norul de praf care s-a ridicat în jurul meu.

Mă ridic amețită, și mă scutur de pulberele cenușii care m-au acoperit. Îmi verific meticulos fiecare încheietură, constatând că nu am nimic.

– Norocoasa de mine ! îmi spun sarcastică și strâng din dinți.

Mă sprijin de măsuță , și mă trântesc agasată într-unul dintre fotolii. Trasez linii cu degetul din locul în care sunt , în cel în care se află fortăreața Ei.

– Practic ne desparte o țară întreagă ! Atunci de ce să ne facem griji ? mormăi  cu inima încă bătându-mi cu putere în piept.

Un punct negru,undeva în mijlocul întregii nebunii îmi atrage atenția. Acolo unde jungla ar trebui să continue, liniile se strâng în jurul golului.

– Cu Edward, atunci, trebuie să-l fi ratat. Dar cum se poate ?

– Doamne , Jordin ! Ce naiba ai făcut aici ? Încerci să dărâmi casa ?

Vocea amuzată a lui Marcos mă face să tresar. Îmi și imaginez cum arăt. Cu picioarele încrucișate, aplecată peste măsuță, plină de praf, și părul ciufulit. Măcar știu sigur, că merită să fiu închisă la nebuni, îmi înăbuș un râset, și mă concentrez din nou pe Marcos.

– De fapt vroiam să fac curat ! E prea mult praf aici, îmi dau teatral ochii peste cap, și începem amândoi să râdem.

– Căpitanul zice că te așteaptă ! E cam agitat , dacă mă întrebi pe mine, ridică plictisit din umeri.

– Oh, da , tata ! Am uitat complet, îmi lipesc palma de frunte, mă ridic de pe fotoliu, și în fugă îl prind pe Marcos de mână, și îl trag după mine de-a lungul holurilor.

 

 

 

Ciocănesc ușor în ușă, și-mi strecor îmbujorată capul înăuntru. Părul îmi cade peste față, iar respirația îmi e întretăiată. Dincolo de biroul mic și formal al tatălui meu, zâmbetul lui mă ia prin surprindere.

– Înseamnă că te-ai distrat azi ? îmi fac semn să mă așez pe scaun.

– Poate puțin prea mult pe gustul meu, îi spun cu un surâs nevinovat.

– Atunci, ce ar fi să-ți răspund la restul întrebărilor ? Au mai rămas trei, nu ? își ridică ambele mâinile , acoperindu-și buzele, sprijinindu-și coatele pe birou.

– Ăăăh, da, îi răspund încercând să-mi calmez respirația.

– Te ascult …

Read Full Post »

Unexpected…

Mă las să cad între așternuturile fine, care mă îmbrățișează liniștindu-mă cu atingerile lor suave. Mă ridic în capul oaselor, și privesc ceasul care ticăie zgomotos, amintindu-mi că timpul meu se scurge. În noaptea asta însă îmi fac o promisiune: Indiferent de prețul pe care trebuie să-l plătesc, o voi opri pe Sweet Pea… Nu,  pe Aria !

 

 

Mă așez lângă Marcos, care-mi zâmbește strâmb. Îmi plimb mâinile pe masă , până îmi umplu farfuria cu bucăți mari de fructe. Tata ridică din sprânceană și-mi face semn spre carafa de suc. Mulțumită , îmi umplu un pahar, și-l ridic la buze însetată. Lichidul rece  mi se scurge prin vene, asemenea unui val de gheață, și mă înfioară.

– Crezi că putem continua azi ? mă întorc înspre tata, și îi zâmbesc.

– Mai târziu , la mine în birou ? se încruntă privind la Marcos.

Îmi place direcția în care o ia relația noastră, par că tensiunile au dispărut și că poate în sfârșit vom avea ceva, orice ar trebui să însemne asta.

După micul dejun îl trag pe Marcos de o parte, pe una din băncile din parcul improvizat în spatele fortăreței.

– A plecat , nu ? îmi sprijin capul de umărul lui, legănându-mi picioarele înainte și înapoi.

– Da, în zori. Dar Jordin, nu e ceea ce crezi tu … se grăbește să-mi spună, dar îl fac să se oprească, strângându-l de mână.

– Nu contează. Acum am nevoie de tine.

– De mine ? mă întreabă neîncrezător.

– Trebuie să avem o bibliotecă nu ? Ca cea în care m-ai dus atunci , la Sweet Pea ?

– Ah, vrei să citești ? îmi surâde complice, dar nu are nici cea mai mică idee despre ce am de gând să fac.

– Da, vreau să citesc… îi continui jocul.

Mă ia de mână, iar eu îl urmăresc pe coridoarele întortocheate ale cetății care mă găzduiește. Urcăm scări, și mai multe uși se deschid înainte noastră. O ultima, ascunsă în piatră, e cât pe ce să fie ratată. Are modele ciudate șerpuitoare, cu litere scrise într-o limbă veche, gravate adânc în ea. Marcos dă pânza de păianjen la o parte , și strecoară cheia în broască. Liniște. O liniște ce-ți face sufletul să înghețe. Marcos înjură. Cu mâinile tremurânde , îmi trec degetele peste scrisul ilizibil. Pe margini sunt urme de arsuri. Mijesc ochii , concentrându-mă pe ele. În secunda următoare, țip speriată, când ușa se întredeschide, cu in scârțâit asurzitor. Mă apropii cu inima gata să-mi sară din piept, dar Marcos mă oprește.

– Ești sigură ? dă din cap încruntat.

– Nu te mai prosti , îi spun în glumă deși mă simt la fel de nesigură, dar curiozitatea învinge.

Împotriva primei primiri din partea ei, încăperea este prăfuită, luminoasă, cu un miros amețitor de aer stătut. Două fotolii tapițate , de un roșu aprins, împletit cu fire aurii, înconjoară o măsuță rotundă, pe a cărei suprafață se odihnește o călimară și o pană de un cenușiu șters. Mă întorc către Marcos, care mă privește din ușă.

– Vreau să fiu puțin singură, te deranjeză ?îmi plimb greutatea de pe un picior pe altul agitată că va insista să rămână.

– Da cred că da, nu știu tu, dar locul ăsta îmi dă fiori. Ne vedem mai târziu, spune lejer spre mirarea mea, se întoarce pe călcâie și dispare sub privirea mea.

– Lașule, zâmbesc mulțumită.

Biblioteca se înalță în spatele meu, așteptându-mă cu brațele deschise să-i descopăr misterele. Dar întâi pornesc spre fereastra înaltă, cu boltă, sculptată dintr-un lemn închis la culoare. Feresc micul cârlig agățat, și o deschid larg. Aerul proaspăt mă învăluie cu repeziciune, iar respirația mi se calmează.

La treabă ! îmi frec mâinile una de alta, și surâd prostește.

Read Full Post »

Unexpected…

Îmi apăs podul palmelor pe față, ștergându-mi lacrimile care mi-au acoperit chipul. Închid ochii, îi strâng puternic , încercând să opresc ceața care mi-a învăluit privirea. Cu cât stau și mă gândesc mai mult, dragostea lui așa este. O suprafață alunecoasă pe care nu poți construi nimic. Dau din cap și zâmbesc amar. Fără întrebări, fără răspunsuri. Amintirile rămân, doar el pleacă.

Mă ridic amețită din pat, și mă îndrept spre fereastră. Luna îmi zâmbește palidă dincolo de gardienii ei verzi , care o înconjoară protector. Ador liniștea în care sunt cufundată, e liberă, e complicea mea la toate cuvintele nespuse, la toate lacrimile vărsate, la dragostea sălbatică care ne-a unit trupurile în nopți de dorință nestăpânită.

Bătaia ritmică în ușă m-a făcut să tresar. Ca și cu câteva ore în urmă, El a intrat în cameră șovăitor. A rămas pentru multă vreme în ușă, niciunul dintre noi , capabili să spună ceva. Mi-am lăsat mâinile să cadă pe lângă corp, și am tras aer în piept, clătinând din cap. Stătea sprijinit de ușă, ca și cum fusese acolo dintotdeauna, cu ochii închiși , respirând slab.

– Și ai de gând să stai toată seara acolo, fără să zici nimic ? îl întreb sarcastiscă.

Se întoarce spre mine arcuindu-și buzele, gata să vorbească, dar îl opresc.

– În legătură cu discuția din birou, tatăl meu are dreptate. Ar trebui să pleci. Nu ai nici un motiv să rămâi.

Îmi sprijin capul de ferestră,cu șuvițele rebele acoperindu-mi chipul, privind în jos la cărarea care duce înspre junglă.  Îmi mușc interiorul buzei, și bruc îmi doresc să-i cer să rămână. Nu ! îmi țipă vocea lăuntrică.

– Crezi ? își apropie pașii de mine.

Mă întorc la timp, să-i susțin privirea. Dar singurul lucru care-mi vine în minte sunt ochii lui , cele două infinituri albastre pline de mister, la buzele lui de culoarea căpșunelor coapte, dulci și pline, la gropițele adânc gravate în obrajii lui, și la zâmbetul arogant, care îmi fac inima să tremure. Îmi încleștez pumnii, și-mi țin respirația, pentru că parfumul lui mă atrage în tentație.

– Da cred… Cred că ar trebui să pleci, îi spun cu tot curajul pe care reușesc să mi-l adun.

Dar vocea mea pare atât de pierdută, încât mă mir că pot continua. Mâinile lui îmi înconjoară talia, și mă trezesc lipită de el. Respiră ! e ca o mantră pe care nu încetez să o repet, fiind că trebuie să mă adun. Îmi lipesc palmele de pieptul lui, îndepărtându-l.

– Nu mă interesează… Vreau să pleci ! îi spun printre dinți.

– Văd că ți-ai îmbunătățit calitățile teatrale, râsul lui rece îmi trimite fiori pe șina spinării.

– Unul dintre noi trebuie să o facă, îi zâmbesc afabil.

– Plec… mâna lui apasă ușor clanța, ușa deschizându-se cu un scârțâit prelung. Dar mă întorc.

– Ce te face să crezi că … dar iese înainte să-mi termin propoziția.

O serie de înjurături îmi părăsesc buzele. Îl ”urăsc”  ! E atât de arogant, de încrezut, de … ăăăăhhh… pumnul meu lovește oglinda, iar bucățile de sticlă se prăbușesc fără zgomot la picioarele mele. În fărâmele de sticlă împrăștiate pe jos, pe fața străinei din ele, zâmbetul și ochii sclipesc cu intensitate. Se va întoarce ! Iar eu îl voi aștepta !

Read Full Post »

Unexpected…

– Deci ? mă așez picior peste picior, și-mi plimb degetele pe suprafața lucioasă , înălțându-mi privirea spre el.

Mă simt ca într-un joc de șah, fiecare urmărește următoarea mișcare a adversarului până la cel mai mic detaliu, asigurându-și propria victorie. Suntem la fel de dornici să scăpăm unul de altul în cel mai elegant mod posibil. Dar eu nu pentru asta sunt aici, caut răspunsuri.

– Cinci întrebări… îmi spune lejer, aprinzându-și o țigară.

Norul de fum se ridică în aer, creând o barieră între noi. Dincolo de ea, ochii tatălui meu slipesc sarcastic. Îmi duc mâna sub bărbie,  gândindu-mă cu ce aș vrea să încep.

– Vreau povestea ei, zic în cele din urmă.

– Oh, exclamă surprins. Nu mă gândeam că… În fine, se repede, înainte să-și termine propoziția. Se pare că știi ce vrei.

– Pentru unul ca tine, văd că îți place să eviți subiectul. Ce-ar fi să vorbim direct , fără ocolișuri ? îmi mijesc ochii, să-i prind surâsul dincolo de pâcla groasă de fum.

– Prea bine, își drege glasul, după care stinge țigara. Acum mai bine de 15 ani, eu și tatăl ei , lucram împreună. Agenți sub acoperire.

– Ai fost agent ? am ridicat din sprâncene neîncrezătoare.

– Câte o întrebare pe rând, râde încruntându-și sprâncenele. După cum spuneam… am fost recrutați pentru o treabă în interior. John avea familie, eu eram singur pe atunci. I-am zis să nu riște prea mult, dar cine m-ar fi ascultat ? zâmbește melancolic. Nenorocitul era al naibii de încăpățânat. Avea o fetiță de cinci ani, Aria. Când am fost descoperiți, mafia i-a răpit familia. Cu toată nebunia, de atunci, John, și-a pierdut soția. În schimbul Ariei, s-a predat. Doar că mafia nu ierta așa ușor. Când l-au prins ,eram de față. Ei nu știau că noi doi eram parteneri, așa că am paticipat la moartea lui, fără să pot să îl ajut. În schimb i-am jurat, că voi avea grijă de Aria. Ei nici asta nu a mers prea bine. Fetița știa, ea vedea totul. A asistat la moartea celor doi părinți ai ei, fără să plângă, fără să țipe. M-am gândit că probabil teroarea fusese de vină. Din copilul cuminte și vesel care era, s-a transformat la propriu într-o umbră. Ea știa despre mine și tatăl ei, iar acum… Nu o învinovățesc , are tot dreptul să fie așa. Până la urmă e și vina mea. Ar fi trebuit să îl salvez. Dacă aș fi putut… se aplecă în față, atât cât lumina să-i străbată chipul; părea că îmbătrânise în doar câteva minute.

– Ar trebui să plec, mă ridic brusc, simțindu-mă oarecum vinovată pentru amintirile și durerea provocată.

– Rămâi, mă opri cu același ton superior, dar de data asta în el se regăseau și urme de rugăminte.

Fără prea multă tragere de inimă, în ascult, și-mi continui interogatoriul.

– Cum ai întâlnit-o pe mama ?

– Crezi în dragoste la prima vedere ? își lăsă obosit capul într-o parte. Pentru că eu nu credeam, cel puțin până am întâlnit-o pe ea. După ce agenția a distrus mafia, șeful meu m-a trimis la psiholog. Adevărul e că băutura pe vremea aia, îmi devenise cel mai bun prieten. Așa am pierdut custodia Ariei. Îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri. Am intrat în camera aceea luminoasă, condus de unul dintre colegi. Pe un scaun la ferestră, stătea o femeie cu părul strâns într-un coc simplu, cu mâinile împreunate pe genunchi, îmbrăcată într-un costum negru. Soarele îi colora părul, trimițând reflexii aurii în cei câțiva zulufi de culoarea cafelei cu lapte, care i se desprinseră din coc. M-am trânit enervat în fotoliul de lângă ea și i-am țipat ” să înceapă distracția.” Când și-a întors privirea spre mine, am amuțit. Toată furia pe care o simțeam înăuntrul meu a dispărut. Nu m-a privit nici plictisită , nici enervată, nici ca și cum aș fi fost o muscă care trebuia strivită. Mi-a zâmbit, un zâmbet plin de dragoste. În jurul ochilor căprui câteva riduri îi accentuau frumusețea feței. Cu vocea ei caldă și melodioasă ,plină de răbdare, a reușit să readucă vechiul eu la suprafață. După luni de vizite, am făcut primul pas. I-am cerut să ieșim neoficial, la o cafea. Mă simțeam ca un mucos de licean, plin de emoții și cu inima în gât, iar când a acceptat nu-mi încăpeam în piele de fericire. De acolo un pas a dus spre altul și într-un final ai apărut tu.

Se opri brusc, semn că era de ajuns. Am clătinat din cap. Încă nu știm ce să spun. Așa că am mers mai departe cu întrebările.

– De ce ne-ai părăsit ?

Zâmbetul de mai devreme i s-a transformat într-o grimasă de durere. În clipa următoare, două bătăi în ușa masivă , ne traseră din momentul ”intim” pe care îl împătășeam. Când Edward, și-a strecurat capul înăuntru, am simțit cum îmi fug picioarele.

– Intră Aiden, îi spuse tata.

Da cred că era timpul să recunosc că era tatăl meu, indiferent de trecut.

– Ăă de fapt domnule, vroiam să discutăm despre … se opri încercând să-și găsească cuvintele.

Era mai mult decât clar că eu nu aveam ce să caut acolo.

– Despre ce am vorbit aseară ? Da … ai permisiunea să pleci. Mi-ai îndeplinit ordinele, așa că e dreptul tău să pleci. Desigur că va fi o pierdere pentru mine , dar sper că te vei întoarce.

Pleca ? Inima mi se strânse ghem de durere, și lacrimile care amenințau să se verse, îmi înțepau ochii. Lașule ! , aș fi vrut să-i țip.

– Nu cred că ar fi bine să plec… nu acum, se uită cu subînțeles la mine, dar mi-am mutat privirea în altă parte.

– Jordin e aici acum, de restul mă voi ocupa eu. Marcos vine și el ? se interesă tatăl meu.

– Nu domnule, el rămâne. Doar eu voi … pleca.

– Atunci îți urez o călătorie plăcută ! Și sper că te vei întoarce cu bine. Aici vei fi mereu bine venit, se ridică de pe scaun, și îl îmbrățișă prietenos.

Dup ce părăsi încăperea, tatăl meu reveni la locul lui.

– Să continuăm… îmi zâmbi ceva mai însuflețit.

– Cred că , cred că … începusem să mă bâlbâi. Am nevoie de … mă blocasem.

M-am împleticit în picioare până la ușă, după care am izbit-o în urma mea. Nu știu unde mă purtau picioarele, dar în momentul respectiv asta nu mai conta. Vroiam să fug, să scap de durerea care îmi lua în stăpânire trupul. Trădată ! , așa mă simțeam.

Read Full Post »

Unexpected…

Pentru o vreme, toate acele cuvinte spuse, au plutit intre noi, cu o tensiune care era gata să spintece aerul. Ne priveam ca orice altceva în afară de două persoane care se iubesc. Dar niciunul nu avea de gând să cedeze.Când s-a ridicat în cele din urmă, l-am oprit.

– Scrisoarea…

S-a uitat lung la mine. Ceva din privirea lui îmi făcea stomacul ghem.

– Scrisoarea… am repetat cu și mai multă convingere, și am întins mâna.

A înclinat din cap cu un aer sumbru , mi-a așezat plicul în mână, și a părăsit încăperea. Am luat cutia cu chibrituri de pe masă, am prins scrisoarea între degete, am ridicat-o în aer, și i-am dat foc. Printre dârele de fum care s-au împrăștiat în cameră, m-am așezat pe pat, ghemuindu-mi picioarele sub bărbie, iar picuri reci au început să mi se prelingă pe obraz.

– Ai reușit ! Ai stricat tot ! O să mi-o plătești ! ura mi-a învăluit cuvintele dându-le viață și grai propriu în interiorul meu.

Mai aveam o zi și câteva ore, și nu aveam de gând să mi-o petrec plângând. Înainte ca soarele să se ascundă dup marea de verdeață care mă înconjura, am ciocănit de două ori, ferm , în ușa groasă de stejar, încadrată în piatră.

– Intră… mi-a ordonat vocea de dincolo de ea.

Am pășit în camera mică, luminată slab și tictistă de fum de țigară. În spatele biroului , pe care se aflau câteva foi, două rame de fotografii, și o lampă, se ivea silueta impusă a tatălui meu. Ochii i s-a ridicat asupra mea, și mi-a făcut semn să mă așez.

– Nu credeam că o să te văd prea devreme.

Glasul lui era aspru și tăios, iar privirea lui rece îi oferea cumva un aer tineresc.

– Vreau răspunsuri, i-am spus scurt. Vreau să ascult versiunea ta, am continuat pe același glas monoton.

– Nu cred că e momentul …

Înainte să mai spună ceva l-am oprit.

– Vreau să știu motivul pentru care sunt aici. Vreau să știu de ce mama , nu mi-a spus niciodată că am un tată.

Pe chipul lui de nepătruns, ceva s-a schimbat.

– Aș aprecia dacă nu m-ai mai întrerupe, mi-a zis sec. Înțeleg că …

– Nu înțelegi nimic, și nu am nevoie să mă compătimești sau să-ți fie milă de mine, răbdarea mea începea să ajungă la o limită.

– Ce zici de puțin respect ?

– Respect ? am pufnit . Ce zici să îl câștigi ? am scrâșnit din dinți, și m-am ridicat de pe fotoliu.

– Stai jos ! tonul lui superior, mă scotea din minți, dar m-am resemnat.

Rândurile scrise de Sweet Pea îmi tot dădeau târcoale. Am închis ochii și am inspirat forțat. În loc să leg ceva cu el, distrugeam orice șansă de a ajunge să-l cunosc, și nu era tocmai ce aveam de făcut.

– Ce ar fi să încercăm din nou ? glasul meu abia se aude, dar el dă din cap hotărât. E clar că nu ne cunoaștem, dar cred… da, cred , – mi-o confirm mai mult mie decât lui – , că putem să ajungem la un acord.

Pentru prima oară de când am ajuns , zâmbește. Sau cel puțin, colțurile gurii îi sunt schimonosite în încercarea de a o face. Mă mulțumesc și cu atât, oftez împăcată.

– Știi… semeni mult cu mama ta , își lasă capul pe spate relaxat, și pare că ceva în atmosferă s-a schimbat.

 

 

Read Full Post »

Unexpected…

I-am simțit buzele așternându-se pe fruntea mea, și pașii pierzându-se în ecouri slabe pe dalele de marmură de-a lungul holului, cu mult înainte să mă trezesc. Acum când soarele și-a strecurat jucăuș razele prin fereastra întredeschisă, și aerul cald mi-a pătruns pielea , am deschis, zâmbind, ochii.

Fără să zăbovesc prea mult, după un duș bine meritat, am îmbrăcat în grabă o pereche de blugi, tricoul de un roșu aprins cu un drăcușor desenat în partea stângă, ceea ce m-a făcut să mă gândesc instantaneu la Marcos, cu un sentiment că el ar fi fost autorul, și tenișii de aceeași culoare. Mi-am strâns părul într-o coadă simplă, și am sărutat cochet oglinda. Am traversat camera și am deschis ușa. Plicul de culoarea ambrei, a căzut plutind la picioarele mele. Edward, am chicotit, și am ridicat plicul de jos. Un singur rând și sângele mi-a înghețat în vene, trupul mi-a înțepenit, și inima a început să se zbată cu putere.

”  Acum că te-ai acomodat , și seara trecută ți-ai făcut destul de cap, cred că e timpul să te gândești puțin și la mine. Adevărata distracție abia acum începe. Ai mai puțin de 48 de ore la dispoziție, să-i intri sub piele Căpitanului. Odată ce vei reuși, o să-ți trimit următoarele instrucțiuni. Dacă nu vei reuși…

Timpul trece, micuța mea trădătoare. Tic-tac.”

M-am sprijinit de perete. Vederea mi s-a încețoșat, iar picioarele mi s-au înmuiat. Inconștientă, am început să alerg. Trebuia să-l văd acum.

– Edward, țip când ajung la baza scărilor, și cobor împiedicându-mă, aterizând în brațele lui.

Mă agăț de el, cu fiecare părticică a corpului meu care urlă de durere, și frică. Mă îndepărtează ușor, iar ochii lui par tulburi. O cută de îngrijorare, îi unește sprâncenele, și înainte să spună ceva, îl trag după mine înapoi în cameră. Trântesc ușa cu putere, tremurând, și cu inima în gât.

– Jordin… se apropie de mine, încurcat, și brațele lui mă înconjoară. Ce s-a întâmplat ?

Îi întind scrisoarea, și mă așez pe pat.

– Unde naiba ai găsit asta ? cuvintele îi sunt  grave, și mușchii gâtului îi sunt încordați.

Când vorbesc vocea mea e uimitor de calmă și distantă totodată.

– A căzut când am deschis ușa, închid ochii și respir adânc. Cum a ajuns aici ? E o glumă proastă așa e ? Știu că avem un pact… dar cum e posibil să știe ? Cum a ajuns scrisoarea asta aici ? ajung să țip.

Dacă e atât de stupefiat ca și mine, atunci știe sigur cum să o disimuleze. Chipul îi e lipsit de expresie, dar ochii lui vorbesc un limbaj, pe care îmi e greu să-l descifrez. Se îndreaptă spre ușă, gata să iasă. Mă ridic brusc, și-mi prind degetele în jurul brațului lui.

– Nu de data asta ! Nu fără mine ! îl privesc țintă în ochi.

Nu îl voi mai lăsa să mă dea la o parte, m-am săturat să fiu exclusă. Am crezut că aseară … ei am crezut prost. Dacă e să ne înfigem unul altuia cuțite pe la spate, atunci e cazul să știe că sunt dispusă să o fac la fel de bine ca și el.

Oftează, și îmi face semn să mă așez.

– Tatăl tău trebuie să știe…

– Nici un cuvânt despre asta, îl opresc.  E clar că cineva e cu ochii pe noi. Nu știu tu, dar eu nu am de gând să-i dau satisfacție Ei.

– Dar Căpitanul …

– Își poate purta de grijă și singur, cu fiecare cuvânt care-mi părăsește buzele un foc mocnit izbucnește înăuntrul meu, și mă umple de siguranță.

Read Full Post »

Unexpected…

Ticăitul slab al ceasului atârnat de perete, acoperă respirațiile noastre. Peste câteva ore , soarele va fi răsărit deja. Ideea nu-mi dă pace, și mă foiesc în brațele lui, negăsindu-mi locul. Îi simt încruntarea, și nasul inspirând adânc în părul meu.

– Mă gâdili, îi șoptesc amuzată, când îmi atinge umerii dezgoliți cu vârful degetelor.

Capul îmi e sprijinit de pieptul lui, iar urechile îmi sunt ciulite, cuprinse total de bătăile inimii lui. Mă atrage într-o nebunie de nedescris, nările mele fremătând cu putere, după parfumul pielii lui, atât de masculin, și de fermecător. Mă sprijin pe coate, și mă ridic aproape de umărul lui, trecând cu degetele peste X-ul, care îi încadrează pielea. Mușchii i se contractă sub atingerea mea. Îmi ridic privirea spre el, și îi zâmbesc.

– Vreau să ai încredere în mine, îi spun, apoi îmi apăs buzele peste semn.

Îmi ridică bărbia cu degetele, și îmi ia mâna într-a lui.

– Iar tu în mine, îmi sărută fruntea.

Închid ochii, inspir adânc, și îmi întind brațul spre el. La început pare că nu înțelege, dar în momentul în care razele lunii îmi descoperă tăietura, mă strânge aproape de el, iar respirația îi devine grea, apăsată.

– Mi-a spus că vine după el, și că eu o să o ajut, altfel te va … înghit în sec, iar cuvintele nu vor să mai iasă.

– Știam eu că ceva era cu tine, din momentul în care am plecat. Doar că nu-mi dădeam seama ce, îmi spune încruntat. Ce prost sunt, normal că asta era ! se ceartă singur.

– Cain ! numele îl face să se încordeze. În pădure, prima noapte.

Silabisesc fiecare cuvânt, pentru că amintirile mă învăluie cu repeziciune.

– Acum tu, revin în camera abia luminată, și-mi îndrept atenția spre el.

– La fel, râde aspru și scurt. Îmi pare rău pentru toate alea, să stau departe de tine, mă face să devin irascibil, să-mi pierd controlul asupra minții.

E rândul meu să râd, dar chicotesc slab, și deși nu e momentul perfect, obrajii mei par să se înroșească cu fiecare secundă.

– Împreună, îmi strecor degetele printre ale lui, serioasă, și vom reuși să o scoatem la capăt.

– Prea mult pericol…

Îl opresc, așezându-mi degetul pe buzele lui. Sunt calde și moi, iar gândurile mi se amestecă pofticioase, și simt cum mă pierd din nou. Concentrează-te ! îmi țip.

– Nu ai încredere în mine… îi zic oftând.

Îmi atinge nasul cu buzele, iar privirea i se oglindește într-a mea.

– Am, dar de acum înainte, dacă e să te ascult pe tine, ai face bine să -mi împărtășești și mie micile tale secrete.

Pufnesc, și clatin calmă din cap, deși inima îmi bate cu atâta putere, că pentru o clipă ascult liniștea, ca să fiu sigură că el nu o aude.

Mă simțeam liberă, acum că greutatea nu-mi mai apăsa pieptul, iar eu și el, oh el, știam cu siguranță că o să îi dăm planurile peste cap lui Sweet Pea.

Asta până în dimineața următoare…

Read Full Post »

Unexpected…

Îi iau fața în mâini, simțindu-i respirația caldă în podul palmei. Închide ochii, scutură scurt din cap, și inspiră adânc. Când îi deschide, culoarea safirie cu sclipiri argintii a ochilor , lucea vag, cu nuanțe umede. Își potrivi privirea într-a mea și zâmbi obosit. Am rămas preț de câteva secunde ce păreau interminabile privind hipnotizată la frumusețea chipului care îmi furase toate bătăile inimii, împletindu-le cu ale lui. Își sprijini fruntea de a mea, iar  când buzele lui moi se lipiră de ale mele, furnicături porniseră ca un șuvoi fierbinte, vibrând frenetic în întreg corpul. Picioarele mi se înmuiaseră, stomacul îmi fu cuprins de mii de fluturi , iar pulsul mi se acceleră într-o secundă. L-am înconjurat cu brațele, trăgându-l tot mai aproape de mine, inconștientă de orice altceva din jur. Tremuram, firicele de păr de pe mâini, înălțându-se asemeni unui steag alb, strigând cu toate puterea ”Predă-te !”. Toropeală, valuri de căldură îmi înăbușeau gândurile, care se luptau pentru a pluti la suprafața , dar dorința era mai puternică decât orice fărâmă de rațiune.

În momentul în care s-a desprins de mine, am observat că-mi ținusem respirația pe tot parcursul sărutului. Uitasem cât de bine se simțea. Zâmbetul încrezut, cu gropițele gravate adânc pe obrajii lui rumenii, și buzele pline de o dulceață indescriptibilă , interzisă, care mă făceau să simt că îmi crescuseră aripi. Cu el , doar cu el.

Mă studia tăcut. Se încruntă la anumite intervale, iar când glasul lui luă formă, suna al naibii de senzual.

– Știi de multe ori mă gândesc ce-i în căpșorul ăla al tău ! își înclină capul într- o parte , și își trece degetele prin părul ciufulit, de culoarea mierii.

– Acum ? îi spun trecându-mi limba deasupra buzelor, și îndreptându-mi mâinile spre cămașa lui.

Deschid un nasture, apoi un al doilea. Deschide gura să spună ceva, dar și-o închide la loc. Văd în privirea lui aceeași dorință ca a mea, pentru că dincolo de albastrul limpede, flăcările dansează sălbatic.

Îmi apropii gura de scobitura gâtului, și cu buzele umede, îi desenez dâre roșii, urme ale rujului care încă mi-a rămas imprimat. Își dă capul pe spate, și un râset atotștiutor îi străbătu pieptul.

– O dar tu chiar știi ce vrei ! ridică din sprânceană.

Mă îndepărtez de el, și pot să-i simt nedumerirea din privire. Mă așez deasupra plapumei , și-mi las degetele să alunece ușor peste dresul negru care-mi acoperă picioarele, până când acesta cade pe podea. Mă întorc cu spatele, și prind fiermoarul rochiței roșii gata să îl desprind,  dar mă opresc. Îi reîntâlnesc privirea, și zâmbesc leneșă, scuturând agitată din mână.

– Ajută-mă și pe mine cu asta , mă încrunt ușor, și-mi flutur genele rimelate către el.

Mâinile îi sunt ferme, hotărâte, dar atingerile îi sunt fine, și rochița cade cu un zgomot stins alăturându-se dresului. Acum e rândul lui să privească fascinat, pentru cu nu-și poate desprinde ochii de la spatele meu gol. Îi simt respirația alunecându-mi pe gât, și nasul atingându-mi complice urechea. Icnesc atunci când mă întoarce înspre el. Surprinzător cămașa dispăruse. Jocul abia începe, îmi șoptesc chicotind. Mă retrag încet , învăluindu-mă în pernele colorate, și sting lampa de pe noptieră. Întuneric. Dar dincolo de marea neagră , scânteiele din ochii lui, căpătaseră propria forță. Foametea de dincolo de ele, mă înghițea cu totul. Mă las captivă, în explozia de senzații, care-mi îneacă trupul, și mă predau lui.

Read Full Post »

Unexpected…

Privesc pe geam, la noaptea care se lasă purtată în valuri, deasupra întregului ținut. Îmi mușc interiorul buzei, de nervi că nu am găsit nici o modalitate să ies din încăpere. Atunci ușa se izbește de perete și salvatorul meu intră cu o tavă plină ochi de mâncare, cu un miros îmbietor care-mi umple nările.

– Marcos, strig fericită, și-mi arcuiesc sprâncenele.

– Nu,nu,nu ! Am vorbit deja cu Aiden ! O să mă bagi în belele ! râdem amândoi, dar el știe deja că mă va ajuta.

*

– Deci spune-mi ce e jos, în seara asta ? mă așez pe marginea patului, și-mi legăn picioarele fără stare.

– Nu cred că o să-ți placă. Poate Aiden are dreptate… își ridică privirea, iar în ochii lui citesc îngrijorare.

– Spune-mi, îl îndemn rugător.

Oftează, se ridică, și pășește spre geam.

– Știi în afară de câteva servitoare, restul suntem numai bărbați. Iar bărbații au…ăăă… știi tu … nevoi.

Îmi duc mâna la gură, abținându-mă cu greu să nu râd.

– Așa că tatăl tău din când în când aduce… cugetă un moment, încercând să găsească cuvintele potrivite… dame de companie. Desigur, el nu participă niciodată … se grăbește să spună.

Când  se întoarce, obrajii îi sunt roșii. E atât de scump , îmi spun zâmbind, seamănă cu un copil prins asupra faptului.Dar brusc, vorbele lui, mă fac să mă încrunt.

– Și el ?

– Nu , niciodată, răspunde ferm, fără ezitări. De fapt, singura femeie în afară de mama, de care s-a atins vreodată, ești tu,chicotește vesel.

Mă foiesc stingherită, și în minte mi se conturează un plan.

– Auzi ? îi spun gânditoare. Recuzită au ?

Mijește ochii la mine, când înțelege ce-i cer, și-și pune mâinile în șold dezaprobator.

– Te rooogg, știu că botul meu de cățel plouat va merge, pentru că deja îl văd zâmbind pe ascuns.

**

– Rochița asta e cam scurtă, și dresul , pfuuu… o să mă omoare, nț, nț. Ultima piesă, îmi întinde masca neagră de catifea, care să-mi ascundă identitatea.

– Îți mulțumesc, mă ridic pe vârfuri, și-i sărut obrazul.

– Orice pentru tine, deși …

– Deși ce ? mă strâmb la el.

– Nu știu cum stau lucrurile între voi doi, dar îți urez succes.

***

Cobor scările de marmură, cu pași calculați, îndreptându-mă în mijlocul nebuniei care mă înconjoară. În jurul meu e plin de bărbați și de târfe, machiate strident, care mă privesc ei-cu poftă, și curiozitate, ele -cu ură. În capătul camerei, la barul împrovizat, îl zăresc alături de o domnișoară, care pare să-l sâcâie. Îi face vânt, iar ea pleacă țâfnoasă, călcând apăsat pe gresie. Mă apropii de el, și-mi trec evantaiul deasupra ochilor, în timp ce-mi așez mâna pe umărul lui.

– Ți-am zis să mă lași în pace, îmi spune exasperat, dar fără să se întoarcă.

Nu mă las, și-mi trec mâna pe obrazul lui mângâindu-l ușor. De data asta și mai iritat, izbucnește într-un șuvoi de înjurături.

– Târfe nespălate, credule … Dispari odată ! se ridică de pe scaun, iar eu fac doi pași înapoi.

Îmi las evantaiul să cadă, și zâmbesc batjocoritor. Amuțește !

– Dacă așa vrei … îi spun pe un ton pisicos.

Mă rotesc pe călcâie, și dispar printre marea de necunoscuți din jurul meu. Ca și cum jocul meu ar fi luat viață de unul singur, în timp ce îi simțeam privirea arzătoare asupra mea, unul dintre bărbați, mă prinse de mână și mă trase lângă el, sărutându-mă cu foc. Stomacul mi se întoarse pe dos, de la mirosul de băutură care-mi invadase simțurile.

– Frumoaso, unde pleci așa grăbită ? își puse mâna pe fundul meu, iar eu îl priveam dezgustată.

– Cu mine, mârâi Edward, din spatele meu. Dă-i drumul , Jack !

Insul rânji, și mă cercetă curios.

– Ce alegi frumoaso ?

Am izbucnit în râs, și i-am mângâiat obrazul, deși pielea mi se făcuse ca de găină.

– Ei, uite și răspunsul, îi zâmbi arogant lui Edward.

– Tu vii cu mine ! țipă , și mă smulse din brațele așa numitului Jake, care nu mai avu timp să protesteze, pentru că noi doi deja ne îndepărtam sus pe scări.

– Dă-mi drumul, îi strig gâfâind.

Dar își încleștase degetele și mai puternic pe brațul meu, și mă purtă așa tot drumul până la camera mea. Trânti ușa în urma noastră, iar în întunericul din încăpere ochii lui luceau sălbatic.

– Niciodată ! Niciodată să nu mai faci asta !

– Sau ce ? am râs sfidător.

Strânse din pumni, și lovi cu putere în perete. M-am ridicat de pe pat, postându-mă între perete și el. I-am luat chipul în palme, și-apoi am văzut. Tristețe, dorință, nervi și mai presus de toate … Lacrimi ?

Read Full Post »

Unexpected…

Câmpul deschis se întinde înaintea mea, iar la unison , o armată de peste 30 de oameni, înarmați, strigă într-un glas, cuvinte pe care nu le pot desluși. Apoi la pas, se risipesc pe grupuri în direcții diferite. Unii la ținte, alții se afundă în pădurea deasă, dar majoritatea se înghesuie luptând corp la corp. Atunci îl zăresc, într-o poziție cât se poate de dreaptă, cu fața la mine, dând din cap serios, ascultând ordinele insului care stă cu spatele. Marcos, îmi prinde mâna, și mă trage după el printre bărbații care roiesc în jurul nostru , în direcția lui. Ne oprim la un metru , iar Edward, își mută privirea asupra noastră.

– Comandante ! spune într-un lătrat, care mă face să pufnesc, Marcos.

Dar când respectivul se întoarce, îngheț. Simt cum picioarele mă lasă, și ceața îmi cuprinde mintea. Ochii de un verde crud mă studiază din cap până-n picioare, iar în momentul acela îmi doresc să mă fac mică, să dispar de sub privirea lui critică. Părul îi e tuns scurt, pe alocuri alb, și ridurile care îi încercuiesc ochii, par să fie singurele lucruri care-i trădează vârsta. Ținuta , îi e impunătoare , serioasă, și nu trădează nici un fel de emoție.

– Tu trebuie să fii Jordin, vocea îi e metalică , cu nuanțe de căldură care abia se diferențiază de restul.

Dau să mișc buzele, dar cuvintele refuză să iasă. La ce mă gândeam ? Că o să fie totul lapte și miere ?  Cumva simt atingerea mamei, asupra inimii, calmând-mi bătăile care par să-mi spargă pieptul, și brusc sunt cuprinsă de nevoia de a-i înfrunta privirea.

– Da sunt ! Și dacă nu mă înșel , tu ești tatăl meu, îi spun platonic.

Ce ar trebui să înțeleg din privirea lui ? Îmi vine să-mi încrucișez brațele la piept, să-i demonstrez că nu îmi e frică de el, dar renunț.

– Sper că șederea ta aici, va fi cât de cât plăcută, și că noi doi … se oprește pentru o secundă … vom ajunge la un acord.

– Doar nu te aștepți să-ți spun tată nu-i așa ? cuvintele îmi dau năvală pe gură, fără să le pot opri.

Marcos mă prinde de cot, dar Comandantul îi face semn să o lase baltă. Mă  încrunt în așteptarea răspunsului, dar el se mulțumește să zâmbească vag, dacă ăla se poate numi zâmbet.

– Marcos , le-am promis de mult asta, du-te și aranjează totul pentru diseară, acum că ea e aici, cred că ar fi un bun moment, să-i răsplătesc.

Îl salută prietenesc, și pleacă.

– Aiden, tu … se întoarce către mine , privindu-mă țintă în ochi … condu-o pe domnișoara Jordin.

Fără o vorbă, Edward se interpune între noi, și-mi spune din priviri că ar fi cazul să mă mișc.

 

 

 

Liniștea dintre noi, îmi provoacă mâncărimi, și o stare de melancolie. Mă gândesc cât de greu o să-mi fie, să-l țin la distanță de mine, când toți porii mei țipă ca din gură de șarpe, după atingerea lui.

– Ce se întâmplă diseară ? îl întreb suspicioasă.

Își ține privirea drept înainte, și maxilarele îi sunt încordate. Nu mă iubești așa-i ? simt în stomac , lovitura unui pumn, plin de dezamăgire.

– Nimic din care să te intereseze pe tine, îmi spune printre dinți.

– Voi participa și eu, îmi mut privirea într-o parte.

Se oprește, și mă prinde de mâini, ochii lui oglindindu-se în ai mei.

– Nici să nu te gândești să cobori în seara asta, îmi spune furios. Nu ai ce căuta acolo !

Mă eliberez, și țipătul meu străbate întregul coridor.

– Și ce ai de gând să faci să mă oprești ? O să mă încui în cameră ?

Îmi regret cuvintele, în momentul în care zâmbetul răutăcios, i se întinde pe față.

– O nu ! icnesc.

Ajunși la ușa dormitorului, mă împinge înăuntru, apoi cu un scurt declic, ajung captivă între cei patru pereți. Tu și gura ta mare ! oftez supărată. Dar ce naiba poate fi atât de important, încât să mă vrea departe de acel ceva ? Trebuie să ies cumva, îmi spun hotărâtă.

Read Full Post »

Unexpected…

Mi-am simțit trupul agitându-se toată noaptea, sub învălmășeala de voci străine, care m-au urmărit din umbră. Fiecare șoaptă îmi încorda trupul, iar în piept simțeam galopul unui cal înebunit, și neliniștea unui călăreț care se grăbește ca vântul. Dar mâinile lui erau acolo, să-mi îmbrățișeze frica, să lupte alături de mine cu demonii care vroiau să mă înghită în abisul lor ,iar buzele lui moi și calde să-mi spulbere neliniștea.

Cu toate astea, când am deschis ochii, eram singură. Întunericul părăsise de mult lumea reală, lăsând loc unui soare încântător de octombrie. Aveam în fața mea o cameră simplă, cu un pat dublu, acoperit de așternuturi creponate, de un verde proaspăt, îmbietor, o măsuță așezată sub oglinda maronie, cu modele șerpuitoare, lângă ferestra ascunsă după un rând de jaluzele de un galben pal, iar în partea cealaltă a camerei se afla un dulap, cu ușa ușor întredeschisă. Iar eu ? Eram îmbrăcată într-un tricou gri, acoperit vag de mirosul lui și o pereche de pantaloni lungi de trening de aceeași culoare.

Dau plapuma la o parte, și mă strecor cu pași lenți de măsuță. Pentru o clipă, rămân suspendată în timp, privind la chipul străinei, care se oglindește în fața mea. Cercuri vineții i se conturează puternic sub ochi;  ochii căprui îi sclipesc sălbatic, iar părul castaniu, ușor ciufulit, îi atinge umerii. Glasul lui Marcos m-a trezit din visare.

– Te-ai trezit…

Stă în ușă zâmbindu-mi. Nici el nu arată prea grozav. Chipul lui mereu vesel , are pentru prima oară, un aer grav, obosit. Bărbia îi e nerasă, iar ochii și-au pierdut strălucirea. Brusc pare mai bătrân ca mine.

– Micul dejun e gata, asta în cazul în care îți e foame.

Vreau să spun nu,dar în clipa următoare stomacul meu protestează zgomotos. Mă uit la Marcos, și începem amândoi să râdem.

– Uite și dovada, îi spun în timp ce-mi așez mâna, pe brațul lui.

Traversăm un coridor infinit construit din piatră slefuită, tavanul încadrat în cupole de diferite mărini și forme, iar la fiecare câțiva metri, deschideri în pereți ducea spre alte coridoare. Pe lângă noi treceau oameni înarmați, care ne salutau politicos cu o înclinare simplă a capului. Am coborât scările largi, circulare, făcute din marmură , ajungând într-un hol imens. Marcos m-a condus apoi în ”sufragerie”. O masă întinsă, acoperită de sfeșnice în al căror lumânări albe pâlpâiau slab, și farfurii cu diferite feluri de mâncare. Am înghițit în sec.

– Haide să mănânci, îmi spune Marcos, împingându-mă spre un scaun așezat în capătul mesei, apoi alăturându-mi-se.

Fără întrebări, cuprinsă de emoție, și plină de un sentiment de neliniște, nu am reușit decât să ciugulesc o porție de clătite, și să beau un pahar de suc proaspăt, în timp ce Marcos înfuleca fără rețineri.

– Unde e El ?mă trezesc întrebând.

Ca și cum mi-ar fi ghicit gândul, își mușcă buza de jos, și așteaptă căteva secunde, până să-mi răspundă.

– Te vei întâlni cu amândoi, la bază, după micul dejun. Te însoțesc eu.

– La bază ? mă încrunt.

– Da, acolo unde restul se antrenează.

Ochii mi se măresc, și clipesc des.

– Doar nu credeai, că facem pe balerinele, în timp ce Sweet Pea, se pregătește de atac, nu ? râde, dar mie gândul ăsta, îmi face părul să mi se zburlească pe ceafă și brațe. Îți e frig ?

Dar înainte să protestez, îmi întinde hanoracul, iar eu mi-l trag cu un zâmbet afabil deasupra tricoului.În spatele meu, se aude un ticăit slab, iar Marcos își îndreaptă privirea într-acolo.

– Cred că e timpul… îmi întinde mâna, iar eu mă sprijin de el, și îl las să-mi ghideze pașii spre curtea exterioară , de la capătul fortăreții, încadrată în pereți de tufișuri verzi, mai înalte decât mine.

Sub picioare mi se așterne, aleea pietruită , pe care pașii mei nu fac nici un zgomot atunci când o ating. Traversăm până la capătul acesteia, intrând pe o poartă din metal, cu mâinile-mi strângând puternic brațul lui Marcos. Apoi aud, și văd.

Văd totul…

Read Full Post »

Unexpected…

Mă agăț de rădăcinile de la marginea prăpastiei , și îmi înfig piciorul în pământul reavăn, coborând cu grijă, și cu stomacul făcut ghem. Alunec de câteva ori, în porțiunile îmbinate cu pietriș, zdrențelindu-mi genunchii, și zgâriindu-mi palmele. Răsuflu ușurată când privesc în jos, și-mi dau seama că nu mai am mai mult de doi metri, pe care aș putea să-i sar cu ușurință. Îmi relaxez corpul, și încerc să mă legăn, pentru o aterizare cât de cât plăcută. Dar calculez, greșit distanța, și fără să pun în calcul potențialele pietre care împrejmuiesc râul, piciorul îmi calcă pe suprafața alunecoasă , acoperită de o substanță verde, iar eu îmi pierd echilibrul, căzând în apă. E rece, dar îmi liniștește, durerea care mi-a cuprins trupul fără vlagă.

– Jordin !

Marcos aterizează dintr-o săritură lângă mine, dar îl împing asigurându-l că totul e bine.

– Așa e când ai două picioare stângi, spune sarcastic Edward, care mă ținuiește cu privirea.

Perfect ! îmi spun. De la tipul drăguț, ne-am întors la dobitocul arogant. Înainte să-i răspund pe măsură, îl surprind pe Marcos clătinând din cap, cu ochii ațintiți la glezna mea, care pare să prindă o culoare verzuie.

– Asta nu e de bine … Lasă-mă să te ajut .

Mă ridică cu grijă, iar eu scâncesc atunci când calc cu piciorul stâng. Mă întorc spre Edward, ai cărui ochi lucesc neobișnuit, dar expresia îi e de nepătruns. Cum a ajuns în mai puțin de o zi , un străin ? Poate ăsta e adevăratul el ! Poate nu știu nimic despre el . Mă chircesc de durerea care mi-a cuprins sufletul, iar Marcos, mă privește din ce în ce mai îngrijorat.

– Poate ar trebui să ne oprim aici , continuăm mâine, îi spune lui Edward.

– Da poate …

– Vom continua, îl opresc. Nu voi fi o piedică pentru voi, spun, deși vorbele mele îi sunt adresate lui.

– Jordin, nu fi încăpățânată, protestează Marcos. Glezna ta nu arată  în regulă. E umflată, și deja a prin o culoare deloc plăcută.

– Las-o ! ridică Edward din sprânceană. Dacă ea crede că e în stare, de ce să o contrazici ? Să mergem … ultimele lui cuvinte, apoi începu să urce celălalt mal.

Marcos nu-mi dădu drumul o clipă, și deși știam că-i îngreunez drumul, am fost mai mult decât recunoscătoare pentru ajutorul oferit. Fiecare pas făcut , era ca un cuțit înfipt în picior, iar durerea ascuțită, mă făcea să strâng din dinți, și să continui cu și mai multă încăpățânare.

Bifurcația despre care vorbeau cei doi, se întindea acum în fața noastră. Mă simțeam nesigură , și cu inima cât un purice, cu un sentiment de vinovăție care mă apăsa constant de la întâlnirea cu Lățosul.

– Uite, țipă extaziat Marcos.

În secunda următoare, privirea mea cercetă cerul colorat de fâșii roșiatice de lumină , dilatându-se în etern sub ochii mei. Un vuiet înfundat despică cerul, și la orizont, un punct negru se mărea, cu fiecare apropiere.

– Un elicopter ! am șoptit.

Vântul se ridică în rafale , în jurul nostru , în timp ce elicopterul se lăsă pe sol. Edward făcu cu mâna pilotului, și se întoarse spre noi. Fără nici un cuvânt Marcos mă trase înspre el, urcându-mă cu grijă înăuntru. Stăteam între cei doi, umărul meu și cel a lui Edward atingându-se ezitant, coapsa lui, încălzind-o pe a mea. Un fior de plăcere mi se strecură în trup, și prima noastră noapte împreună mi se derula acum , în minte.

I-am simțit privirea asupra mea, dar nu putem să mă uit. Nu vroiam să-mi vadă ochii împăienjăniți de lacrimi.

Mi-am lăsat capul să cadă pe umărul lui Marcos, oftând obosită. Mi-a cuprins umerii cu brațul, ferindu-mi câteva șuvițe de pe frunte. Somnul mă cuprinse în mrejele lui și alunec neputiincioasă spre un tărâm necunoscut, dar nu înainte să aud frântura de conversație care are loc în ”lipsa” mea.

– Ce e cu tine frate ? Nici să nu încerci să mă minți ! De noaptea trecută, ești schimbat ! Ce naiba e cu tine ? A trecut prin destule ! Are nevoie de tine.

– Nu , nu are ! E puternică îndeajuns , pentru o viață fără mine.

O lacrima caldă , mi-a atins mâna, apoi restul a fost învăluit în tăcere.

Read Full Post »

Older Posts »