Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Lost girl.’ Category

Lost girl.

the_artful_gentelman-1091_ver2_1

Chapter 14.

În timp ce Aiden era prins în propriile-i lupte, în Londra întunecată,  învăluită în totalitate într-o ceață densă și umedă, o singură siluetă se ascundea de lumina slabă a felinarelor, colindând cu pași leneși străzile.

La capăt de drum se oprește. Din întuneric se distinge construcția masivă a unui conac. Buzele îi sunt destinse într-un zâmbet măturat de umbre. Îl câștigase cinstit, cu ani în urmă la un joc de poker.

Își testase aptitudinile pentru joc încă de mic copil. Istețimea și șarmul îl ajutaseră să scape din lumea murdară și repugnabilă a bordelurilor prin care mama lui îl târâse. O femeie slabă ce-și vindea trupul oricărui bețiv ce oferea mai mult.

Dar el, bastardul, era fiu de rege, sânge albastru amestecat cu otrava ce-i curgea prin vene mamei lui. O iubise pe cât de mult o urâse.

Fugise de trecut, jurând răzbunare.

Nu după mult timp, cu realții potrivite, intrase în cercul vicios al gentelmanilor din înalta societate. Cu viclenie și răbdare adunase o mică avere, destul cât să se pună pe picioare, să-și câștige un renume și să adune informații despre tatăl lui.

Strânse balustrada cu putere și urcă scările. Se hotărî în ultima clipă să nu-și trezească servitorul la acea oră a dimineții. Se strecură pe ușa de la bibliotecă, simțindu-se din ce în ce mai străin în propria casă.

În șemineu focul ardea mocnit. Haina îi zbură aterizând pe podea. Se îndreptă direct spre birou, acolo unde îl aștepta mereu lichidul arămiu , gata să-i calmeze gândurile și să-i alunge fantomele. Turnă în pahar și luă o înghițitură zdravănă. Închise ochii cuprins de o amorțeală binevenită.

Mai târziu , in dimineața ce urmă, de îndată ce primele raze ale soarelui străpunseră ceața groasă, dinspre ușa bibliotecii se auzi un scârțâit slab. Pleoapele i se zbătură leneșe. Printre genele lungi și negre surprinse chipul curios al servitorului. Tuși discret și păși în bibliotecă cu o demnitate prefăcută. Ochii scrutători îl cercetau mieros, căutând orice urmă a dezmățului din noaptea ce trecuse.

–   E ceva ce dorești să-mi comunici James ?

Acesta tresări nervos. Prins asupra faptului, îi luă câteva secunde să-și găsească scuzele potrivite. Începu cu un șir de bâlbâieli ” Îmi cer scuze domnule. Nu știam că , ăă, sunteți aici. Înțelegi , nu ?? Eu nu știam.”  Necunoscutul ridică o mână , în semn de a opri șuvoiul necontenit de cuvinte ce se prăvăleau îngrămădite din gura servitorului.

–   Ați spus să vă anunț urgent , în caz că veți primi asta.

Se aplecă peste birou ,înmânându-i un plic. Îl luă prin surprindere, fiindcă chipul i se lumină ca un pom de Crăciun.

–   Dacă asta e tot , te poți retrage. Anulează-mi toate întâlnirile pentru ziua de azi. Ai grijă să nu fiu deranjat.

James înclină scurt din cap, și ieși fără să mai stea pe gânduri din bibliotecă.

Încăperea deveni brusc prea mică, în timp ce sigiliul se rupse sub privirea lui. Citi invitația , savurând fiecare cuvânt în parte, simțind cum fiorii de anticipare îi străbat trupul , fiecare celulă vibrând în parte.

Odată cu plicul, un șir de evenimente se puseră în mișcare, ca piesele unui domino. Invitația era cheia. Cheia ce deschidea cutia Pandorei.

Read Full Post »

Lost girl.

tumblr_m1rnwmEE4e1r2b2rao1_500_large

Chapter 13.

Trăsura se legăna dintr-o parte în alta, roțile mușcând pietrișul fierbinte. Soarele se oglindea în fereastra micuță, razele ciupindu-i obrajii.  Arăta ca un copil îmbufnat, căruia i se furase jucăria preferată. Privea în gol, undeva în spatele ferestrei, ca și cum găsise ceva interesant de urmărit, și toată atenția i se concentrase în acel punct. Ochii de un gri perlat, erau pierduți, iar buzele îi formară o linie dreaptă, într-un fel de reproș mut.

Hărmălaia din oraș îi distrase pentru câteva minute atenția, limpezindu-i gândurile. Unii mergeau la teatru râzând, însoțiți de câte o lady sau un dandy , furându-și sărutări, alții se furișau prin întuneric, străbătând străduțele murdare în căutarea unei distracții, dar cei mai mulți dintre ei se strânseră în jurul focului cald din șeminee, spunând povești și săltând copii cu obraji bucălați în aer, în miros de scorțișoară și ciocolată caldă.

Într-un colț al trăsurii, Liam se adâncise în umbră,  urmărindu-i fiecare mișcare. Când în sfârșit Aiden se întoarse  spre el, își încrucișă brațele pe piept, ca un act de apărare împotriva tumultului de cuvinte nevărsate, pe care le observă prinse de buzele prietenului său. Dar Aiden oftă, și schiță un zâmbet cu jumătate de gură.

– Am ajuns…

Împinse ușa trăsurii, pășind pe dalele de piatră. Ridică o mână, oprind protestul valetului care ieșise în întâmpinarea lui, lăsând în urmă strigătele nervoase ale lui Liam, apoi își croi drum printre servitori direct în cameră.

Focul ardea vesel în șemineu, răspândind căldură și umbre agitate, în încăperea întunecată. Pe patul cu baldachin , îl așteptau un costum nou, ca un memento pentru dimineața ce urma. Își sprijini capul de polița șemineului, oftând, urmărind flăcările ce dansau nestingherite, care încetul cu încetul luau forma buclelor ei , inele mătăsoase, ce-l atraseră încă din prima clipă,  precum cântecul sirenelor.

Închise ochii, și pentru o secundă se reîntoarse la momentul în care îi simțise buzele calde și moi, gustul dulce, tremurul din trup, și la ochii ce scânteiau asemeni licuricilor în noapte. Când reuși să-și rețină foametea ce-i străbătea venele, o îndepărtase ușor, nevrând să o sperie. Se așteptase la un obraz roșu, acolo unde palma ei ar fi trebuit să lovească, la o privire furioasă sau reproșuri. Dar ea rămase cu chipul senin , ca și cum totul se petrecuse în imaginația lui.

Își dorise cu disperare să afle ce simțise ea, așa că pur și simplu o întrebase. Iar răspunsul ei îl lăsase fără replică. Desigur, asta îl făcuse irascibil. Ea nu se asemăna cu niciuna dintre fetele cu care fusese învățat până acum. Izbi cu pumnul în șemineu, în același moment în care Regina bătu în ușă.

Nu așteptase nici măcar un răspuns, înainte să intre cu aceeași eleganță desăvârșită cu care făcea totul. Fie că era nervoasă, fie că fericită, sau orice ce alt sentiment ce îi stătea în calea împlinirii tuturor cerințelor, chipul ei păstra aceeași expresie calmă.

– Mă bucur că găsești de cuviință să mai petreci și timp pe acasă.

Îl țintui cu privirea, clătinând din cap, mustrându-l tacit. Aiden își opri forțat fiecare gând și înjurătură.

– Nici nu îmi doresc să știu unde ai fost, și nici nu intenționez să aflu. Pregătirile sunt aproape gata. În nu mai puțin de șapte ore, mă aștept să fii în port, la timp pentru sosirea prințesei.

Iar înainte de a ieși pe ușă , la fel de nepăsătoare, precum intrase, adăugă:

-Aiden vreau să știi că totul e în mâinile tale.

Rămase singur, în liniștea ce se instalase în încăpere. Cuvintele ei , apăsând greoi asupra lui. Avea doar câteva zile la dispoziție. Zile în care trebuia să cucerească un suflet, și să îndepărteze altul.

Responsabilități. Își aminti de anii petrecuți în Londra, de sentimentul de libertate de care avusese parte atunci. Dar bătrânul, Regele, până într-un final și asta îi luase. Moartea lui însemnase pentru Aiden sfârșitul libertății. Câteodată își ura viața. Dar își amintea și părțile bune. În Londra avusese parte de multe peripeții. Odată cu ajutorul lui Liam , izbutise să-și schimbe înfățișarea și ieși pe furiș din conac. Ajuns în oraș , preț de câteva ore hoinări nestingherit, dar lumea îl tot observa, anumite cuvinte cu ”se citește de la o poștă că e de viță nobilă”. Auzise fluierături, și râsete răutăcioase, ” Pe cine încerci să păcălești băiete?” , aproape  că-și pierduse tot farmecul când un idiot prea beat să se țină pe picioare, încercă să-l jefuiască. Așa că se resemnase.

El era ”Prințul Aiden Raycroft von Venien” rosti cuvintele cu dispreț, de el depindea o insulă întreagă. Avusese parte de rutină și liniște, și credea că lucrurile aveau să rămână așa. Mai era și problema cu moștenitorul, dar la naiba, nici măcar nu-i trecuse prin cap. Se gândi la lucrurile care se schimbaseră în decursul a doar câteva zile. Apăruse de nicăieri o logodnică pe care el nici măcar nu o cunoștea și era destul de sigur că nu și-o dorea. Și-apoi era Annabelle cu chipul ei de spiriduș împielițat care nu-i dădea pace. Sărutul ăla încheiase un pact, și era mai mult decât conștient că-și vânduse sufletul, într-o bătaie de gene.

Se învârtise toată noaptea ca un leu în cușcă, mintea-i zumzăind ca un roi de albine. Avea nevoie de ajutor. Liam.

Apoi trebuia să uite. Trebuia să se întoarcă la realitate.

Read Full Post »

Lost girl.

elizabethmay_1

Chapter 12.

Aiden îi linse buzele, apoi o ciupi ușor. Fără să realizeze, Annabelle suspină  prinsă sub tentația sărutului. Își întredeschise nerăbdătoare buzele, iar limba lui o găsi pe a ei. Mintea i se împrăștie ca un roi de albine luat de vânt. Aiden gemu înfundat,  amândoi lăsându-se pradă plăcerii.

Cu degetele îi mângâia obrazul  ,iar  cu cealaltă mână îi înconjurase talia sprijinind-o de el. Pentru o fracțiune de secundă în imaginile amestecate din căpșorul ei încurcat, îi reveniră sărutările pe care Damien i le furase în noaptea balului. Atunci simți stomacul întorcându-i-se pe dos,și deși el era cel mai căutat burlac din Londra, evident nu știa nimic despre săruturi. Atunci ștersese de pe listă dorința de a se lăsa sărutată. Dar acum… testă terenul nesigură, gândindu-se cum să descrie sentimental de căldură ce-i creștea din vârful degetelor, răspândindu-se ca un soi de foc lichid în întreg corpul. Decise că acum nu era momentul potrivit pentru gândit. Uimită de propria-i îndrăzneală, își așeză mâinile după gâtul lui cerând mai mult. Pasiune … mai că îi veni să râdă când cuvântul i se furișă discret pe buze.

Magia nu dură mult.

Când o desprinse  de el , Annabelle clipi surprinsă de neașteptatul abandon. Îl privi cu ochii mari , cu buzele roșii ,zvâcnindu-i. Preț de o clipă , privirile li se intersectară, liniștea din încăpere amestecându-se într-un dans pervers cu frustrarea din interiorul ei. Aiden se întoarse inspirând agitat. Fusese o greșeală.

– Nu ai de gând să spui nimic ? când o remarcă în final , de parcă nici nu existase acolo cu câteva minute în urmă, privirea lui era lipsita de orice urmă de sclipire.

Pleoapele i se zbătură rapid, cuvintele lui fiind ca o ploaie rece, ce șterseră nemilos roșeața ce îi păta obrajii. Își netezi fustele, și își adună în coc cele câteva șuvițe roșcate ce-i acopereau chipul.

– Cred că ar trebui să te grăbești, logodnica te așteaptă…   făcu o pauză, apoi adăugă cu sarcasm …Majestate, citindu-i surpriza ce i se instalase pe față. Și în legătură cu piciorul, e doar o nenorocită de zgârietură , o să-ți treacă, îi aduse la cunoștiință fără pic de tact.

Se  gândi serios să-i tragă un șut zdravăn , deloc respectabil pentru o domnișoară, ceea ce-i aduse aminte de manualul mătușii de bună purtare în societate, gând care o făcu să-și dea ochii peste cap, cugetând la ce-ar zice știind că ea se sărutase cu nesimțire cu un prinț, ha, zâmbi ridicându-și bărbia, Prinț, nu toți conții efeminați ce-i întâlnea adesea în societatea englezească. Mintal se lovi, străduindu-se să-și ascundă satisfacția și să revină în prezent.

Maxilarul lui se încordă periculos, iar mâinile i se încleștară în pumni. Iar ea nu se clinti. Se mulțumi să stea acolo , cu umerii drepți , cu fruntea semeață, provocându-l. Nu-și putea permite să se lase sedusă de acel aer de încredere și putere care îi străbătea fiecare centimetru. Probabil îi fusese acordat încă din leagăn, odată cu însemnele de noblețe și cu frumusețea lui absurdă.  Iar ea nu se născuse să cedeze. Învățase destule pe propria-i piele despre pasiune și de conți bădărani  .

Înainte ca el să mai spună și altceva , ușa se deschise, Sibil intrând cu un zâmbet subtil, care îi dispăru imediat ce îi văzu.

– Aiden , e timpul să pleci , înclină din cap precaută , arătând spre fereastră.

Lumina zilei dispărea încetul cu încetul, în urmă așezându-se un nor uriaș de fum negru , împânzind întreaga pădure.

– Trebuie să ajungi la castel înainte să se înopteze de-a-binelea. Regina te așteaptă. Logodnica ta va sosi mâine la primele ore ale dimineții. Puțin somn nu ți-ar strica, îl mustră aducându-i la cunoștiință cearcănele de sub ochi.

Annabelle își înăbuși un chicot, când expresia contelui trecu de la una feroce ,a unui animal de pradă, la o privire sardonică și un zâmbet plin de aroganță.

– De fapt am o idee mai bună.

Lăsă cuvintele să plutească alene în aer, o încojură pe Sibil cu brațele , o sărută pe obraz , și o fixă pe Annabelle , în ochii lui jucându-se periculos flăcările iadului.

– Trebuie să veniți fără doar sau poate cu mine la castel. Da, da , își bătu degetul cu bărbia gânditor. Maman chiar ar aprecia ajutorul tău, doică. Și trebuie să fii acolo, când voi anunța oficial logodna.

Annabelle icni , tenul devenindu-i palid, când în spatele lui Aiden , învăluit în ceață, cu umbre movii înconjurându-i ochii , se profilă fantoma ei.

– Ești un nesăbuit , îi țipă bărbatul a disperare, apoi se întoarse spre ea. Trebuie să-l oprești ! Trebuie !

Cu coada ochiului , o observă pe bătrână zgâindu-se mută în aceeași direcție ca și ea. În lumina slabă a apusului , profilul ei deveni grav și abia acum păru să-i observe ridurile adâncite în jurul ochilor chihlimbariii.

– Aiden e timpul să pleci, îi șopti bătrâna într-un tremur slab. Mâine dimineață vom fi acolo.

Fără ca măcar să-i treacă prin minte de ceea ce se întâmpla dincolo de privirea lui, bărbatul zâmbi plin de satisfacție că planul lui își urmase cursul. Îi sărută mâinile bătrânei , apoi se grăbi spre cetate.

Annabelle rămase intrigată , așa că după ce dispăru toată hărmălaia creată de Aiden și prietenul lui, o așteptă pe Sibil în bucătărie. Pregăti două căni de ceai, și trăgând aer în piept, nu avu decât câteva secunde să se răzgândească, dar nu o făcuse, pentru că vroia cu disperare să scape de taina pe care o ascunse de atâta vreme.

-L-ai văzut…Știu că l-ai văzut, se agăță de fiecare cuvânt în parte cu speranță.

Read Full Post »

Lost girl.

oprince

Chapter 11.

Își simți pleoapele amorțite și trupul mult prea greu. Razele soarelui îi ciupeau obrajii  chinuindu-l. Genele i se desprinseră ușor , privirea oprindu-i-se  asupra zulufilor roșcați care se iveau neastâmpărați de sub bonetă. Ochii mari , migdalați îl privesc curios, iar în colțul buzelor ,de culoarea căpșunelor coapte , stă agățat un zâmbet. Răsuflarea i se oprește, privindu-i chipul. Era ceva la ea… Părea din altă lumea.

Se sprijini în coate , încercând să se ridice. Privi spre fereastră în speranța că va găsi timpul pierdut și cuvintele potrivite. Ca și cum bătălii se purtau undeva la orizont, acolo unde pământul se înfruptă lacom din cer, roșul păta albastrul azurit.

De undeva din apropiere, un zumzăit de voci groase străbătea holul, furișându-se pe sub ușă, disturbând liniștea din încăpere. Întoarse capul spre Annabelle, care îi înțelese întrebarea din privire.

– Au venit după tine, strecură o pauză între cuvinte, și îmbujorată continuă, …  Milord.

Se ridică într-un foșnet de fuste și făcu o plecăciune adâncă. Aiden simți un nod în gât, și scutură stânjenit din cap.

– Nu și pentru prieteni, încercă un zâmbet care se tranformă într-o grimasă.

– Suntem prieteni ?

Fata clipi a neîncredere, iar înainte de a fi nevoie de o explicație , ușa se izbi cu putere de perete. Liam tăbărî fără nici o reținere în mica încăpere, luându-și cu asalt prietenul.

– Mama ta o să ne omoare pe amândoi. În caz că ai uitat , mâine seară e petrecera de logodnă, iar Regina e foc și pară. Iar ție… se întoarse spre Annabelle, pe care se pare că doar acum o observase, și cu ironie în glas continuă… îți arde de joacă. Drăguță fata… o măsură din cap până în picioare cu un ochi critic… Ce ? E noua ta cucerire?

Annabelle icni, și-și încojură trupul cu brațele, într-o încercare de a se feri de cuvintele lui Liam, care păreau să se îndrepte spre ea asemeni unor săgeți otrăvite.

Aiden își încleștă maxilarele, respirația precipitându-i-se. O furie oarbă i se înălța din interior, asemeni un furtuni, un monstru ce aștepta dezlănțuit. Se ridică , îndepărtându-l  , apoi o cuprinse pe Annabelle cu brațele , într-o foamete ciudată de a o proteja.

– Nu are nici o vină. Nici măcar nu e ce-ți imaginezi.

Toate acele sentimente amestecate , îl luaseră prin surprindere atât pe el cât și pe Liam care-l privea buimăcit.

– Lasă-ne singuri, îi ordonă așa cum nu o făcuse niciodată. Caut-o pe Sibil, și-ți vei primi explicațiile.

Așteptă până ce acesta plecă, apoi răsuflă zgomotos. Își trecu degetele prin păr, și privi în jos la ochii care străluceau curioși. Simți un fior pe șira spinării, și îi cuprinse obrajii în podul palmelor.

– Îmi cer scuze pentru asta. Liam e doar… căută în minte un cuvânt potrivit dar o lăsă baltă. Termină prin a spune: Liam e doar Liam.

Ea scutură ușor din cap, și zâmbi șters. Brusc simți nevoia de a o săruta. Înainte să realizeze , inevitabilul se produse. Nu intenționase să facă mai mult, dar ochii ei aurii îl prinseră în vraja lor și totul dispăru în jurul său, în afară de respirația lui întretăiată și bătăile rapide ale inimii.

Buzele ei erau calde și moi, și păreau să-i răspundă însuflețite, sau cel puțin asta își dorea el.

Read Full Post »

Lost girl.

Chapter 10.

Liniștea din casă o făcu să se încrunte, și-apoi să zâmbească. Lăsă sacoșele pe măsuță și ridică biletul. Îl deschise precaută și fu uimită de scrisul frumos pe care Annabelle îl abandonase pe hârtie, grăbită. Parcurse cu privirea cele câteva rânduri , și scutură ușor din cap. Copila era mult mai mult decât lăsa să vadă. Dar nu avu timp să cugete, căci ușa se deschise izbindu-se de perete.

 

Îngrijorarea luă loc șocului inițial pe care Sibil îl resimți până în măduva oaselor, când Aiden și Annabelle pășiră împreună pragul casei.  O ajută pe fată să-l așeze pe Aiden în pat, apoi rămasă perplexă, respirând greoi , privind copila care cu un calm nedisimulat îi îngrijea rana. O văzu foindu-se de ici-colo, iar pe chipul băiatului citi un zâmbet vag.

–          Poftim bea asta, Annabelle îi înmână o cană aburindă , apoi zâmbi ghiduș, privindu-l pe sub gene.

Ce o frapase de fapt pe bătrână din momentul în care îi văzuse împreună, fu zâmbetele ascunse în privirile lor, chiar și legătura care se legase în jurul acestora. Buzele i se încrețiră într-un surâs , apoi părăsi încăperea, lăsându-i pe cei doi singuri. O nouă piesă se alătura puzze-lui pe care fata îl aduse odată cu venirea ei. Restul de explicații avea să le primească mai târziu. Se întoarse în bucătărie, găsindu-și de lucru cu sacoșele pline de fructe, legume, și alte mărunțișuri.

În cameră Aiden adormise iar Annabelle îl privea curioasă. Semăna cu fantoma de la cascadă și totuși diferența era și mai ispititoare. Bărbatul din fața ei nu avea tenul albicios al englezilor. Părul castaniu îi strălucea la atingerea razelor de soare, parcă poleit cu aur. Maxilarul îi era ferm, iar obrajii sculptați cu migală, prinseră o nuanță de trandafiriu. Îi studie atentă ochii care o priveau încețoșați, în cele din urmă închizându-și secretele odată cu genele ce-i atinseră obrajii. Era ca și cum toate furtunile mării se adunaseră în privirea lui dând naștere la ceva interzis. Totul în el era forță.

–  E în pericol…

Tresări, stomacul strângându-i-se dureros când cuvintele îi străbătură trupul ca un curent electric. Se întoarse spre locul de unde vocea rece îi trimise mesajul. Fantoma ei stătea încremenită la capătul patului. Părul lung, ca pana corbului , îi era strâns în coadă, iar câteva șuvițe rebele i se răsfiraseră pe chip. Avea o ținută impunătoare, iar ochii de un verde crud îi scăpărau nestins privind la bărbatul ce adormise lângă ea.

 

–  Pericol ? Nu înțeleg, Annabelle clipi repede , mușcându-și agitată buza.

–  Promite-mi că-i vei fi alături, o rugă fantoma întorcându-se spre ea. Va veni să se răzbune, e doar vina mea… scutură nervos din cap, plecându-și fruntea , apoi dispăru.

Întrebările rămaseră agățate de buzele lui Annabelle, care-și mutase privirea îngrijorată spre Aiden.

Read Full Post »

Lost girl.

Chapter 9.

Nu îi luă mai mult de un minut, înainte să se arunce ,fără măcar să țină cont de consecințe, în apele lacului de la marginea cascadei. Îndată ce o zări cufundându-se printre valurile de apă ce o acaparau din toate părțile, realitatea se izbise de el cu o putere amețitoare.  Acum se lupta cu vârtejul de apă care o încercuise , făcându-și drum spre ea. Își prinse brațul de talia ei, și cu greutate se ridică la suprafață, respirând sacadat.

Întors la mal, fără vlagă, se lăsă să cadă pe iarba moale, după ce avu grijă ca trupul ei firav, să fie aproape de al lui. Nu avu nevoie să verifice starea ei , pentru că îi văzu șocul din ochi când o scoase la suprafață.

– Ești …ești bine ?

Deschise ochii, și îi văzu căp’șorul înconjurat de zulufi roșcați, aplecat asupra lui. Se ridică în șezut, și scutură alene din cap, câțiva stropi de ploaie pătând chipul îngerului ce se uita derutat la el. Îi zâmbi strâmb. Cumva rolurile se inversaseră. Ea nu țipă, nu se zbătu, nu leșină, sau orice altceva.

Ochii  ciocolatii, completați de sclipiri aurii,  îl priveau îngrijorați, în timp ce își mușca buzele de un rubiniu aprins. Era uluitor de frumoasă. Întinse mâna , ferindu-i o șuviță de păr, ce i se lipise de obrazul trandafiriu, doar ca să se asigure că nu visa.

Prins în transă, îi studie trupul tremurând, privirea alunecându-i spre sânii mici , acoperiți de materialul ud, care îi contura atent. Simți cum sângele  îi gonește prin vene ca argintul viu, iar inima izbindu-se de pereții ce o țineau captivă, aproape să-i dărâme. O simți întărindu-se și gemu înfundat. ” La dracu ! Nu e momentul portivit ! ” încercă să se calmeze, dar o văzu chicotind și inima îi scăpă o bătaie.

– Haide !

Înainte să se dezmeticească, ea îl luă de mână. În nici o secundă, căzu din nou la pământ cu piciorul zvâcnindu-i dureros, și cu ea deasupra lui.Trupul ei radia de căldură, liniștindu-l în mare parte, și făcându-l să uite de durere. Privind în ochii ei ,auzi ecoul propriilor gânduri , coborând între ei. ”Ea e totul.”

Se desprinse ușor de el, și își duse mâinile la piciorul lui. Scutură din căp’șor, și îi sfâșie pantalonii lăsând la iveală, o adâncitură sângerândă. Pe chipul ei citi pe rând spaimă, îngrijorare, apoi … liniște ?Fără vreun cuvânt, îl sprijini de ea, și se aventurară șchiopătând pe cărarea care ducea spre căbănuța doicii lui, Sibil.

Era prea multe lucruri care nu se legau în povestea asta, dar durerea ascuțită ce o simțea , îl făcu să lase restul detaliilor la o parte. ”Mai târziu.” – își puse un asterisc mental , și continuă alături de făptura, care îi captase întreaga atenție.

Read Full Post »

Lost girl.

Chapter 8. – review

O urmărise pe Sibil plecând înspre oraș, și rămase cu promisiune că nu se va mai întoarce de una singură la cascadă. Dar se plictisise. Iar ea, Annabelle Allen stătea destul de prost la capitolul promisiuni, așa că ridică din umeri, căută cerneală și o pană, și mâzgâlise câteva rânduri pe o bucată de hârtie, pe care o abandonă pe măsuța din bucătărie. Puse două bucăți de plăcintă cu carne într-un servețel, și câteva fructe într-un coșuleț de nuiele, apoi o luă la fugă înspre cascadă.

Ajunsă, cu răsuflarea întretăiată și chipul care-i căpătase o nuanță ușor rozalie , se trânti fără nicio ezitarea în iarba moale.

Își strânse picioarele sub ea, concentrându-se asupra lacului care căpătase reflexii străvezii, acolo unde cascada se oglindea măreață, strălucind în bătaia soarelui. Se foi neliniștită, încă gândindu-se la dojana pe care bătrâna i-o făcuse cu două zile în urmă.Cel puțin era mulțumită. Îi aducea aminte de bunica Rose, de parfumul ei dulce de iasomie, de vocea lină care-i cânta când era mică , înainte de culcare. Rareori se simțise atât de fericită de când ai ei … își înghiți nodul ce i se instalase în gât, și scutură alene din bucle , încercând să alunge lacrimile, care i se adunau cu repeziciune în ochii de culoarea alunelor. Inspiră adânc, și își lăsă pleoapele să se odihnească.

Razele soarelui îi ciupeau pielea de culoarea mierii , scoțându-i în evidență cei câțiva pistrui timizi de pe obrajii calzi, care își păstraseră culoarea trandafirie. Simți un fior rece, străbătându-i spatele, lăsând în urmă un tremur vag. Își înălță privirea, și ochii i se opriră curioși în ai unui tânăr, care o privea îngrijorat.

– Te-am căutat, tresări la glasul lui crispat și clipi pentru a se obișnui cu ființa ce apăruse în fața ei. Tu mă poți vedea așa-i ? clătină din cap ca pentru sine, și făcu câțiva pași în spate. Trebuie să mă ajuți…

Annabelle îl studie lung, obișnuindu-se cu prezența lui. Era înalt , purta un costum negru peste o cămașă albă de bumbac, lejer descheiată. Avea o privire pierdută, care trăda tot efortul lui de a părea calm, poate normal. Deși avea chipul tânăr și puțin prea moviu , putea să jure că avea mai mult de 30 de ani, datorită ridurilor abia vizibile din jurul ochilor. Scurta pădurea, căutând ceva anume, ciulind urechile asemeni unui lup , adulmecând fiecare schimbare din aer.

-Au zis că vii, că tu ne poți vedea…îngână acesta.

Trezind-o din scurta reverie, fata se încruntă gândindu-se pentru o clipă la cuvintele lui.

– Care ei ?se ridică în picioare , trecându-și degetele prin buclele roșiatice, sclipind precum focul în lumina soarelui.

– Nu e timp … îi făcu semn să îl urmeze.

Ezită o clipă, contemplând între rațiune și dorință de adevăr, iar curiozitatea învinse. Păși pe apă, ezitând.

Spre uimirea ei, apa chiar părea să îi susțină greutatea, așa că îl urmă îndeaproape fascinată. Poalele rochiei se zbăteau neliniștite la picioarele ei,încurcându-i pașii. Bărbatul se opri, arătând cu degetul în direcția cascadei, apoi spre o cărare , care se oprea în muntele ascuns sub apa agitată, ce se prelingea greoi pe el. Își dezlipi privirea doar pentru a-și ridica rochia, iar atunci totul dispăru. Icni luată prin surprindere, și se dezechilibră.

Lăsând realitatea să o rupă de vălul de dincolo, magia se risipi, iar sub ea, apa începu să freamăte , prinzând-o cu foamete de picioare, cerând-o drept ofrandă pentru clipa de neatenție.

În timp ce se zbătea sub valurile reci, care o înlănțuiau fără milă, își aminti cuvintele bunicii:

– Ca să pătrunzi în lumea lor,  trebuie să ai sufletul pur. Doar el îți poate da puterea să înțelegi și să vezi dincolo de realitate.

Iar ea încălcase promisiunea. Nesiguranța o pătrunse, tulburându-i sufletul, acoperind vibrațiile ce răsunau voios, în căutarea adevărului.

Read Full Post »

Older Posts »