Feeds:
Articole
Comentarii

Broken hearts

 

  • C’mon ! Jump ! Embrace it Em ! There’s nothing for us here, but smiles, dancing and oblivion.

She jumped,  the pale pink oh her dress swallowed by water, her last words lost in the autumn wind. When she reached surface, her blue eyes were beaming, the sunset reflecting its fire in her determination.

And that’s how she will remember Lila. Like the girl who tumbled into the river even though the water was freezing, like there was nothing there to stop her (beside that nasty cold she got after that). A smile slowly curved her trembling lips. That moment engraved in a frame in her memories.

She looked at the cloudy sky, and raised the beer bottle.

  • For the mess you were, for not giving up on me, for taking that leap of faith when the world didn’t give us the slightest chance; I miss you! You horrible selfish person. You left me behind, you … you…

As the first stars peered through the clouds, lighting the grave, the moon found in its shine, a curled up Em asleep and a couple of empty bottles, scattered in the grass. There was so much pain and tiredness engraved in her features.  So she watched over them that night, making sure they’ll see each other one last time, in a place where sorrow couldn’t reach them.

 

Anunțuri

Ziua era pe sfârșite. Stătea pe verandă , sorbind din berea rece, în timp ce soarele se ascundea după munți.  Își mută privirea spre răsadul de flori; buzele arcuindu-i-se într-o jumătate de zâmbet. Avea urme de pământ pe obrazul stâng , și o dâră verde pe tâmpla dreaptă.  Își studie degetele și  dosul palmelor în lumina târzie; i se uscase pielea pentru că uitase să-și cumpere mănuși noi, și circumstanțele impuseseră să-și vâre mâinile, fără urmă de regret,  în pământ.  Gândul îi făcu umerii să i se scuture involuntar.

Își întinse picioarele ușor bronzate,lăsând să-i scape un suspin de plăcere. Lucrase ore în șir, în căldura zilei de aprilie, apreciind schimbarea de vreme.  Era și timpul ca ea și ploaia să ia o pauză pentru un timp. Nu că i-ar fi displăcut. Dimpotrivă. Și-a primit primul sărut în ploaie. Prima despărțire. A absolvit liceul cu pantofii ei preferați înmuiați într-o ploaie spontană de vară. Și-a semnat actele de divorț într-o seară rece, umedă de septembrie. Din gând în gând, amintirile i se agățară de gene, și îi umeziră ochii căprui.

Respiră adânc, și piguli firele invizibile de praf de pe blugi.  Exista un motiv pentru care trecutul trebuia să rămână în trecut. Dar cu imaginile derulându-i-se pe retină, îi era cam greu să-și aminteasă motivul. Scutură, cu maxilarul încleștat, viguros din cap, cu intenția de a-și limpezi privirea și gândurile. Șuvițe de păr prăfuite i se desprinseseră din păr odată cu mișcarea, acoperindu-i chipul trist.

Se ridică, nesigură pe picioare. Cu sticla de bere pe jumătate băută, coborî scările. Adună instrumentele de grădinărit, și-și îndreptă pașii spre casă, cu lumina lunii urmărindu-i umbra. În noapte aia, ploaia a stat departe de geamul ei.

Dimineața o prinse cu coșul plin ochi, răsucindu-se cu lista în mână, prin supermarket. Cumpărăturile de miercuri, erau un ritual de care nu se despărțea decât rareori. Cu o noapte în urmă nu reușise să-și potolească pofta de pui shanghai. Păstrase pe limbă, gustul puiului tras în unt ,acoperit de aroma dulce-acrișoară a sosului. Stomacul i se agită în anticipare, și zgomotul o făcu să strângă stânjenită din pleoape.

Pentru o secundă, devenise conștientă de sine, și privi curioasă în jur. De când se mutase înapoi în orașul natal, prefera-se să fie cât mai invizibilă cu putiință. Dar adevărul era că nu mai cunoaștea decât o mână de persoane, și ocazional generația de după 95’ care își vizitau pe timp de vară părinții sau bunicii, bucurându-se de liniștea unui orășel mic, munții din jur și barajul care le fusese cel mai bun profesor de înot.

  • Pot să-ți fac oricând rost de miere mai naturală, decât cea pe care o ții tu în mână.

Tresări, luată prin surprindere, mai să scape borcanul. Fusese atât de ruptă de realitate, că nu băgă de seamă că se zgâia insistent la etichetă. Pentru că, cumva, cuvintele refuzau să-i iasă pe gură, aprobă, încurcată.  Acum își amintise, de ce prefera să iasă la cumpărături, dimineața devreme, când magazinul erau aproape gol.

  • Atunci, trec diseară să-ți aduc unul. Îmi pare bine să te văd, Anya.

I-a zâmbit încântat, și a șters-o.  Cât despre ea, rămase ca o idioată în mijlocul culoarului nevenindu-i să creadă.

Să fie al naibii. Ce tocmai s-a întâmplat? La ce tocmai a fost de acord ?

În timp ce își punea produsele pe bandă; cu inima aproape să-i sară din piept, la toate modurile în care el putea să o dea peste cap DIN NOU; primii picuri de ploaie se așezau pe acoperișul marketului.

Old tale

You know that old saying “may the bridges I burn light the way”. Well, how you feel about burning an entire town to the ground?
 –
It all started with a piece of land, greedy people, and a fire.
It must have been in the late 50’s , but she can’t quite remember.  Her grandmother always used to pick on her father, mumbling like old people do, that the land is cursed and it only brings misfortune to those who own it. She could see her even now, walking the trail, beheading the thistles with the wooden cane, nodding in approval, like she was doing them a favor. She wasn’t a bad woman. It was just that the mistakes of the past caught up with her mind in the end.
But, as a young engineer and newly married man, Christopher didn’t pay attention to the old lady,  (for some sort of a reason, he could never bring himself to call the woman “mom” after her state of mind derailed), and bought the land without thinking twice. As the years past, and the family grew bigger, new responsibilities lied ahead, and he would slowly come to forget her warnings.
 I guess they never tell you that sometimes misfortune skips generations.

So i stood still in the middle

of the street

my stare empty

waiting

for a warm hand

to pull me back into the sunlight

I waited for so long outside my window

but the „home” feeling

never passed by.

It was only the ice cold wind that took mercy

and took a grasp

at my shattered insides

trying

to pull me back into a whole

And for a while

i could see myself again

a shallow slippery self

but a self nonetheless

At first light

the ice melted from my veins

not knowing that

it will loosen the thread

I couldn’t blame her

for that was her doing

to dust away the shadows.

Sometimes. The shadow grows roots inside you and there’s no light to turn back to.

All of a sudden her palms were sweaty and she couldn’t find her words, the images in her head becoming a blur. And this was not a really good time for her to get nervous. The whole audience was starring at her with their almost bored gazes and anxious for the ceremony to come to an end. She had to deliver a speech. But where the fuck were her word? She swiped her palms across the dress and took a deep breath. It seemed like ages till she could open her mouth again.

  • Dear ladies and gentlemen I proudly present you the graduates of 2015’s class.

In all the cheering and whistling, she turned to the stage’s exit. And when she thought things couldn’t get worse, her heel got stuck in a crack and before she could realize, she lost balance. The words flew out of her mouth like birds escaping their cage “Fuck this ! “. Almost made a fool outta herself, almost cringe at the picture of her kissing the floor or better, trolling over the stairs and ending in a pile of black, gold and green mess.

Steady hands made her regain balance, and made sure she won’t lose it again. There was amusement and concerned both mixed in the gaze that met hers, which made her stupid stupid heart skip a beat.

  • You look like you needed a hand … or two, he whispered oh so charmingly.
  • Yeah, I guess so ; she replied regaining her breath and some of her dignity.
  • Care to join me on a walk ? and before she could answer he took her hand and made their way out of there.
  • But ! Their all in there … she glanced back at her colleagues , while her words got lost in the cheering of the crowd.
  • They won’t even notice you’re missing !
  • No, I suppose not.

Out on the walk side, he let her hand go, and opened the car’s door.

  • How about we play a trust game here? he faced her smiling sheepishly.
  • That’s a lot to ask, considering I barely know you.
  • We’ve been in the same class for 3 years now. I think is safe to say you know me enough to consider this.

She took a moment to think, while her gaze measured him from top to bottom. The idea of evading graduation ceremony was completely scandalous, and she had to admit a bit tempting. But who’s gonna tell her friends why and where she disappeared without a word, and who’s gonna deliver the end speech… and there was so many things to do after the ceremony…

  • You’re thinking to much and to loud. You’re 2 hours away from graduating and after this nobody’ll give a fuck. C’mon Jones, let’s do something excited.
  • Screw you, she said without remorse, getting her proper self back.
  • That sounds promising …

She couldn’t help smile , seeing the sparkles in his eyes. She could catch fire from those. He’ll burn her.

  • Fine ! Cuz making deals with the devil is such a lovely way to start your life as an adult. Fine, she repeated stubbornly. Let’s go !

The heels kicked the pavement , just to makes sure her mind was in the right place and she wasn’t still on that damn stage daydreaming instead of facing the crowd. She landed on the passenger seat and gazed excited at the sky.

  • So where do you wanna go ? he said half laughing, looking at her like she was the most exotic thing in the world, which was not by the way.
  • Just drive, she smiled back liking her lips in anticipation. We’ll know when we get there.

Such a cheesy thing to say. Such a clisee, she thought surprised. But. The hell with everything. If he intended to play, she’ll give him play. The excitement roared into her belly, threatening to swallow her entirely. But she was ready to give one last chance to magic.

  • You don’t disappoint Jones. You just don’t.

Oblivion

Maybe

if i stay still

in the middle of this chaos

the silence

will swallow me up

entirely

and spit me

in another universe

named OBLIVION

and maybe

I’ll get lucky enough

and my mind

will grow quiet

and my thoughts

cease to punish me.

Mi te-ai agățat de gene

și-ai pictat povești

pe spatele pleoapelor

să-mi țină de urât în vise

M-ai privit amuzat

în timp ce

construiam agitată

legături spre tine

Te-am inspirat adânc

și mi-ai înfășurat fiecare nerv

în tremur

fiecare celulă

în dependență de mirosul tău

Mi-ai rătăcit gândurile

și ai lăsat vina

să-mi schilodească

încrederea

Ai plecat înainte

să mă dezmeticesc

și-ai lăsat îndoiala

să zdrobească și ultima

fărâmă de entuziasm.

Ai lăsat în urmă

furie și semne de întrebare.