Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Unexpected…’ Category

Unexpected…

Se învârte agitat în jurul focului, cu mâinile împreunate la spate, cu buzele strânse într-o linie dreaptă, și sprâncenele unite. Mă apropii cu pași nesiguri , și îmi las mâna să se odihnească pe brațul lui încordat. Tresare nervos, ca apoi să mă strângă în brațe cu atâta putere, încât rămân fără respirație. Chicotitul mi se transformă într-un cârâit, iar Edward își îndreptă imediat privirea spre mine. Ochii lui de un albastru  marin, devin în numai câteva secunde, de la îngrijorați, la furioși.

– Ce naiba e cu tine ? izbucnește într-o rafală de reproșuri. Ai vreo idee, de pericolul la care te-ai expus ?

Vorbele  lui m-au făcut să îngheț. M-am întors în timp, cu câteva minute în urmă. Mâinile lui Cain, peste trupul meu, respirația grea și apăsătoare, mirosul înțepător de ulei ars, în combinație cu țigară, și băutură. Stomacul mi se întoarse pe dos, și mi-am oprit cu greu un icnit.

– Cu cât ajugem mai repede, cu atât îmi va fi mai ușor să … dar își înghiți ultimele cuvinte.

– Să ce ? Continuă ! îi spun pe un ton cât se poate de calm, deși unghiile mi-au atins deja podul palmelor, apăsând cu putere în carne.

– Nimic… își ferește privirea de a mea, încrucișându-și brațele la piept.

– Știi ce ? M-am săturat  de tot du-te-vino-ul ăsta ! Să terminăm cu asta. Imediat ce ajung la domnul Maura, nu vreau să te mai văd în viața mea !

De fapt nu intenționasem să sune așa de crud, și pot să jur, că pe chipul lui fu așternută o umbră gravă de tristețe. Deschid gura, să-mi retrag spusele, când ochii mi se opresc pe umărul lui, acolo unde tricoul negru îi e sfâșiat într-un x mărunt. Încerc să înghit nodul care mi s-a așezat în gât, dar e prea târziu, Edward îmi prinde privirea, și își schimbă poziția, acoperind locul.

Fac doi pași în spate, îngrozită de semnificația celor văzute. Nu, nu e adevărat ! îmi spun. Acum mai mult ca niciodată, știu că cuvintele mele , au dezvăluit adevărul pe care refuzam să-l cred. Trebuia să stau departe de el, trebuia să…

 

 

 

Dimineața mă prinde, cu ochii deschiși. Genele mele nu au vrut să se lipească, toate noaptea. Învălmășeala de gânduri, mi-au ținut companie, până când întunericul s-a topit sub atingerea razelor răzlețe ale soarelui, care pășesc timide, printre copacii care ne înconjoară. Mă ridic brusc, dar un val de amețeală mi-o ia înainte. Marcos, care până acum a stat deoparte , fără să zică nimic, se grăbește să-mi întindă o mână. I-o accept bucuroasă, și mă sprijin de el, până ceața care mi-a cuprins vederea mi se disipă, și-mi recapăt echilibrul. Dă să spună ceva, dar îl opresc înainte ca buzele lui să se miște.

– Îți mulțumesc, dar nu vreau să discut despre asta.

Dă simplu din cap, și realizez cât de mult îl apreciez, pe puștanul care nu mi-a fost altceva decât prieten și sprijin de la început, fără să pună prea multe întrebări, doar să mă accepte așa cum sunt.

Edward o ia înainte, trasând drumul printre buruienile înalte, care îmi cuprind gleznele în strânsorile lor, cu noi urmându-l în tăcere.

După ore de mers încontinuu, ajungem la o margine a junglei. Privesc în jos, la prăpastia din fața mea, și la râul care se așterne la poalele ei.

– Trebuie să coborâm, vocea lui Edward răsună distantă. Ne vom odihni puțin, apoi urcăm celălalt mal. Vom ajunge la bifurcație înainte de asfințit.

– Bifurcație ? întreb stângace.

– De acolo , plecăm mâine dimineață. Mai avem doar o zi , îmi șopti Marcos, singurul care păru cu bun simț, să-mi dea o explicație, în timp ce Edward, își continuă drumul.

 

Read Full Post »

Unexpected…

Mâinile lui calde ating ușor umerii mei, trăgându-mă afară din hăul în care am alunecat, pierdută în fuga după amintiri.  Se așeză liniștit lângă mine, luându-mă în brațe. Nu mă împotrivesc, pentru că trupul meu flămând , și sufletul zdrobit îl cer. Îmi ferește șuvițele care-mi atârnă rebele pe frunte, și își trece degetele printre ale mele. Îmi sprijin căpșorul pe pieptul lui , ascultând bătăile ritmice, ce se ascund dincolo de bariera care s-a interpus între noi. Inima mea, se sincronizează cu a lui, legând din nou firul invizibil ce ne unește într-o singură ființă. Îmi apăs buzele în scobitura gâtului , și simt cum se agită sub atingerea mea, apoi glasul lui monoton sparge tăcerea.

– Vroiam să văd doar dacă te simți bine.

Mă ridic să îl studiez , pentru că îmi pare imposibil să cred că el a vorbit. Dar privește cerul, caută ceva acolo sus, ceva ce mie îmi pare imposibil să ajung. Un scâncet mut mi se înalță din străfundul inimii, și îl îndepărtez. Mă salt în picioare, făcându-l să se dezechilibreze.

– Sunt bine, nu am nevoie de grija ta, îi spun slab, și fac un pas înspre pădure.

Îmi prinde mâna strâns, dar nu cedez. Mă smuncesc, și fără să-i dau o a doua ocazie, ocolesc focul în fugă, apoi mă afund în jungla deasă, cu lacrimile șiroindu-mi pe obraji. Gândurile mi se ciocnesc unul de altul cu o rapiditate amețitoare, și când îmi simt picioarele cedând, mă opresc, și mă las să cad în iarba înaltă, simțind pământul reavăn, care îmi mângâie durerea cu atingeri fini, reci, ca o pisică alintată. Ghemuită în plapuma deasă de verdeață, abia aud pașii înăbușiți, care se apropie tacticoși de mine. Buzele mi se mișcă , iar eu sunt gata să țip la Edward, dar mâini fantomatice, mă ridică cu putere, acoperindu-mi gura, țintuindu-mă strâns de un corp rece, transpirat.

– Am un mesaj pentru tine , Eris. [ – este reprezentarea feminină a discordiei – ].

Recunosc imediat , vocea lățosului, și trupul îmi e cuprins de spasme. O durere ascuțită îmi taie respirația, și firicele de sânge se scurg pe brațul meu.

– Stăpâna spune că ar fi bine să-ți amintești ce ai de făcut, altfel, frumosul moare.

Râsul lui înghețat, îmi străpunge venele cu rapiditatea unei săgeți otrăvite, și simt cum un șuvoi de furie, îmi străbate corpul, izbucnind ca un foc de artificii. Îmi înfing cotul, în stomacul lui, și mă eliberez de strânsoare. Cain se repede să mă prindă, dar îl opresc.

– Nu fug ! îi spun sarcastică. Nu-i nevoie de asta, îi arăt tăietura în formă de x, de pe braț, acolo unde sângele îmi pulsează cu putere. Spune-i că știu ce am de făcut.

Rânjește și dă din cap , apoi dispare în negura ce a acoperit jungla. Mă scufund înapoi, în tăcere, liniștindu-mi respirația care mi-a luat-o la fugă. Trebuie să gândesc. Gândește-te , Jordin ! îmi ordon, strângând din pumni, până simt unghiile tăindu-mi suprafața pielii. Așez în balanță , lucrurile pe care le știu, și cele pe care trebuie să le fac. Bun ! îmi spun. Tata, de la el trebuie să încep. Adevărul. Edward.

– Aici erai, vocea veselă, cu o nuanță ascunsă de îngrijorare a lui Marcos, mă face să tresar agitată, și să-mi îndrept pumnul spre el. Eu sunt ! Dumnezeule, cu tine nu e de jucat ! râsul lui mă molipsește , și mă trezesc zâmbind, la chipul lui de copil, devenind bărbat înainte de vreme.

– Hai puștiule , trebuie să ne odihnim, mâine avem un drum de continuat,îi prind brațul, și îl trag după mine.

– Da, da, puștiule, mormăie, în urma mea.

Înainte să ajungem în poieniță, Marcos mă oprește.

– Jordin ?

Privesc curioasă la cuta ce i-a apărut pe frunte, și la felul cum își mușcă nesigur buzele.

– Da ? Ce s-a întâmplat ? îi zâmbesc.

– Știi, te iubește… cuvintele lui, mă izbesc în piept, cu o durere ascuțită. Doar că …

– Știu, îi șoptesc.

Read Full Post »

Unexpected…

– Trebuie să o trezesc !

– Vrei să încetezi ? Avem destul timp să ajungem !

Își țipă unul altuia, și somnul meu se duce. Deschid leneșă ochii , mă ridic pe coate, și îmi înăbuș un căscat. Stau la doi metri de mine, agitându-și brațele în toate direcțiile.

– Voi doi ! strig enervată. Vreți să o terminați odată ? Sunteți ridicoli . Sunt trează , sunteți mulțumiți acum ? vocea mea îi ia prin surprindere , și își întorc privirile înspre mine.

Marcos, se pune în mișcare, și se apropie, ajutându-mă să mă ridic. Mă uit chiorâș la Edward, care a rămas locului, privind în jur. Mă încrunt și mă sprijin de Marcos, dar imediat ce mă pun pe picioare, amețeala mă învăluie, și cad în brațele lui.

– Jordin, te simți bine ? vocea îngrijorată a lui Marcos îmi răsună în urechi.

– Da, da, sunt bine, îi spun în șoaptă, apoi mă forțez să merg. Spune-mi unde mergem ? insist pe același ton slab.

– La tatăl tău, îmi zâmbește vag. Dar dacă nu te simți bine, putem aștepta, ăăă, da cu siguranță putem aștepta. Dar Edward nu înțelege, e așa de hotărât să …

– Cât timp ? îl opresc brusc.

– 3zile de mers, răspunsul lui vine automat, fără să clipească.

Închid ochii, respir adânc, și mă îndrept spre Edward, cu pași hotărâți. Îl ating pe braț, iar el tresare. Ochii lui îmi caută privirea, dar de data asta eu sunt cea care refuză să i-o întâlnească. Nu înțeleg care îi e problema, și de ce s-a schimbat într-o secundă, dar nu am de gând să-l las să mă subestimeze. Nu sunt eu cea mai curajoasă, dar nici nu dau înapoi. Am făcut o înțelegere cu Sweet Pea, și am de gând să mi-o respect, ca să-i salvez fundul ăla încrezut, și poate să găsesc o soluție să-l salvez pe  tata, dar … toate la timpul lor.

– Să mergem, dau hotărâtă din cap.

Ezită pentru un moment îndelung , în care îmi țin respirația , și trupul meu se încordează sub privirea lui, dar îmi face semn în cele din urmă să-l urmez.

Jungla pare un labirint, sau un domino al căror piese se ridică în jurul nostru, construind ziduri verzi , care  încearcă să ne îndepărteze de scopul nostru. La fiecare cotitură , tufișurile dese, ne îngreunează drumul, iar crengile uriașe ale copacilor vor să ne cuprindă cu mâinile lor lungi, cadaverice , să ne sfâșie hainele, să guste din trupurile noastre istovite. Dar nu cedăm, continuăm cu aceeași încăpățânare, fără cuvinte sau plângeri, până când seara amenință să -și ia în stăpânire regatul.

Ne oprim după un timp, într-o poieniță asemănătoare cu cea din seara precedentă. Marcos, ne face din mână , și dispare printre copaci, lăsând în urma lui o dâră în iarba deasă și înaltă, care împrejmuiește locul , în căutarea unor vreascuri, pentru focul care se întețește înaintea noastră. Fără pălăvrăgeala lui, între mine și Edward, liniștea apasă stânjenitor, dar pare că niciunul nu e dispus să înceapă o conversație. Mă ghemuiesc, lângă flăcările care dansează liber, sub privirea mea, bucurându-se de adierile de vânt, care le înconjoară, parcă aplaudând la spactacolul lor magic. Mă închid în mine, contemplând asupra lucrurilor de până acum.

” Cum se face că într-o clipă sunt cu mama, sub nucul bătrân , scorojit de vreme, cântând și dansând, și-apoi sunt aruncată într-un loc rece, între patru pereți plini de secrete ale unor vieți pe care niciodată nu le-am întâlnit, să plătesc o crimă , pe care nu am comis-o ? Cum se face că viața mă aruncă în vârtejul ei încâlcit, lângă o femeie cu chip de felină și cu sufletul rece ca gheața , lângă un El pe care credeam că îl cunosc, și pare că mă înșel cu fiecare secundă în care se îndepărtează de mine, și acum în căutarea unui tată ? Cât timp a trecut de când sunt aici ? Secunde ? Minute ? Ore ? Zile ? Săptămâni ? Luni ? ”

Ochii îmi sunt goi , și gândurile departe.

Read Full Post »

Unexpected…

Când mă trezesc, Edward lipsește. Mă gândesc la seara trecută și stomacul mi se strânge dureros. Două ciocănituri slabe în ușă, și Sweet Pea pășește elegant, asemeni unei feline, înăuntru. E de aceeași frumusețe izbitoare ca în prima zi. Părul lung negru, aranjat simplu, într-o coadă de cal, ochii ei mari, albaștri, care strălucesc puternic în lumina slabă care inundă camera, iar zâmbetul  afabil completează chipul perfect al păpușii fără inimă.

– Am auzit că azi pleci … ridică din sprânceană, și își încrucișează mâinile la piept.  Asta înseamnă ca ai luat o decizie. Trebuie totuși să spun că m-ai surprins.

– De ce te-am surprins ? mă încrunt . Nu tu mi-ai cerut să aleg ? o privesc țintă în ochi și ea râde.

– Vroiam să spun că, aveai destul timp. Dar în fine. Vreau să știu ce i-ai spus lui Edward.

– Că te-ai schimbat, și că vrei să o iei de la capăt.

Râsul ei cristalin, îmi trimite fiori în întreg corpul.

– Ei măcar ai spus o parte din adevăr. După ce termin cu tatăl tău, o voi lua de la capăt. Știi … începi să-mi placi. E ceva la tine… își duce degetul la bărbie, și continuă pe același glas vesel… poate am fi fost prietene bune , dacă nu ai fi fata lui Maura, clatină din cap.

– Încă putem fi ,nu trebuie să fie așa …  îndrăznesc în speranța unei ieșiri fără morți, dar știu că e în zadar, iar cuvintele ei dure mi-o dovedesc.

– Tatăl tău nu merită iertare, cât despre tine… nu ești nimic altceva decât o capcană. Tu mi-l vei aduce pe tavă pe Maura, ori iubitul tău va plăti scump pentru asta.

Plecă nervoasă, înainte să pot să mai adaug ceva.

 

 

Am ieșit pe porțile cetății , împreună cu Edward și Marcos, escortați de doi dintre oamenii lui Sweet Pea, în timp ce ea rămase în urmă, pe scările de marmură, privind cum ne îndepărtam.

Suntem singuri, pentru că cei doi lacheii ai ei, nu sunt dispuși să mergă mai departe. Ne afundăm în inima pădurii, păstrând o liniște înmormântală. Suntem acompaniați de ciripitul păsărilor, care se învârt în cerc deasupra noastră.

– Unde mergem ? întreb nesigură, afundându-mi picioarele în sălbăticiile junglei.

– E târziu, îi face semn Edward lui Marcos, arătând spre soarele care săruta pământul aruncând reflexii roșii și portocalii pe cer.

Răspunsul meu nu vine, tăcerea continuă, la fel ca și pașii noștri. În jurul nostru e plin de verdeață densă, care ne acaparează, în timp ce înaintăm, amenințătoarea,  șoptindu-ne mut, că locul nostru nu e acolo. Dar pare că pe Marcos, și Edward nu îi deranjează, dar eu îmi frec brațele goale, zgribulite, de vântul care adie ușor printre ramurile copacilor. Atunci când cerul se colorează într-un albastru închis, și primele stele apar, ajungem într-un luminiș, la marginea căruia sursură un pârâiaș. Băieții se opresc, să adune câteva crengi, ca apoi să facă foc, în apropierea unui stejar uriaș, bătrân, lângă care sunt așezați doi bușteni. Mă așez pe iarbă, sprijinită de copac, privind spre cer. Trupul meu slăbit tremură neîncetat, și simt cum ceața îmi cuprinde vederea. În timp ce eu mă prăbușesc în întunericul abisal, vocile îmi penetrează auzul ca bâzâitul unor albine, și capul îmi bubuie de durere.

– Ți-am zis că îi e frig  ! Trebuia să mă fi ascultat ! Rezistă, dar pentru numele lui Dumnezeu Aiden , e atât de … ultimul cuvânt, mi-ar fi provocat râsete, dacă buzele mele s-ar fi mai putut mișca … fragilă.

Read Full Post »

Unexpected…

Se încruntă de fiecare dată când mă foiesc, și-mi frâng degetele , dar nu mă întreabă nimic. De când a intrat în cameră, nici unul nu a vorbit. Doar ne-am privit, în tăcere, stând îmbrățișați , ascultând ritmul alert al inimilor noastre, aștepând ca unul dintre noi să spargă liniștea. Se simte cât o veșnicie, minutele care se scurg lent, până glasul lui ”salvează situația”.

– Deci, ce vroia ? îmi spuse nerăbdător.

– Nimic, dar până și vocea mea părea să nege minciuna.

– Dacă ai trăi din actorie, probabil ai muri de foame… pufnește sarcastic.

Sunt doar eu ? Sau tensiunea pare să crească, creând o barieră invizibilă între noi ? Își mușcă buza, ca un blestemat de tic, pe care memoria îl repetă la nesfârșit, dar în ochi îi citesc îngrijorarea. Știu că nu sunt corectă, dar acum mai contează ? Aș fi vrut să nu fiu nevoită să fac asta, dar nu îi pot risca viața. Aleg acum, restul … o să fie bine, sigur că o să fie, mă mint frumos.

– M-a întrebat dacă … fac o pauză, timp în care trag aer în piept, îndeajuns cât să continui … vreau să plec acasă.

– Acasă ? mă întreabă nesigur.

– Da , acasă. Adică , la … înghit cu greutate… tata.

Sprâncenele i se arcuiesc, și ochii i se măresc de uimire.

– Ce ți-a cerut ? buzele i se strâng, și fața îi fu tranversată de o urmă de tristețe.

– Nimic, … ridic din umeri…, mi-a spus că sunt liberă să plec… de data asta cuvintele zboară libere de pe buzele mele, fără nici o vină.

Da pot să fac asta !

– La început nu am știut ce să-i spun, dar a zis că s-a plictisit de jocul ăsta, și că timpul în care a fost plecată a descoperit că pentru ura pe care o are în suflet nu sunt eu vinovată, și că poate nici tata, că vrea să o ia de la capăt.

Pffuu, mint prost ! Nu o să mă creadă ! Ar fi trebuit să scot ceva mai bun ! ” mă mustrez singură, și atât de concentră în cearta cu mine, că trebuie să repete de două ori.

– Jordin la ce te gândești ? Ai auzit ce am spus ?

Dau rușinată din cap.

– Mâine te scot de aici. Cât despre ea, nu mă interesează.

M-a crezut ?

Buzele lui se lipesc ușor de ale mele, și tresar agitată , de cât de multe emoții, pot exista într-un singur sărut. Mă trage mai aproape de el, și își așează brațul sub capul meu. Privirile ni se întâlnesc, și rămân așa pentru un timp îndelungat. Lumina pălește , lăsând camera într-un întuneric cald, și tot ce se mai aude, sunt respirațiile noastre adormite.

Read Full Post »

Unexpected…

O zi , două, trei … noaptea se topea în zi, lumina era devorată de întuneric.

Obosită , mă salt în capul oaselor, afundându-mă în perna moale. De după ușa masivă de lemn,două glasuri se pierd în discuții contradictorii. Îmi mișc pe rând mâinile, apoi picioarele și observ că durerea a trecut. Întind brațul după apa de pe măsuța de lângă pat, să-mi sting arșița din gât. Paharul atinge podeaua, în numai câteva secunde, sticla împrăștiindu-se în bucăți sclipitoare pe podea, când văd doi ochi albaștri reci, lucind puternic, în lumina slabă care se împrăștia în încăpere. Picioarele îi sunt încrucișate, dreptul legănându-se ritmic, mâinile sprijinite de genunchi, acoperindu-i buzele, lăsând la iveală, două stele înghețate.

– Acum că ți-ai revenit, vreau să vorbim… se ridică din fotoliu, și se apropie de geam, stând cu spatele la mine. Mi-am reevaluat planurile, pe care apropo mi le cam dai peste cap, … râse sec, și un fior rece, îmi străbătu șira spinării… , și mă gândeam că ai vrea să mă ajuți.

Se întoarse, fixându-mă cu privirea. Mă simțeam invadată, și un val de apă rece mă izbi puternic în piept.

– Să te ajut ? vocea mea abia se auzi.

– Da… îmi răspunse grăbit, ducându-și degetele sub bărbie. S-a oferit Edward să mă ajute, în schimbul vieții tale, dar pe el … își înclină capul într-o parte zâmbind sarcastic … tatăl tău îl cunoaște mult prea bine.

Am înghițit în sec.

– Tata ? Ce legătură are el cu asta ?

– Tu o să mă ajuți să mă răzbun pe el. Să-mi răzbun părinții. Nu o să-ți fie prea greu, în definitiv, ești destul de pricepută la prefăcătorie. Tu și prietenul tău, v-ați jucat atât de bine rolul, încât aproape că m-ați convins…

– Ce te face să crezi că te voi ajuta ? mă încrunt.

– Tu…

– Eu ? De ce aș vrea să-mi omor propriul tată ? Ai înebunit ? vocea mea urcă, transformându-se într-un țipăt sfâșiat.

– Spune-mi ce știi tu despre el ?

Întrebarea m-a luat prin surprindere. A zâmbit satisfăcută de reacția mea, iar eu am amuțit. Într-adevăr … ce știam eu despre el ? Marcos… mi-a vorbit cu o oarecare admirație… și-apoi i-a salvat pe el și Edward, deci trebuie să fie un om bun. Dar Sweet Pea a spus că e un criminal, mama a fugit de el, l-a transformat în cenușă.

– Așa e ! Nu știi nimic… a adăugat după un moment îndelung de tăcere.

– Asta nu înseamnă că te voi ajuta ! Poate nu-l cunosc, dar nu pot … nu pot să o fac…

– Pentru Edward ai face-o ? și-a îngustat ochii , privindu-mă printre gene.

– El nu are nici o legătură cu asta … îi spun printre dinți.

– Oh, a exclamat prefăcut. Cineva, începe să-și arate ghiarele. De fapt după toate astea, el ar fi trebuit să dispară, din momentul în care v-am descoperit micul plan. E mult prea deștept , ca să înțeleagă când drumul s-a închis, și nu mai are scăpare. Dar în loc să fugă înapoi la tatăl tău, și-a riscat viața , rămânând alături de tine… a oftat teatral.

– Edward, a rămas pentru mine ? am scâncit lung.

– Ei uite că te prinzi repede… a ridicat din sprâncenă.

A pășit mărunt spre ușă, dar înainte să iasă și-a întors fața către mine.

– Până mâine seară… tu decizi.

Mi-a făcut cu ochiul, și s-a făcut nevăzută.

 

 

Eram prinsă în plasa văduvei negre, zbătându-mă inconștient, în timp ce firele albe se țeseau în jurul meu, acoperindu-mă. Tremuram sub așternuturi, deși camera era ticsită de căldura provenită din șemineu. Priveam în gol, incapabilă să spun ceva. În gând mi se derulau imagini cu trupul fără vlagă a lui Edward.

Am tresărit, când ușa s-a deschis cu un declic scurt, și chipul lui frumos, a năvălit înăuntru. Inima mi s-a strâns de durere, și o lacrimă amară mi-a căzut pe obraz.

Read Full Post »

Unexpected…

Îmi simțeam trupul ușor asemeni unui fulg de nea, alunecând lin deasupra valurilor mării, care-mi spălau rănile. Suspine îmi inundau gâtul uscat, atunci când apa sărată , îmi atingea zgârieturile , provocându-mi usturimi. Îi auzeam glasul precum gâlgâitul unui pârâu îndepărtat, dar eram prea departe de el. Eram în camera din castel, slab luminată de flacările ce ardeau mocnit în șemineu, pierdută între așternuturile roșii de mătase, care mă învăluiau călduros, mulându-se grațios pe trupul meu gol. Vroiam să adorm, dar totuși , trebuie să-mi iau rămas-bun de la el. În definitv, el era inima mea, chiar dacă mă rănise, când o preferase pe ea în locul meu. Dacă reușeam să-i vorbesc, poate îl convingeam, aveam să-i spun … ceva.

Mintea îmi alunecă din nou în ceața densă, pentru ceva vreme, dar când mi-am revenit, glasul lui era mai aproape, mai melodios. O serie de înjurături îi părăsiră buzele, care m-au făcut să zâmbesc. Ar fi cazul să îi spun vreo două despre obscenitățile pe care le scoate pe gură. Dar eram încă pe tărâmul apelor. Era plăcut aici, departe de viața pe care trebuie să o înfrunt.

Genele îmi erau lipicioase, și ochii mă dureau cumplit. Chiar și așa, mi-am desprins încet pleoapele. Flacăra unei lumânări, pâlpâia firav, la fiecare suflare, desenând umbre în încăperea goală. Mă aflam într-un pat. Și brațul… în jurul meu era un braț. M-am întors într-o parte , clipind. Edward era aici. Lângă mine. I-am privit chipul, suplu, proaspăt bărbierit, cu un miros vag de after shave. Ochii lui, închiși în somn, dar gravi și inteligenți când era treaz. Gropițele din obraji îi dispăruseră, iar buzele roșii, frumos conturate, îi erau strânse într-o linie dreaptă.

– Edward ? șoapta se transformase în agonie, când m-am mișcat să-i ating obrazul.

Ochii i s-au deschis lent, și a tresărit nervos, când m-a văzut. O secundă, și zâmbetul i-a apărut pe față, posesiv, somnoros.

– Jordin, a rostit, și sufletul meu a tresăltat de bucurie, apoi a căscat ochii.  Ești trează !

Îmi sărută fruntea, și mă trase cu grijă aproape de el.

– Cum te simți ?

– Mă doare, i-am răspuns încet. Ce s-a întâmplat ? m-am încruntat, întâlnindu-i privirea.

– Trebuie să te doară… a evitat întrebarea… Dar îți va trece în câteva zile. Din vina mea…

Nu am reușit să îl mai opresc, pentru că privirea mi s-a împăienjănit din nou. Printre gene i-am văzut mâna, așezându-se ușor pe fruntea mea.

– Febra… ai febră… l-am auzit spunând grav.

Când compresa rece îmi atinse fruntea, trupul mi-a fost cuprins de un tremur izbitor, și scâncete înăbușite,  mi-au invadat gâtul. I-am simțit brațele, înconjurându-mă, și lipindu-mă de pieptul lui cald. Trebuia , să-i spun … înainte să cad iarăși în visare.

– Te iubesc, buzele abia mi se mișcară.

– Fă-te bine pentru mine , mi-a spus aplecându-se deasupra mea.

Am adormit, cu zâmbetul pe buze, dar de data asta valurile dispăruseră.

Read Full Post »

Unexpected…

Bătăi de pași apăsați, m-au făcut să-mi trag plapuma peste cap, să-mi adâncesc fața în pernă.  Dar bătăile ritmice, stăruiau , făcându-mă să mă foiesc agitată, înainte să-mi scot chipul la iveală. Am deschis leneșă ochii, pregătită să țip la Edward, dar în loc de asta, am împietrit.

Își ridică plictisită o mâna, ferindu-și câteva șuvițe negre de pe chipul de înger , în timp ce cu cealaltă mână își ținea pistolul, ațintit asupra mea.  Flutură pistolul dintr-o parte în alta, și își înclină capul amuzată.

– Tu sau el ? Alege …

Întrebarea nu are sens. El ? Care El ? Dar când îmi întorc privirea spre ușă, Edward, e în genunchi, cu mânile legate la spate. Firicele de sânge i se preling pe gât, acolo unde Lățosul – care rânjește -, își ține  lipit pistolul de piele lui. Icnesc, și feresc plapuma, încercând să ajung la el, dar Sweet Pea mă oprește, înfingându-și pumnul în stomacul meu. Mă chircesc de durere, și lacrimi îmi înțeapă ochii.

– Nț, nț, proastă mișcare… își duce mâna la gură și surâde impasbilă. Acum, doar nu credeai că nu o să aflu !

Zâmbetul i se schimbă într-o grimasă , și se apropie de Edward. Se apleacă asupra lui, și îi șoptește ceva la ureche, timp în care ochii lui se măresc, privirea i se transformă în disperare, iar geamătul lui gâtuit umple camera.

– Lasă-l , îi țip frustrată. Pe mine mă vrei, nu ? Eu sunt legătura ta , cu tata . De aceea sunt aici !

Am înghițit în sec, când ochii ei albaștri , reci ca gheața, s-au întors plini furie, spre mine.

– Nu ești în postura în care poți să-mi ceri ceva, a scrâșnit din dinți. M-am săturat de tine, domnișoara Eu-le-știu-pe-toate ! și-a dres glasul, reluându-și calmul cu care mi-a vorbit prima oară. Cât despre tatăl tău, nu sunt atât de sigură că-l interesează soarta ta. Ar fi trebuit să fie aici deja, să vină după prețioasa lui fetiță, vorbele i-au străbătut buzele, pline de, dezgust… Să mă înfrunte ! Vezi tu … tatăl tău va muri… curând…

Pauzele dintre cuvinte, aveau efectul pe care și-l dorea, pentru că simțeam cum sângele mi se zbătea în vene, ca argintul viu. Simțeam o durere ascuțită în piept, care-și făcea loc afară, scijelind arzător ,asemeni unor ghiare pline de venin. Eram conștientă , că în curând aveam să pierd un al doilea părinte, și nu aveam de gând să permit asta.

– Nu mă interesează ce vrei tu ! , am izbucnit cu toată forța. Care e problema ta ? Nu te plictisești să ai tot timpul dreptate ? Cum te suporți ?

A început să râdă sarcastic, studiindu-mă cu atenție.

– Hei Cain, ne-am ales cu o mică răzvrătită… Of, of, of , a replicat sec. Nici măcar nu-l cunoști, și deja ești dispusă să-l aperi ? a ridicat dintr-o  sprânceana perfect conturată. Ce ar fi … dacă ți-aș spune, că scumpul tău tată e un criminal ? Sau deja poate știi asta ? a pufnit dizgrațios. E trăsătură de familie… mi-a făcut din ochi, arcuindu-și buzele roșii , cărnoase.

Cuvintele ei m-au izbit ca un val de apă rece. Toată furia mi-a pierit, lăsând loc dezamăgirii. Dacă avea dreptate ? În plus, câte știam eu despre tatăl meu ? Era un străin pentru mine… Curpinsă de ezitare și gânduri grele, m-am lăsat inconștient purtată de Lățos, înapoi pe coridoarele reci, în inima fortăreții. M-a împins în interiorul celor patru pereți, care mi-au găzduit chinurile de când fusesem adusă aici.

Prin întunericul gros din încăpere, lupte crâncene se dădeau în sufletul meu, plin de cicatrici deschise, însângerate.

 

 

Am fost chemată, în cele din urmă, în sala ”judecății”, acolo unde îngerul meu întunecat, își luase locul pe scaunul de marmură, la fel ca în prima zi. Edward îi e alături, din nou ferindu-și privirea de a mea, iar în mine totul se sparge în bucățele. Îmi amintesc de șoaptele ei, și mă întreb de ce e cu ea ? De ce din nou o preferă pe ea? . Aș vrea să țip, dar nu mai am putere. Lovituri vin din toate părțile, iar eu mă prăbușesc la pământ, gemând de durere. Sângele îmi inundă gura, și clipesc rapid, încercând să-mi păstrez concentrarea, dar e în zadar. Vag îi aud glasul.

– Nu poți face asta ! Ai promis ! … ” înțelegerea” – ultimul cuvânt se pierde în ecouri slabe, iar eu sunt deja pe alt tărâm.

Read Full Post »

Unexpected…

La un alt nivel al masivei clădiri din piatră, holurile pustii și întortocheate erau luminate de câteva torțe , a căror flacără pâlpâia șters, pe alocuri, acoperite de tablouri cu diferite figuri, care te priveau insistent. Mă simțeam ca o intrusă. Umbrele noastre, pășeau alături de noi, tulburându-se agale, atunci când unduiri leneșe ale vântului, se războiau în tăcere cu flăcările torțelor. În timp ce ne apropiam de o ușă veche, prăfuită, din lemn, împodobită cu diferite modele șerpuitoare, glasul lui Marcos răzbătu mâhnit:

– În seara asta vei dormi aici. O să găsești tot ce ai nevoie.Cred că o să-ți prindă bine o baie.

Se întoarse pe călcâie și se făcu nevăzut, înainte să apuc să îi mulțumesc. Am respirat adânc, și am apăsat pe clanță. Cu un declic scurt, și un scârțâit greoi, ușa  se dădu la o parte, lăsându-mi privirea să cutreiere liberă în interiorul camerei. Am pășit înăuntru, cu stomacul ghem, și cu firele de păr de pe mâini ridicându-mi-se la comandă. Camera era uriașă, amenajată în stilul vechi, a celei de castel. Căldura îmi cuprinse trupul , dezmierdându-l leneș, absorbindu-mă de-a întregul, chemându-mă să o îmbățișez, lăsându-mi trupul să mi se înmoaie istovit. În șemineu, focul ardea domol, cu pâlpâituri albastre, roșii ,iar lângă, un nor de abur se ridica din cada albă, sidefată, plină ochi cu spumă. Mi-am plimbat degetele alene, pe suprafața apei, tremurând sub atingerea fină și caldă care cerea să-mi înece corpul în mrejele ei divine. Mi-am tras pe rând tricoul, zdrențăros, aruncându-l la marginea covorului , apoi blugii , și lenjeria au zburat dincolo de cadă, aterizând pe un scaun tapițat în roșu și auriu. Furnicăturile m-au cuprins, imediat ce am fost cu totul sub apă, scoțându-mi în evidență vânătăile, și urme ale zgârieturilor din ultimele zile.

***

Am îmbrăcat halatul pufos, și m-am urcat în patul acoperit de lenjerie roșie, ascunzându-mă după perdelele albe , mătăsoase  , care îl împodobeau.  Mi-am lăsat capul pe pernă, oftând, cuprinsă de magia locului.

– Edward… șoapta mea, încercui încăperea, lansându-se în valuri în jurul meu. Edward… am spus pentru a doua oară , frecându-mă somnoroasă la ochi.

Ușa scârțâi din nou, și pași lenți se apropiară de pat, ferind perdelele, descoperindu-mă. M-am săltat în capul oaselor , cu un zâmbet cochet, sorbindu-l din priviri.

– Credeam că dormi, chicoti , și se așeză lângă mine, ferindu-mi câteva șuvițe umede de pe față.

– De fapt, te așteptam, i-am răspuns cinic, după care l-am tras lângă mine , lipindu-mi corpul de al lui, lăsându-mă în voia caldurii ispititoare pe care mi-o provoca.

Cu atingeri ușoare, mi-a desprins  fundița halatului, dezgolindu-mi bustul, plimbându-și degetele în voie, peste goliciunea mea. I-am descheiat nerăbdătoare nasturii de la cămașă, lăsând urme umede, cu limba, pe abdomenul lui , frumos lucrat. Un zâmbet încrezut, îi stăpâni chipul, și gropițele, după care mă topeam , i se tatuaseră pe obraji, în forma lor cea mai dulce, M-a luat cu grijă în brațe, și m-a tras aproape de el. Își plimba mâinile cu atingeri fine, în jos, luându-mi în stăpânire trupul care ardea de dorință nestăpânită. Gura îi urmă mâinile, făcând cercuri mici pe alocuri, făcându-mă să icnesc de plăcere. M-am rostogolit peste el, trezindu-mî într-o poziție vulnerabilă.

– Hmm, zâmbi cu satisfacție deplină, iar în ochii lui de culoarea topazului sclipiri sălbatice dansau libere.

Se mișcă atât de brusc încât am țipat uimită, dar el râdea. Cu o sete adâncă, ne-am predat unul celuilalt, învăluiți de întunericul fierbinte, unde eram doar noi doi, liberi, iubind, posedând.

După ceva timp, ne-am ghemuit unul lângă altul, el jucându-se amuzat,în părul meu. Urmă o tăcere adâncă, fiecare respirând sacadat, recuperându-se după nebunia care ne cuprinse trupurile pline de poftă sălbatică și dorințe nebănuite.

– Te  iubesc , mi-a prins chipul în plame, sărutându-mi buzele.

– Te iubesc, i-am răspuns la rândul meu, acum odihnindu-mă cu capul pe, pieptul lui fierbinte, umed.

Mi-am apăsat buzele în scobitura gâtului, lui, iar el a mârâit slab, răgușit.

– Cred că e de ajuns pentru o noapte, îmi spune visător. Nu vreau să te rănesc, ochii lui îi priveau pe ai mei, licărind vag.

Am chicotit, și m-am lăsat în voie, în brațele lui, care mă cuprindeau protectiv, nevrând să-mi mai dea drumul.

Am adormit, îmbrățișați, obosiți, și plini de parfumul pielii unul altuia.

Read Full Post »

Unexpected…

M-am trezit buimacă în vacarmul de pași grăbiți și voci groase, grave. Îmi lipesc mâinile de peretele de piatră rece, și mă salt în picioare, când ușa se deschide cu o izbitură puternică și Marcos mă strigă disperat.

– Jordin ? Dumnezeule, vino ! Trebuie să ieșim de aici ! Acum ! mă trage după el prin tunelele îmbibate de un miros înecăcios, până pe scările în spirală, apoi afară.

Tușesc puternic, înecându-mă cu inima bubuindu-mi în piept.

– Ce se întâmplă ? reușesc să spun, când îmi calmez usturimea care-mi chinuie gâtul, înghițind cu greutate.

– Aripa de vest, e in flăcări ! Azi dimineață, s-a oprit adunându-și puterile, respirând greoi … tot ce-mi amintesc e Aiden , țipându-mi să mă trezesc, apoi să te scot de aici, cât mai repede.

– Edward ! Unde e Edward ? stomacul mi se strânge, odată ce numele lui îmi părăsește buzele.  Trebuie să-l găsesc ! mă ridic și trec pe sub brațul lui Marcos, dar mă oprește înainte să cobor scările.

– Așteaptă aici ! A spus că trebuie să rămâi aici , că vine imediat ce se liniștesc lucrurile.

Cum nu reușeam să mai pot scoate un cuvânt, m-am așezat pe iarba moale, sprijinindu-mi coatele de genunchi, și fața în podul palmelor.

Nu știu cât am stat acolo, în bătaia soarelui, cu lacrimile împânzindu-mi obrajii, cu mâinile tremurânde, în așteptarea lui. Număram secundele, care păreau infinite; timpul scurgându-se lent, iar îngrijorarea mea crescând .

– Aiden ! glasul alarmat a lui Marcos m-a scos din bucla de timp care-mi captase toată energia. Ce ai pățit ?

– Nu e mare lucru , o să-mi revin.

– Edward ? Aiden ? vocea mea spartă răsună în ecouri scurte.

Am deschis ochii stupefiată. Tricoul îi era sfâșiat și chipul acoperit de firicele de sânge. În următoarele două secunde, amețită și cu lumina soarelui înțepându-mi ochii, am fost în brațele lui. I-am sărutat pe rând, buzele, gâtul, lăsând urme umede. Mi-a luat fața în mâini, și m-a privit cu infiniturile lui albastre , licărind slab, încețoșat. Mi-a șters lacrimile, și m-a strâns la piept. Tremuram amândoi , inconștienți, în timp ce sufletele noastre, spuneau restul.

– Băieți îmi pare să vă întrerup, dar … ne făcu semn spre curtea laterală, acolo unde roțile unui hummer roșu, scârțâiau pe , pietrișul fierbinte.

O pereche de botine negre, pășiră în praful ridicat , și Sweet Pea, își făcu apariția, materializându-se din neant. Silueta ei perfectă era scoasă în evidență de o pereche de blugi mulați perfect , și un maieu alb cu un decolteu bogat în formă de V. Și-a scos ochelarii fumurii, și a privit țintă, la bărbații care o întâmpinau, prin fumul, care se ridica în rotocoale spre cerul senin.

A pornit în pași apăsați de-alungul scărilor, în timp ce , cei adunați se dădeau la o parte din calea ei. Edward mi-a sărutat fruntea, făcându-mă să mă întorc spre el.

– Plecăm , în seara asta , îți promit. Marcos , du-o într-una din camerele de la etaj. De restul mă ocup eu !

Dar nu vroiam să mă dezlipesc de el, nu vroiam să mă lipsesc de căldura lui, de ochii lui albaștri. Mi-am strâns brațele în jurul lui.

– Jordin, ascultă-mă, … am dat din cap, fără vlagă… mergi cu Marcos. Am nevoie de puțin timp, bine ?

Am încuviințat, și i-am sărutat buzele. Mi-a șoptit un ” te iubesc”, și am rămas privind cum dispare, prin fumul înecăcios care se evapora, asemeni ceții.

Read Full Post »

Unexpected…

– Cărți ! am exclamat cu un zâmbet până la urechi, iar el a început să râdă. Nu știam că aveți o bibliotecă, am zis în timp ce-mi treceam degetele peste coperțile acoperite de praf.

– Nici eu … e ezitat pentru o secundă … Aiden mi-a spus, că poate ai vrea să citești.

– Aiden ? ” Oare de ce , rostirea numelui , îmi provoca furnicături în întreg corpul ? Nici măcar nu-l cunosc.

– Daaa, el a venit cu ideea. Ceva în legătură cu Agatha Christie , sau ceva de genul, îmi spune zâmbind.

Am icnit scurt. Agatha Christie ? De unde putea să știe ? Da știu că adoram cățile ei de când eram la liceu, dar … de unde ? Nimeni nu știa, cu excepția lui Sparra`. Bun deci tipul ăsta mi-a dat de gândit , o cută de curiozitate mi-a apărut între sprâncene, încercând să dau de cap misterului.

– Unde e Aiden acum ? m-am trezit întrebând.

– Are grijă de restul în lipsa vrăjitoarei, și se pregătește să te scoată de aici. Peste două zile…

– Peste două zile ? l-am oprit brusc, gândind cu voce tare. ” Nu asta oare spusese și Edward ? Aiden îl ajuta ? Edward știa de el ?

– Da peste două zile, înainte să se întoarcă. E cam greu cu pregătirile , prin junglă … dar vocea lui se estompa, în roiul de întrebări, care nu-mi dădeau pace.

După un timp, în care gândurile au încetat, am realizat liniștea care domnea în încăpere.

– Ăăăă, Marcus ? am întrebat nesigură.

Tot ce reușeam să aud, era respirația mea, întretăiată, și inima care îmi bătea lent, ritmic. Am secerat aerul cu mâna, lipindu-mi-o de pieptul cuiva. Mi-am retras-o ca arsă, și am făcut un pas înapoi.

– Ce citești ? glasul lui părea amuzat și curios.

– Ia stai puțin, am spus sceptică. Tu ce cauți aici ? Deja visez ? mi-am dus degetele la bărbie.

S-a apropiat de mine, mi-a sărutat degetele , și mi-a cuprins fața cu mâinile, îndepărtându-mi câteva fire de păr, care-mi atârnau rebele pe frunte.

– Știi că ești frumoasă când te încrunți ? și-a apropiat buzele de ale mele, și un val de căldură îmi inundă trupul sub atingerea lui fierbinte.

Când s-a retras , abia mai puteam respira.

– Mă gândeam eu că te găsesc aici …

– Norocul meu, mi-am așezat mâinile în jurul gâtului lui, chicotind.

Mi-a cuprins talia, trăgându-mă cât mai aproape de el. Am inspirat cu poftă parfumul lui, cu note de masculinitate și pericol, și totuși dulce și serios.

– Iubita, tot nu vrei să deschizi ochii ? își așează degetele peste pleoapele mele, apoi le sărută. Îmi e dor de ochii tăi frumoși…

– Iubita ? stomacul a început să se zbată frenetic, și obrajii mi s-au colorat aprins.

Și-a lăsat capul pe spate, și a început să râdă.

– Și eu care credeam că mai frumoasă de atât nu poți fi, m-a sărutat pe frunte. Ce carte ai în mână ? îmi atrage atenția.

– Ăăă, nu știu, îi spun râzând. Spune-mi tu.

– 10 negri mititei, Agatha Christie, citește serios.

– Ha , exclam încântată. Nu pot să cred ! Îmi citești ? îi sărut scobitura gâtului, și-l trag lângă fotoliu.

Mă ghemuiesc la el în brațe și ascult tăcută în timp ce el îmi citește. Glasul lui curge dulce și fluid, și simt cum somnul mă prinde în mreajele lui, și adorm cu capul pe pieptul lui, ascultându-i bătăile inimie, într-o concordanță perfectă cu ale mele.

 

 

Read Full Post »

Unexpected..

– Haide somnoroasă ! Marcos , îmi zgâlțâia umerii de zor.

Mă ridic buimacă în fund, îmi înăbuș un căscat, și mă sprijin de perete. Întind o mână și îl trag lângă mine.

– Multă gălăgie mai faci ! Mi-e somn…, îi spun pe un ton alintat, îmi alungesc picioarele , și-mi încordez spatele , respirând adânc.

– Ți-am aduc ceva de mâncare, apoi te iau cu mine…  îmi ridică mâna, și îmi așează, o farfurie, cu un miros ispititor.

– Ce e? întreb în timp ce adulmec curioasă  amestecul de dulceață și căldură.

Nu-mi răspunde, ceea ce înseamnă că trebuie să mă descurc. Rup o bucățică și mi-o îndes în gură. Aromele , îmi înțeapă limba și simțurile mi-o iau razna când ghicesc ce îmi oferise Marcos.

– Clătite cu caramel , înghit cu poftă, și-mi trec mâna peste stomac, bucurându-mă de micul meu dejun.

Îmi amintește de mama, de clipele copilăriei, desigur ea-mi făcea întotdeauna clătite cu ciocolată și frișcă , alteori cu fructe , și le savuram stând în brațele ei în curtea din spate a casei , sub bătrânul nuc, care-mi cunoaște toate secretele, cântând și învârtindu-mă în jurul ei , cu rochița albastră de catifea zburând și înălțându-se în bătaia vântului.

– Jordin, de ce plângi ? S-a întâmplat ceva ?

Vocea cu nuanțe de îngrijorare a lui Marcos, mă răpește din tumultul de sentimente care m-au învăluit în propria plasă , țesută din amintiri ,presărată cu cicatricile adunate în tot acest timp.

– Clătitele … fac o pauză , încercând să-mi opresc lacrimile … îmi amintesc de mama. Îmi e dor de ea… spun în șoaptă.

– Știi , uneori mă întreb cum ar fi fost dacă mama nu ne-ar fi părăsit… spune sec Marcos, deși vocea îi tremură.

– Îmi pare rău,îmi îndrept degetele către obrazul lui fierbinte, și-l mângâi ușor.

– Nu e vina ta, îi simt umerii ridicându-se indiferent. Doar că sunt momente în care mă gândesc la ea, încerc să-mi amintesc cât mai bine, fiecare detaliu despre ea, dar imaginea ei se disipă înainte să o ating.

– Nu ai nici o poză cu ea ? înclin capul într-o parte, atentă la respirația lui, care aum a devenit greoaie , cu fiecare cuvânt pe care  îl articulează.

– Tata avea una… la care obișnuia să țipe de câte ori se îmbăta…amărăciunea vorbelor, îmi făcu inima cât un purice, dar apoi cuvintele lui se transformară în admirație … era frumoasă … avea ochii migdalați… de fapt dacă mă gândesc mai bine, cam ca ai tăi, doar că ea îi avea mai închiși la culoare… în poză aceea, avea o rochie albă cu volane , și o broșă cu un îngeraș, pe care o purta mereu, picioarele goale, pe nisip și cu un zâmbet, pe care rar mi-l amintesc că îl afișa când era acasăm,…  tristețea luă loc admirației. Poate că a fost mai fericită fără noi … oftează și înainte să mai spun ceva, mă ajută să mă ridic. Hai, încă mai am timp să te fac să deschizi ochii.

Chicotesc, și mă las condusă prin coridoarele de piatră reci, cu miros de pământ umed și mucegai.

 

 

 

– Deci unde mergem de data asta ? îl întreb în timp ce îmi dictează fiecare pas, urcând pe o scară în formă de spirală, undeva unde soarele, împânzește încăperea cu căldura lui.

– Am ajuns, îmi lasă mâna, apoi scârțâitul unor uși , pe marmura rece de sub tălpile mele,mă face să tresar.

Nasul îmi fu inundat de un miros de aer stătut, praf și umezeală. Și încă ceva… ceva ce-mi părea cunoscut, dar care pe moment nu-l găseam nici unde în mintea mea întortocheată de milioanele de întrebări.

Read Full Post »

Unexpected…

Îmi plimb picioarele goale și amorțite, pe podeaua rece, care îmi trimite la fiecare pas, frisoane pe șira spinării. Îmi strâng mâinile în jurul corpului, și mă așez pe saltea, dar frigul îmi pătrunde până în măduva oaselor, și un tremur ușor, îmi ia în stăpânire trupul slăbit. Surprinzător, dar mă gândesc la tata … de când am stat de vorbă cu Marcos, gândurile mele încep și se termină cu el. Nu am stare… bat un ritm necunoascut , cu degetele , și îngân cu glasul pierdut, cântecelul pe care mi-l cânta mama seara, înainte să adorm. ” You can always feel your way close your eyes and drift away. I will show you all through dreams. Grab your weary heart and follow me. This could be the chance you walk right past slowly. Your fear, it lurks deep inside. Come find me slowly. This dream we will share.” – obișnuia să spună, că atunci când îmi e frică, să închid ochii, și ea va fi mereu lângă mine. Pierdută în visare, nu am auzit, ușa celulei deschizându-se, decât după ce o mână caldă, și-a așezat palma pe umărul meu, când m-am trezit înjurând printre dinți.

– Marcos, chiar trebuie să încetezi cu joaca de-a fantomele, nu e amuzant ! mi-am scos limba afară, și l-am împins.

Dar în loc să-mi răspundă, îmi prinde mâinile și mi le sărutată delicat. Inima începe să-mi bată nebunește, și când respirația lui se joacă leneș pe gâtul meu, un ”oh” , îl face să râdă cu poftă. Își trece mâinile în jurul taliei mele, și mă trage lângă el, absorbindu-mă ca un burete. Simt căldura trupului lui ,care mă înfășoară într-un șuvoi de nebunie, și îi caut buzele. Da, dulceața lor, mă fac să uit de frig, de tata, de tot ceea ce e în jurul meu. Deschid ușor buzele, și limba lui o găsește pe a mea, se îmbrățișează cu dorință, intrând într-un joc pasional, de care niciunul nu se poate desprinde. Ceața îmi acaparează , gândurile, și mă predau lui, fără să-i cer nimic în schimb, dar se oprește, și mă îndepărtează ușor de el.

– Nu … suspin, dar el zâmbește.

– Mi-a fost dor de tine, îmi șoptește tandru.

Chicotesc, și îi trasez conturul feței cu degetele.

– Ești țepos, îl cert, când dau de ariciul care s-a instalat pe chipul lui frumos.

– Când mă sărutai nu părea să-ți pese, își lipește buzele de gâtul meu, și inspiră profund. Oh, ce bine miroși !

Sunt roșie pentru că simt dogoreala din obrajii mei fierbinți, care și-au schimbat culoarea.

– Serios ? pufnesc strâmbând din nas. Stai tu o săptămână închis aici, și mai vorbim…

– Crezi că mai poți rezista două zile ? tristețea care i-a cuprins glasul, mă face să-mi rod interiorul buzei.

– Nu asta am vrut să zic, îi spun cu vinovăție, și-i sărut nasul, apoi fruntea, și termin cu conturul buzelor.

– Vreau să se termine odată, să te pot scoate de aici, spune frustrat, și își lipește spatele de perete. Nu suport, să te știu aici !

– Ascultă-mă, îl întrerup, nu conteză unde sunt, vreau doar să fiu lângă tine.

– Dar nu așa, vocea lui se transformă într-un țipăt sugrumat. Nu vrau să te pun în nici un fel de pericol, răspunde nervos, iar brațele lui se încordează, transformându-se în clești în jurul trupului meu.

– Edward, mă doare, scâncesc lung. Dă-mi drumul…

Când îmi aude glasul sfâșiat, brațele lui se depărtează, și devine distant. Mă lipesc înapoi de el, dar pare să nu reacționeze, și simt cum ceva în mine se rupe, și cum focul izbucnește cu putere.

– Nu poți face asta ! îi țip. Mă rănești ! lacrimile îmi înțeapă ochii, și îmi ascund fața, înainte să le vadă, dar e prea târziu.

– Jordin, îmi pare rău, vino incoa.

Mă predau căldurii lui, și picături sărate, îi acoperă tricoul, acolo unde capul meu e rezemat de inima lui. Îi ascult fiecare bătaie accelerată, care se calmează, odată cu plânsetul meu. Îmi sărută fruntea, și își strecoară fața în părul meu, răsuflarea lui agitată, gâdilindu-mi urechile.

– Vreau să înțelegi că te iubesc, și nu suport, să te văd suferind. Îi sunt dator, îmi explică cu calm, și nu pot să îmi încalc promisiunea, dar pot să te protejez, pot să am grijă de tine. Nu-i voi lăsa să te rănească, dă metodic din cap, ciufulindu-mă.

– Nu mă pot răni, îi spun prin suspine lungi, tremurătoare. Nu atât cât ești cu mine, îmi termin cu greu vorbele, oboseala cuprinzându-mă cu toată forța.

– Mereu… e ultimul cuvânt pe care îl șoptește repetat, înainte să adorm.

 

Read Full Post »

Unexpected…

– Aveam cred, vreo 10 ani când mama ne-a părăsit. Am rămas doar eu și fratele meu, în grija tatei.

– Ai frate ? am rămas surprinsă, și totuși ascultându-l cu seriozitate.

– Da, e cu 6 ani mai mare ca mine. E practic eroul meu, i-am simțit zâmbetul de admirație, apoi a continuat pe același ton neutru,  ”după plecarea mamei,tata a început să bea, și deseori, când venea acasă, mă bătea pe mine, pentru că fratele meu, era plecat toată ziua să muncească, ca să mă hrănească. Eu nu îndrăzneam să-i spun de bătăile primite, îmi era frică de reacția lui, și de ce era în stare să facă să mă protejeze. De obicei, îmi ascundeam vânătăile, cu ușurință, sub bluzele și pantalonii largi pe care îi purtam. Într-o zi el s-a întors mai devreme acasă, în momentul în care, tata m-a aruncat, de-alungul încăperii. Nimeni nu i-a observat prezența , până a scos un revolver, și un glonț a parcurs distanța dintre mine și tata. Tata amețit și cu ochii roșii și buclucați , a căzut în fund, în urma izbucnirii, timp în care, Aiden m-a luat de mână, și m-a împins afară din casă. Am gonit, pe străzi, pe drumul părăsit în junglă, afundându-ne tot mai tare , în inima acesteia. Când ne-am oprit, a început să înjure supărat, mi-a cerut să rămân locului, apoi a plecat. S-a întors spre seară, cu doi iepuri ciolănoși, în spate, a făcut un foc mic de tabără, și mi-a spus să mănânc.

Cred că au trecut zile bune, în care am rămas acolo, el ne aducea de mâncare, făcea focul, și mă învăța să mă descurc , cu vânatul. Niciunul nu vorbea, despre ce s-a petrecut cu tata, și am ales să tac.   Țin minte o seară în jurul focului, râzând, și povestind despre toate prostiile pe care le făceam de mici, când focuri de armă au început să împânzească aerul. Primul lui gând , a fost să mă împingă pe spate, după care a dispărut, în întunericul ce ne înconjura. Tremuram ca varga, ascuns într-un tufiș, când pașii m-au înconjurat. Două brațe lungi, m-au acaparat, iar o privire, rece m-a țintuit locului. Vroiam să țip după el, dar mi-era frică  să nu-l prindă, vroiam să fie în siguranță. M-au târât, până la marginea unui drum, și era gata să mă urce într-o mașină camuflată, când unul din oamenii care mă țineau a căzut, la pământ, iar zborul păsărilor înebunite pe cerul luminat doar de lună, au estompat focul puștii. Mi-am învârtit capul, și i-am văzut ochii sclipind ,plini de furie , și trupul care se mișca cu agilitate, înspre mine. Când plasa, l-a acoperit , a început să se zbată, și să țipe după mine, dar  cu cât se zbătea mai tare cu atât plasa îl oprea, înfășurându-se în jurul lui, ca cea a unei păianjen. Râsul care l-a oprit, mi-a înghețat sângele în vine. Tatăl tău, se plimba în jurul lui, ca un vultur asupra prăzii, privindu-l cu curiozitate, și amuzament în același timp.

– Băiete, tu nu cred că realizezi ce tocmai ai făcut ! a exclamat el ,  râzând.

Fratele meu a mârâit gutural , dar nu a spus nimic. Continua să se uite cu ochii mari și plini de furie, la străinul din fața lui.

– Mi-ai omorât unul dintre cei mai buni oameni, a spus tatăl tău.

Atunci glasul plin de mândrie a lui Aiden, a reverberat ca un ecou, asupra celor din jur.

– Ei atunci poate nu era atât de bun, a ridicat nepăsător din umeri.

– Crezi că poți fi mai bun ca el ? a întrebat mirat străinul.

– Pariez cu viața mea, a ridicat din sprânceană, provocându-l pe tatăl tău.

– Atunci, vii cu mine , dacă ești cum spui, te iau sub grija mea,nu o să-ți lipsească nimic, dar mă vei asculta orbește,  dar dacă nu …fratele tău va suporta consecințele.

Aiden și-a întors privirea spre mine, și mi-a făcut cu ochiul. Eu știam de ce era în stare, știam că pentru mine ar fi făcut orice, am scâncit lung, în timp ce indivizii ne-au eliberat, și ne -au urcat în mașină. Cu zilele care treceau, pe Aiden abia îl vedeam, și când o făceam era plin de vânătăi, era obosit, și în timpul liber, dormea cât mai mult. Ca drept răsplată tatăl tău ne-a luat sub aripa lui, și sincer nu era prea rău, aveam tot ce vroiam, dar grija mea mereu era fratele meu. Devenise practic un sălbatic, culoarea ochilor îi pierise, el pierise. Apoi ai apărut tu, și ai schimbat totul, face o pauză și-mi sărută obrazul, a început să zâmbească din nou, și să redevină omul de dinainte, deși toate abilitățile dobândite au rămas aceleași. De fapt, cred că acum îi datorez asta tatălui tău, a râs scurt.

– Eu ? am spus uimită. Ce legătură am eu cu astea ?

– E târziu, și n-am de gând să te lași să răcești , altfel Aiden e în stare de ce e mai rău, când vine vorba de tine, își lasă capul pe spate, nu pot să cred că e îndrăgostit. Trebuie să spun că sunt gelos, … hmmm … , nu are idee ce norocos e.

Vorbele lui, mi-au făcut obrajii să ardă, și mi-am mușcat ușor buzele. După ce m-a condus, în celulă, primul meu gând , m-a făcut să tresar agitată.

– Marcos ? îl strig înainte să tragă ușa după el.

– Da ? îl aud întorcându-se pe călcâie, concentrându-și atenția asupra mea.

– Cum de poți să mă scoți afară ? Adică Sweet Pea … m-am încruntat, și mi-am lăsat mâinile să cadă pe lângă corp, asemeni unui copil nevinovat.

– Asta nu e o problemă, eu nu văd nici o zgripțuroaică pe aici, râde pe înfundate, făcându-mă să zâmbesc. Asta e secretul nostru. Ne vedem mâine, îmi spune înainte să plece.

– Noapte bună, șoptesc în liniștea care s-a așternut, după pașii lui care se distanțau pe holurile de piatră.

Read Full Post »

Unexpected…

În următoarele două zile umplem golurile, cu conversații lejere, despre lucurile care ne plac, și descopăr că aveam multe lucruri în comun, cum ar fi : muzica, cărțile, dulciurile…

Pe la amiază, îi aud râsul străbătând dincolo de ușa care mă desparte de realitate, și pașii zgomotoși când se apropie de mine.

– Deci ce e așa de amuzant ? îi zâmbesc.

– Păi ții minte ce spuneai tu de despre muzică ? Că îți plac acordurile de vioară, și că niciodată n-ai avut ocazia, să cânți la una ?mâinile lui poposesc pe genunchii mei.

– Ce legătură are asta ? îmi înclin capul într-o parte, strâmbând din nas.

– Hai, urmează-mă ! mă ajută să mă ridic, și mă conduce, prin tunele, ținându-mi mâna întra lui.

Aerul rece și proaspăt îmi mângâie pielea dezgolită de pe mâini și umeri, și bătaia vântului îmi înalță șuvițele în rotocoale deasupra capului. Simt miros de flori, și fire de iarba umede , care-mi gâdilă picioarele desculțe. În rânduri line, repetate, acorduri calde se desprinde de corzile unei viori, și plutesc deasupra aerului ce ne înconjoară.  Nu-mi pot abține lacrimile, care acum curg necontenit, pe obraji, și simt degetele lui Marcos ,trasând dâre ,înlăturând orice urmă, acolo unde micile picături sărate se opresc. Îmi sprijin capul de umărul lui, și suspin adânc, în timp ce muzica, se pierde în pași lenți în văzduh.

– Îți mulțumesc, îi șoptesc.

Mă ridic pe vârful degetelor, și îl sărut timid pe obraz. Își pune brațul în jurul umerilor mei, și buzele lui se lipesc de fruntea mea.

– Haide, vreau să-ți prezint pe cineva, nici nu-și termină propoziția și mă trage de mână, spre acel ”cineva”. Hei, April, ea e Jordin !

– Bună, mă întâmpină un glas pițigăiat.

– Bună, îi răspund, simțind cum obrajii-și schimbă culoarea. Ai cântat absoult fantastic, îți mulțumesc, îi spun zâmbind.

– Marcos, spune că vrei să înveți… face o pauză, apoi adaugă… cred că aș reuși să-ți arăt, dar dacă nu deschizi ochii, ăăă , nu sunt prea sigură cum ar funcționa asta.

Înainte să spun ceva, izbucnesc în râs. Trebuie să recunosc că băiatul ăsta știe ce vrea.

– Aproape, că m-ai prins, îi replic lui Marcos.

– Încercarea moarte n-are, râde și el, apoi continuă, și-apoi eram așa de aproape , oftează teatral.

– April, poate altădată, și-mi întind brațele către ea.

 

 

 

Ne așezăm, pe o bancă, pe acoperișul clădirii , după ce urcăm, nenumărate trepte, și gâfâim,în urma efortului depus. Mă strâng lângă el, cuibărindu-mă lângă trupul lui, care emană o căldură dogoritoare, iar al meu, tremură din toate încheieturile.

– Ar fi trebuit să mă gândesc la asta, înainte să te scot afară ! se ceartă singur, și își așează hanoracul, peste mine.

– Nu contează, dau metodic din cap, și îi mângâi obrazul. Apreciez efortul tău, și îți mulțumesc, dar nu cred că e nimic, care să mă facă să deschid ochii. Vreau să trăiesc aici , îi spun , în lumea mea, acolo unde îl pot avea pe el.

– Mai vedem noi, îmi șoptește cu un glas încrezut.

În liniștea nopții care ne învăluie, gândurile mele se amestecă, și înainte să -mi dau seama ce spun , cuvintele mele îmi țâșnesc asemenea unei săgeți.

– Povestește-mi despre tata …

După o clipă de tăcere, își încordează mușchii gâtului, și scoate un oftat disperat.

– Ești sigură ?

De fapt, nici eu nu sunt prea convinsă de ce am spus asta, dar e ceva în mine care-și dorește să existe măcar o speranță, să cunosc în sfârșit persoana după care am tânjit atâția ani.

– Da , îi răspund ferm.

– Foarte bine … O să încep cum l-am cunoscut eu, a tras aer adânc în piept, ca și cum ce urma, era un efort uriaș de depus.

Read Full Post »

Unexpected…

Încercând să-i conturez chipul din amintire,  imaginea lui devena tot mai clară cu fiecare detaliu pe care mintea mea reușea să îl adauge. ” Era totuși mai înalt ca mine ” , clatin din cap, cu o oarecare mirare. Părul negru îi acoperea fruntea, și zâmbetul cu care m-a întâmpinat în acea zi, îi încadra frumos fața, avea brațele lungi, de nuanța măslinii. Întregul lui trup, părea sculptat și șlefuit, până la cel mai mic detaliu, fără urmă de imperfecțiuni.  Ochii … un semn de întrebare îmi opri gândurile.  ” Ce culoare aveau ochii lui ? ”, dar oricât aș fi încercat, acest răspuns părea să păstreze o taină, pe care aveam să o descopăr cu mult mai târziu.

Zăvorul greu ce acoperea ușa groasă de mahon, a fost dat la o parte cu un scârțâit lung și enervant, care mi-a făcut pielea să tremure ușor.Mi-am concentrat atenția pe pașii care se apropiau de mine, stând îngrămădită, într-un colț al celulei, și cu inima bătându-mi cu putere. Am respirat zgomotos, când i-am auzit glasul cald și prietenos.

– Deci, ăăă, cred că astea o să-ți placă ! mi-a luat mâna , și mi-a așezat în palmă o farfuriuță.

Am ridicat cu grijă o bucată de ceva, și mi-am dus-o la buze. Explozia de arome, care mi-a inundat gura, mi-a făcut papilele să sară în sus de fericire, și să țipe în extaz, de dulceața care m-a învăluit.

– De-li-cios… a fost singurul cuvânt pe care am reușit să-l silabisesc.

Marcos a început să râdă, apoi s-a așezat lângă mine, umerii noștri atingându-se cu naturalețe, ca și cum eram cei mai buni prieteni dintotdeauna. Presupun că mă studia, încântat de reușita lui, pentru că îi simțeam privirea asupra mea.

– De ce … ăăă … ții ochii închiși ? Ți-au făcut ceva ? glasul lui trăda, o oarecare îngrijorare. El nu o să fie prea încântat.

– Nu, doar că … de fapt explicația pe care urma să o dau, nu avea nici un înțeles, așa că am tăcut.

– Nu vrei să vorbești despre asta , așa-i ?

– Nu prea,  mi-am lăsat capul pe spate, îngăduind razelor care luminau încăperea, să-mi mângâie  fața.  Ia stai puțin … care El ? abia acum realizasem, tonul ciudat, cu care accentuase cuvântul.

– Nu vorbim despre asta, ai uitat ? a râs forțat.

– Așa presupusul tata ? mi-am dus mâna pe obraz, și am apăsat cu delicatețe locul unde pumnul lui Sweet Pea, se imprimase, cu două zile în urmă.

Așteptam un răspuns, care nu avea să vină, ceea ce mi-a dat de gândit. ” Care El mai putea fi implicat ? ”

– Ce zici dacă reușesc să te fac să deschizi ochii ?

– Eu zic că nu o să reușești, îi spun amuzată de ideea lui. De fapt, singurul motiv pentru care fac asta, e mai puternic, decât o să înțelegi tu vreodată.

– Dacă reușesc , îmi dai ceva? mă întreabă cu încăpățânare.

– Depinde… , ridic din umeri distrată.

– Promite-mi … îmi cere cu fermitate. Promite-mi că dacă te fac să deschizi ochii, îmi vei îndeplini o  dorință.

– Promit, îi spun, pe moment considerând-o o glumă, un joc.  Batem palma ? am zâmbit, în timp ce el își așeza mâna peste a mea.

– Batem palma, acele ultime cuvinte au pecetluit pactul nostru.

Un pact care avea să devină o realitate, o promisiune pe care trebuia să mi-o țin, în circumstanțe dureroase, într-o nebunie de sentimente amestecate.

 

Read Full Post »

Unexpected…

Un val de greață îmi izbește stomacul, când mirosul de mâncare îmi inundă nările.  Nu mâncasem de aproape două zile, și totuși nu simțeam lipsa. Gura îmi era uscată, și orice încercam să înghit, mi se părea că are gust de carton. Mă salt în fund, și-mi duc mâinile la ochi. ” Bun. ” – îmi zic. ” Sunt încă închiși. ” Îmi ridic mâna în aer, să opresc cele câteva raze, care mi-au încălzit obrazul, iar care acum mi se strecor printre degete, ca nisipul.  Mă întreb câtă vreme a trecut , de când stau aici, și dacă mai am vreo șansă să văd lumina zilei vreodată.  Îmi unesc sprâncenele, în momentul în care îmi amintesc că am un ” tată ”, și-mi masez ușor tâmplele, care-mi zvâcnesc cu fiecare mișcare pe care o fac. Realizez că sunt slăbită, dar asta nu mă ajută cu nimic. Îmi plimb degetele pe podea, până dau de o farfurie, cu ceva pe ea. După miros, pare să fie o omletă. Rup o bucățică, și mi-o îndes în gură, dar o scuip imediat, ce simt că stomacul mi se strânge și amenință să explodeze.

– Nu-ți place ?

Împing farfuria cu putere, care scârțâie interminabil pe podea, până se izbește de perete. Fusesem atât de absorbită în eu-l meu, încât nu am simțit o a doua prezență în încăpere. Îmi ciulesc urechile,căutând urma celui care a vorbit.

– Nu-ți fac nimic, pot să-i simt umerii ridicândui-se încet în sus, apoi lăsândui-se leneș în jos.

După ce-mi opresc tremurul mâinilor, realizez că vocea îmi sună cunoscută.  Undeva… cândva ! Dar unde ? Când ?

– Domnișoară, vă simțiți bine ? îi aud pașii apropiindu-se de mine, apoi o mână caldă , îmi ferește câteva șuvițe de pe  față.

– Marcos, dintr-un impuls, numele îmi străbate buzele, și simt cum colțurile gurii mi se ridică.

– Îți amintești ? apoi ne trezim amândoi râzând, și vălul de tensiune dispare.

– Ce cauți aici ? îl întreb curioasă.

– Am grijă de tine… îmi zice plictisit.

– Nu am nevoie, îi spun printre dinți. Nu am nevoie de o dădacă. Cine te-a trimis ?

Când răspunde, îi simt vocea evazivă, și parcă nu  și-ar dori să –mi dezvăluie autorul.

– Tatăl tău…

– De ce toată lumea spune asta ? Care tată ? NU AM TATĂ ! mă trezesc țipând.

– Ce ar fi să mănânci ceva, arăți ca naiba ! schimbă tacticos subiectul, și-mi fură un alt zâmbet.

– Nu mi-e foame, mă pisicesc, și-mi înăbușesc un căscat.

– Hai facem așa… în minutul în care tace, pot să jur, că-i aud gândurile izbindu-se unul de altul, în timp ce se chinuie să găsească ceva care să mă mulțumească… mă duc să caut ceva mai pe gustul tău. Sincer, nici eu n-aș mânca, așa ceva, un ”yeau”  schimonosit, îi scapă printre buze.

– De ce faci asta ? îl întreb pe un ton serios.

– Obligație… face o pauză scurtă… sau poate plăcere, îmi zice , apoi închide ușa după el.

Dacă aș putea să-mi dau ochii peste cap, aș face-o cu siguranță, și realizez că îmi place de el. A reușit să mă facă să zâmbesc, în doar câteva minute, și pot să-mi dau seama că are un suflet cald… ceea ce mă face să întreb… ce caută el aici ?

Read Full Post »

Unexpected…

Un strigăt, mă aduce înapoi, între pereții celulei, care sunt martori la scena, ce se desfășoară în jurul meu. Dar refuz să-mi deschid ochii, refuz să privesc , refuz să știu.

– Dă-te la o parte ! Las-o în pace ! Dacă te mai atingi vreodată de ea , te omor,  un mârâit nervos, îndepărtează lățosul de mine. Ieși ! și ușa se trântește cu putere.

E liniște. Nu simt durere, doar urme ale mângâielilor brutale cu care m-a însemnat Cain. Strâng grămadă partea din față a cămășii, mi-o îndes în gură și încep să țip. Nu știu cât o fac, dar când încetez, glasul mi-a perit. Îmi strâng picioarele la piept, și mă legăn ușor în față și în spate, cu ochii strânși. Mâini calde, îmi ating umerii goi, și tresar agitată, ghemuindu-mă pe o parte, ascultând respirația care umple aerul. Parfumul ce-mi calmează starea de agonie, îmi e o amintire plăcută. Brațele care mă înconjoară acum, și pe care nu pot să le îndepărtez, îmi sunt atât de familiare … și îmi las un scâncet lung să-mi inunde gâtlejul uscat.
Mi-e frică să privesc, mi-e frică că e doar un vis, iar când ochii mei o să se deschidă, nu o să-i întâlnească licărul și gropițele, care îmi fac inima să bată nebunește. Dar bate… pentru că știe că nu am nevoie de văz, ca să-l simt.

– Îmi pară rău… glasul lui e plin de amărăciune și suferință. O să am grijă să plătească pentru asta … ura cu care vorbește, și vocea apăsată, mă readuc la minutele de groază la care am fost supusă.

Îi caut buzele, și-mi apăs ușor degetul peste ele. Îi mângâi obrazul, și îi simt corpul încordat.

– Te iubesc… îi spun, clătinând ușor din cap.

Îmi prinde chipul în căușul palmelor lui, apoi își apropie buzele de fruntea mea.

– Știu, și nu e nimic pe lume, care să poată schimba sentimentele mele pentru tine.

Vorbește atât de sincer, încât îmi doresc să-l cred… dar știu că visez, pentru că el a plecat cu ea.

– Deschide ochii, îmi apasă ușor pleoapele ,apoi le sărută.

– Nu vreau … nu vreau să mă trezesc.

Îi aud nedumerirea din glas, când îmi spune că sunt trează.

– Nu … îi spun ferm. Visez. Știu că te visez… lacrimile îmi înțeapă ochii, dar nu vreau să plâng, nu vreau să stric puținul pe care îl am.

– Sunt aici, deschide ochii ! mă roagă, însă sunt de neclintit.

– Nu-mi fura clipa asta, îmi e frică să mă trezesc și tu să nu fii. Nu vreau să trăiesc într-o lume în care tu nu ești.

Îi simt crisparea de pe față, și când îi sărut obrazul, mă aleg cu buzele umede. Îmi strecor degetele printre ale lui, și mă cufund în brațele lui protective.

– Vom fi mereu împreună. Mereu … îmi șoptește cu stângăcie la ureche,  iar eu chicotesc.

– Ți-am spus că visez, îi spun zâmbind.

– Jordin , nu visezi, numele meu rostit , pare adevărat, dar nu risc, nu acum.

– Greșești. Vezi tu , în realitate, răspunsul ăsta, a murit undeva în ultima noapte de la hotel, îi explic cu seriozitate.  Dacă nu inițiam promisiunea aia prostească, acum poate … îmi ia un minut să-mi conving cuvintele să-mi părăsească gura … eram împreună.

Momentul în care tace, se simte cât o veșnicie, și mă întreb dacă, mai e acolo.

– Dacă o să mă mai iubești după toate astea, nimic nu o să ne despartă, îmi spune ferm, accentuând ultimele cuvinte.

– Nu, pentru că eu nu o să mă mai trezesc, rămân aici cu tine, și înainte să protesteze, îl opresc cu un sărut.

Read Full Post »

Unexpected…

Își etalează un rând de dinți strâmbi și galbeni, frecându-și mâinile cu brutalitate, în timp ce mă trântește pe saltea. Mă simt ca un animal încolțit, gata să fie sfâșiat în mii de bucățele. Deși în momentul ăsta, mă gândesc că ar fi fost mai bine să fie așa, poate nu aș avea atât de mult de suferit. Îmi strânge trupul cu atâta putere, încât îmi taie respirația. Mâinile lui aspre și dure, îi alunecă pe pielea mea, zgâriindu-mă. Buzele-i sunt de un violent macabru, plescănind sălbatic, și mutându-le de pe gât, pe mâini și sâni. Îmi ordon să mă mișc , să mă zbat, să zbier, dar  trupul meu refuză să reacționeze. Privirea mi-e goală, și inima a încetat să mai bată. Sunt blocată, undeva la mijloc, între realitate și coșmarul care-și înfige săgețile înveninate în corpul meu paralizat de groază.

” – Mami, mami, trezește-te privesc la copilul , ce stă în fața mea, cu buclele răsfirate pe chipul plin de lacrimi, scâncind după mama ei, care e prinsă într-un fel de transă. Dar ea nu știe asta. Își strânge ursulețul la piept, și se așeză cu capul sprijinit de umărul mamei, în timp ce buzele mici și firave i se desprind, și îngână un cântecel, să-și liniștească spaima.

Aveam, cred că, vreo 5 anișori. Obișnuiam adesea să am coșmaruri noaptea, să mă trezesc țipând, transpirată, îmbrățișând un ursuleț de pluș, cu un ochi lipsă, de un gri șters. În noaptea aceea , mama , nu mai era lângă mine, să-mi cânte, același cântec vechi ,să mă legene pe brațele ei calde, și pline de iubire. Mi-am întins piciorușele pe podea, și m-am strecurat printre așternuturi, până la ușa camerei. Îmi era frică de întuneric, dar mama lăsa întotdeauna lampa aprinsă. Am apăsat clanța, și m-am aventurat în întunericul holului, spre ușa biroului, în care ea își petrecea cea mai mare a timpului. În lumina străvezie, a singurelor raze care pătrundeau în birou, am văzut-o stând jos cu picioarele încrucișate, și mâinile înălțate în aer. Ochii îi erau închiși, și părea că nu respiră.

– Mami … șoptesc, dar pare să nu mă audă.

Mă postez în fața ei, privind-o lung, și curioasă. De ce nu m-a auzit când am strigat ? Și de ce nu mă aude nici acum , când sufletul meu mut, zbiară îndurerat, în timp ce lățosul îmi desface cămașa.

În seara aceea adormisem, acolo lângă ea, cu lacrimile uscate pe obrajii rumeni.

Câțiva ani mai târziu, mama m-a învățat secretul ei, care până acum, nu mi-a fost de folos, nici chiar atunci când am fost în închisoare. Era o zi plăcută de vară, când m-a luat cu ea, în curtea din spatele casei, sub uriașul salcâm, a cărui umbră ne ascundea de razele răslețe ale soarelui. Mi-a cerut să-mi încrucișez picioarele, și să închid ochii.

– De ce facem asta mami ? am întrebat-o , dar nu mi-a răspuns. În schimb, mi-a cerut să tac, și să o ascult.

– Ascultă-ți inima ! Urmează traseul simțurilor, până la ea, las-o să-și elibereze vibrațiile în tine. Învață-i fiecare bătaie, și urmează-i calea.

– Mami , nu pot, am suspinat, după câteva încercări, dar nu pricepeam nimic.

– Jordin, folosește-ți înțelept, auzul, și vei găsi răspunsul.

La început , m-am concentrat atât de tare, că m-am ales cu o migrenă. Dar încetul cu încetul, cuvintele mamei , prindeau forme, și noi înțelesuri. De fiecare dată, mă simțeam mai ușoară, mai liberă, ca și cum trăiam pe un nor, plutind pierdută într-o lume nouă, necunoscută. Și nu îmi era frică. Înainte ca ea să moară, cam cu jumătate de an , am reușit. Mi-am înălțat sufletul deasupra trupului, desprinzându-mă de lumea reală. A fost ultima legătură pe care eu și mama, am împărțit-o. Iar acum aveam să o recuperez. Trebuia.

Read Full Post »

Unexpected…

Din spatele ușilor de metal se aude un zgomot de zăvor tras, și același bărbat care m-a adus cu o zi înainte, pășește înăuntru. Cercetează ”camera”, până dă cu ochii de mine, și clatină nervos din cap.

– Ridică-te ! îmi ordonă cu glasul vuind.

Îmi sprijin umărul de perete, și încerc să mă pun pe picioare. Dar sunt prea slăbită, pentru efortul ăsta, și cad înapoi, pe salteaua murdară care mi-a servit drept pat. Pașii lui apăsați, se opresc lângă mine. Cu un braț mă saltă brutal de o mână, și mă trage după el. Mă forțez să țin pasul cu el, deși mă împiedic la fiecare pas. Ușile duble se deschid înaintea noastră , iar el mă îndeamnă să merg mai departe, acolo unde Sweet Pea și Edward, stau îmbrățișați, în scaunul de marmură. Un gust amar îmi inundă gura, și un gol îmi izbește stomacul, provocându-mi greață.

– Cain, asigură-te că totul e pregătit  ! Plecăm în zori !

Lățosul pleacă, și în încăpere rămânem doar noi trei. Tensiunea apasă greu liniștea ce s-a lăsat în urma ultimelor ei cuvinte, iar eu simt cum picioarele-mi sunt pe punctul de a ceda.

– Trebuie să recunosc , că ai noroc… vocea ei sună disprețuitor. Dar o să rămâi pe mâini bune… colțurile gurii i se arcuiesc, în ceea ce poți numi un zâmbet. Presupun că te-ai simțit atâât de singură aseară, flutură teatral din mâini, în semn de regret… În seara asta, o să am grijă să ai companie, ca un mic cadou de bun venit, râsul ei prefăcut, îmi zgârie timpanele.

– Sper să mori ! cuvintele-mi ies din gură , fără să mă pot opri. Dacă într-adevăr am tată, și e dispus să mă salveze, sper să te găsească, și să te bucuri de o moarte rapidă. Și dacă nu … glasul mi se stinge, apoi răbufnesc din nou … Te omor cu mâna mea !  , am spus-o cu toată ura care mi-a măcinat sufletul pe dinăuntru, și am simțit plăcerea și setea de răzbunare, care îmi clocotește în vene.

Sare din brațele lui, și vine lângă mine. El privește scena tăcut, dar ochii lui, nu-i întâlnesc niciodată pe ai mei, deși sunt fixați în răceala care îi stăpânește privirea. De ce nu vrei să te uiți la mine ? Ce ascunzi ? Sau ești chiar atât de laș ? , vreau să-i țip disperată, dar Sweet Pea, intervine.

– Ce-ai spus ? îmi atrage atenția, și pot să-i văd mutra crispată plină de ură.

– Acum vrei să spui că nu mai auzi ?  râd nervos. Du-te dracu !

– Poate ai uitat unde ești ! se răstește la mine. Îl vezi ? îmi face semn spre Edward, dar el nu schițează nimic. Nu mai e nimeni care să te scape, și dacă vreau te pot omorî chiar acum !

– Serios ? ridic din sprânceană. Atunci fă-o ! Sau doar vorbele-s de tine ? zâmbesc.

Un zâmbet sfidător,  care o face să înebunească. Pumnul ei lovește obrazul meu, și genunchii mei ating podeaua. Gura îmi e năclăiată de sânge, pe care îl scuip tușind. Îmi ridic capul, și izbucnesc într-un râs isteric amestecat cu groază. Dar asta-mi dovedește că e slabă, când vine vorba de cuvinte, și ține al naibii de mult la ego-ul ei.

– Ești L-A-Ș-Ă ! Sună destul de clar pentru tine ? nici nu termin de spus, că piciorul ei se înfinge cu putere în coastele mele.

Nu plâng, nu țip. Doar râd. Cu fiecare durere, râd și mai tare. Și asta o înebunește.

– Știi prima mea impresie despre tine, a fost cea a unei luptătoare, ce să spun , o adevărată amazoană. Dar acum că mă gândesc mai bine, nu ești decât o răsfățată ! pufnesc batjocoritor.

Pumnii îi sunt încleștați, și e pregătită pentru o nouă lovitură, când glasul lui se interpune între noi.

– Destul !

Se ridică, și pășește spre ea. Dar din punctul ăsta de vedere, rămân mută, pentru că o dă la o parte, și vine lângă mine. Mă studiază încruntat, și mă  ajută să mă ridic cu ”grijă”. Atingerea lui caldă , îmi trimite fiori, în întreg corpul, și abia acum simt durerea loviturilor.

– Ce naiba faci ? țipă Sweet Pea.

– Avem nevoie de ea ! vocea îi e calmă, deși maxilarele îi sunt încleștate.

Se întoarce, în direcția ușilor, și strigă.

– Cain, ia-o ! mă ține sprijintă de el, până lățosul, se grăbește înspre noi.

Uită-te la mine ! Te rog, uită-te la mine ! Spune-mi că nu simți nimic, și … și … dar parcă nici mintea mea nu mai vrea să continue.

– Hei, Cain, vocea ei îl oprește. Știi mă gândeam , că e timpul să te răsplătesc, îi face semn spre mine. Bucură-te de ea ! E toată a ta !

Read Full Post »

Unexpected…

Își dă părul pe spate, și îi șoptește ceva la ureche. El zâmbește, și aprobă. Se întoarce, și se uită la mine.

– Mă gândesc ce să fac cu tine ? își duce degetul sub bărbie, și ridică din sprânceană. Până când tatăl tău va veni după tine, va trebui să te fac cumva să plătești pentru zilele alea de carceră, se încruntă.

– Tatăl meu ? șoptesc întrebarea, și fac ochii mari.

– Apoi va pica fix in capcană, și va trebui să se predea. O să-i răzbun moartea tatălui meu, sacrificându-te pe tine. Aș fi dorit totuși să te găsesc mai repede. Cine ar fi știut că marele John Maura, are o fiică ? Ha !

Dar nu o mai aud, pentru că mintea îmi dă ture, în jurul aceleași întrebare ” Tatăl meu ? ”, estompând cuvintele ei.

– Și toate astea datorită ție, privirea i se mută la Edward, și îi zâmbește, în cel mai ușuratic mod cu putiință.

– Nu am tată ! vocea mea răstită se pierde în ecouri deasupra încăperii.

– Nu i-ai spus ? clipește rapid la el, dar tace.

De ce nu spui nimic ? De ce nu mă privești ? M-ai mințit ! ” , încerc să țip, dar cumva, nu mai am putere pentru nimic. ” Am tată.

– Vezi, aici suntem două, nici eu nu știam, până acum două luni. Apropo, se întoarce din nou la el, ce-ar fi să mergem să te răsplătesc pentru reușita noastră ? Mi-a fost dor de tine. Și trebuie să recunosc, că planul tău a mers de minune. Ai avut dreptate când mi-ai spus că pe tine te va urma. Cine nu ar face-o ? pufnește, îl trage aproape de ea, și îl sărută.

Eu nu mai pot privi. Simt cum în mine, ceva se sparge în bucățele, și doare, doare al naibii de rău. Vreau să se termine totul, aș fi vrut să mor în ziua aia în închisoare. Dar … planul lui ? Între noi, au fost doar cuvinte ? Mă simt înșelată, trădată, și mai presus de toate rănită. Inima-mi sângerează, și agonia mă lasă fără suflare.

– Hei tu ! glasul ei coboară asupra celui care mă păzește. Du-o în celulă ! Cred că asta o să-i trezească câteva amintiri… râde … râde, și eu nu pot să fac nimic.

Toată furia, toată puterea , mi s-au risipit în câteva minute, când el m-a mințit. S-a folosit de mine. Iar eu l-am crezut. Sunt ridicată de jos, și purtată pe coridoare, aruncată într-o cameră cu miros stătut, a praf, moarte, suferință. Dacă am de gând să plâng, acum e momentul. Dar lacrimile nu vin. Sunt prea obosită, sau slăbită ca să plâng. Mă așez pe pământul umed, și închid ochii.

 

 

Câteva raze răsfirate de lumină cenușie pătrund prin bucata de geam, acoperită de un strat gros de pânză de păianjen.

Capul mă săgeată puternic, iar ochii umflați și roșii mă dor. Mă foiesc puțin, într- o încercare de a-mi schimba poziția, pentru că sunt destul de amorțită, dar un scâncet înăbușit îmi invadează pieptul, când simt usturimea, acolo unde sforile care-mi strâng încheieturile mâinilor, mi-au sfâșiat pielea.

Mă întreb de câte ore stau aici , deși pare să fi trecut o veșnicie. Între cei patru pereți care mă înconjoară, timpul pare să nu existe. Sunt prinsă într-o buclă, în care singurul lucru tangibil este respirația mea sacadată. Îmi mut privirea asupra trupului meu, care vizbil e într-o stare îndeajuns de bună, exceptând vânătăile care-mi acoperă brațele și picioarele, și juliturile dobândite în urma accidentului.

Accidentul… amintirile se revarsă cu rapiditate, iar stomacul mi se face ghem. EdwardTata.

Read Full Post »

« Newer Posts - Older Posts »